Știri creștine
Ultima știre adăugată
Anunțuri | Adăugată de dan4net in 30/04/2025
Biserica Lumina din Oradea te invită cu mult drag în data de 10 mai 2025, de la ora 17:00, la o întâlnire specială, dedicată celor care au trecut prin pierderea unei persoane dragi.Va fi un timp de părtășie, cu mărturii, cântare și o masă oferită cu dragoste – un prilej de mângâiere și încurajare între inimi care știu ce înseamnă dorul. Pentru o bună organizare, te rugăm să te înscrii până pe 7 mai, la acest link.Ești așteptat cu mare drag! citeste mai mult
Editorial de Ciprian Bârsan
Editoriale | Adăugat de dan4net in 01/02/2024
Într-o lume IMORALĂ, INDIFERENTĂ, IDOLATRĂ ce-și manifestă zilnic INDEPENDENȚA față de Dumnezeu, creștinul trebuie să se lupte să SUPRAVIEȚUIASCĂ să fie și să rămână STATORNIC în orice circumstanță ca astfel să-și poată dovedi SFINȚENIA.Este greu, dar nu imposibil alături de noi, de partea noastră, avem aliați puternici îl avem pe:- Dumnezeu Creatorul.- Hristos care ne cercetează în necaz.- Duhul Sfânt ce ne întărește în credință.Suntem realiști, nu este ușor să ne păstrăm VERTICALITATEA când mulțimea din jurul tău este strâmbă…nu e ușor să se păstreze o VIAȚĂ curată când murdăria și păcatul este azi la loc de cinste, trebuie să îmi păstrez VREDNICIA când toți din jurul meu își vând dreptul... citeste mai mult
Știri audio
Anunțuri | Adaugata de Softy in 06/01/2016
Sambata, 9 ianuarie, intre 12 si 14 in Piata Victoriei, Bucuresti, Daniel Bodnariu, in cooperare cu Alianta Familiilor din Romania (AFR) si cu sprijinul Comunitatii Evanghelice din Romania, organizeaza un protest pasnic, autorizat, in Piata Victoriei, Sambata, 09 Ianuarie 2016, incepand cu ora 12:00 – 14:30.Prin acest protest denuntam abuzurile, practicile institutiei Barnevernet (Protectia Copilului din Norvegia) in cazul lui Marius si...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 06/01/2016
Atât eu, cât şi Mihaela, dorim să lucrăm în via Domnului cu talanţii pe care El i-a pus în noi. Biblia a pătruns astăzi în orice ţară, dar nu în orice limbă. Sunt popoare din cadrul anumitor ţări (minoritare sau majoritare) care nu au Evanghelie în limba lor. Înţelegem că sunt astăzi în lume mai mult de 1800 de grupuri lingvistice cu populaţii mai mari de 10000 de locuitori...
Anunțuri | Adaugata de Softy in 31/12/2015
Dragii nostri,cu ajutorul Domnului, s-a incheiat complet Proiectul 24.000 de SCOLI PENTRU CRISTOS. Este achitat complet si s-a incheiat in totalitate. Acest Proiect a fost derulat de Radio Vocea Evangheliei - Timisoara intre anii 2013 - 2015. Proiectul a durat 2 ani si a constat in expedierea a cate unui colet cadou pentru toti Directorii de scoli, gradinite, licee, universitati, scoli profesionale si biblioteci din Romania.Proiectul...
Anunțuri | Adaugata de MariusBratu in 29/12/2015
Din 3 decembrie, pe site-ul www.asculta-biblia.ro, este disponibilă Evanghelia după Matei versiune audio dramatizată in format CD mp3.    Prin Biblia audio dramatizată, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, ne propunem să realizăm înregistrarea audio a Bibliei, pe roluri, cu efecte sonore de fundal, astfel încât...
Diverse | Adaugata de Slujire in 19/12/2015
Pentru al noualea an consecutiv asociatia noastra umanitara ,,Misiunea Speranta pentru Romania” a oferit rechizite scolare pentru copii orfani si saraci. Actiunea a avut loc in perioada 1 – 31 Octombrie si s-a desfasurat pe raza judetelor: Arad, Caras Severin si Hunedoara. Cei ajutati cu rechizite scolare au fost copii orfani si copii care provin din familii defavorizate. Cei mai multi copii orfani care au fost ajutati sunt crescuti de un...
Diverse | Adaugata de Slujire in 19/12/2015
Doamna Simona Crisan isi creste cu dragoste impreuna cu sotul ei cei 5 copii. Aceasta familie locuieste in comuna Varadia de Mures, pe Valea Muresului, intr-o zona in care locurile de munca lipsesc aproape cu desavarsire. Acestia se ocupa in mod special cu agricultura si sunt cunoscuti in sat ca o familie harnica si unita. O perioada lunga de timp au supravetuit numai de 350 de lei ajutorul social si alocatiile copiilor. De curand, sotul a...
Diverse | Adaugata de Slujire in 19/12/2015
Ce poate fi mai dureros si mai cumplit pentru o mama decat sa isi ingroape propriul copil si sa fie in situatia aceasta si cu al doilea fiu? Aceasta este situatia prin care trece doamna Catalina Otvos din orasul Oravita, jud. Caras Severin. Aceasta a avut parte de un sot betiv, de la care primea batai si era alungata in strada cu copii. Dupa divort aceasta a ramas sa isi creasca singura cei 3 copii.Fara un loc de munca, singurul venit era ceea...
Evenimente | Adaugata de Yamin in 18/12/2015
CAZUL ROMÂNULUI DIN NORVEGIA RĂMAS FĂRĂ CEI 5 COPII LUAŢI DE STAT: PĂRINŢII AU FOST ANUNŢAŢI CĂ ÎNCEP PROCEDURILE DE ADOPŢIE. SE ORGANIZEAZĂ PROTESTE LA AMBASADE Coşmarul lui Ruth şi Marius Bodnariu, o familie mixtă româno – norvegiană ai cărei copii au fost luaţi în urmă cu o lună din familie de autorităţile norvegiene, continuă. Părinţii au fost anunţaţi că autorităţile novegiene...
Diverse | Adaugata de Slujire in 17/12/2015
In satul Tincova, jud. Caras Severin, am intalnit-o pe doamna Elena, o bunicuta simpatica de 70 de ani care isi creste singura de mici cei 4 nepoti parasiti de parintii lor. Doamna Elena ne-a marturisit ca pe cei patru nepotei i-a crescut numai pe datorii, cumparand alimente de la magazin pe datorie pentru ca pensia ei mica si alocatiile copiilor nu acopereau toate nevoile. Am ajuns la acesti copii oferindu-le rechizite scolare, tot ceea ce au...
Misiune | Adaugata de wycliffe.romania in 14/12/2015
„Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întuneric!” 1 Ioan 1:5Decembrie a venit cu un aer de sărbătoare românesc care a ajuns până la mine în Etiopia!În curând se va încheia calendarul 2015, iar eu aș dori ca împreună să ne aducem aminte de binecuvântările primite în acest an. Așa cum...
Diverse | Adaugata de Slujire in 13/12/2015
Elena, Andreea, Giorgiana si Alina sunt 4 surori care au ramas orfane de ambii parinti. Prima data s-a prapadit tatal lor datorita unei boli cumplite. Mama lor ramasa vaduva cu cele 4 fetite de crescut, s-a mutat din Moldova in comuna Sepreus, jud. Arad, in cautarea unui loc de munca. La putin timp dupa mutarea lor in zona de vest a tarii boala mamei acestor fetite s-a agravat si aceasta a decedat in luna August 2013. Cele patru surori au ramas...
Diverse | Adaugata de Slujire in 13/12/2015
Cu ocazia sfarsitului de an, asociatia crestina umanitara ,,Misiunea Speranta pentru Romania” face un apel catre toate firmele si companiile crestine din Romania platitoare de impozit pe profit sa ni se alature in campaniile umanitare cu ocazia Sarbatorilor de Iarna. La final de an, fiecare firma / companie va trebui sa isi plateasca impozitul pe profit catre stat. Prin Legea Sponsorizarii, firmele / companiile din Romania platitoare de...
Evenimente | Adaugata de areopagus in 10/12/2015
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită luni, 14 decembrie 2015, ora 18:00, la întâlnirea cu tema „Rolul și locul religiei în contextul actual al relațiilor internaționale”, avându-l ca invitat pe domnul Iulian Chifu.Unul dintre cei mai importanți specialiști regionali în materie de afaceri strategice și studii de securitate, Iulian Chifu este profesor asociat la Departamentul Relaţii...
Anunțuri | Adaugata de cpc.ro in 09/12/2015
ACTUALIZAT. Aici se poate urmări înregistrarea din seara de 12 Decembrie. Vă mulţumim! Acum 50 de ani, după cei 15 ani petrecuţi în temniţele comuniste, pastorul luteran Richard Wurmbrand şi familia părăseau România comunistă, fiind răscumpăraţi de creştinii din Occident cu suma imensă de 10.000 dolari.Au participat fraţii Valentin Voicilă, Ioan Panican, Dorin Gavril, Daniela Moldoveanu, Cristian Lucaci,...
Evenimente | Adaugata de Be_Dublin in 08/12/2015
Va invitam cu mare drag la primul concert de craciun care va avea loc in Biserica Betel din Dublin pe data de 22 decembrie 2015 de la ora 19:30.Concertul va avea loc in localul bisericii, Abbey Church, Parnell Square, Dublin 1.  
Misiune | Adaugata de SamuelAvadanei in 08/12/2015
Misiunea Eldad in India!  Ne bucuram ca in ciuda piedicilor si impotrivirilor diavolului,Dumnezeu isi face lucrarea!Nu ca noi am fi meritat sa fim aici in India,ci pentru ca Harul Sau e atat de mare!Aceasta biserica a fost inundata si prin Harul Dumnului am reusit sa ajungem si acolo sprijinindu’i pe...
Misiune | Adaugata de SamuelAvadanei in 08/12/2015
MangaduAm vizitat satul Mangadu, un sat foarte sărac în care acum 3 luni de zile în urma nu era nici un crestin. Astăzi exista 18 persoane care sau predat Domnului și care se string întro casa sa laude pe Dumnezeu. Oameni sunt foarte receptivi la evanghelie în satul acesta și biserica creste foarte repede!
Diverse | Adaugata de Slujire in 07/12/2015
De curand asociatia noastra umanitara a indentificat la marginea orasului Sebis, jud. Arad, o familie de batrani care locuiesc intr-o coliba in conditii greu de imaginat. Oameni cu suflet carora li s-a facut mila de acesti batrani ne-au contactat sa venim la fata locului sa vedem conditiile in care traiesc acestia si sa ii ajutam. Ajunsi la fata locului am gasit doi batranei simpatici care s-au mirat si s-au bucurat ca am venit la ei. Nu le...
Anunțuri | Adaugata de adyrusnac in 04/12/2015
Grupul de inițiativă Harvest Metanoia din București este format din oameni dedicați și uniți în a pune bazele unei biserici care are scopul de a-L glorifica pe Dumnezeu prin facerea de ucenici. Membrii unui astfel de grup sunt acei oameni care duc greul unei lucrări care va binecuvânta pe mulți. Cei care fac asta sunt credincioși convinși, constanți, curajoși și contagioși! Poți și tu să ne susții...
Misiune | Adaugata de SamuelAvadanei in 02/12/2015
In nenumarate randuri,noi cei care formam Misiunea Eldad,am stat in rugaciune inaintea Domnului rugandu'L sa ne arate ceea ce avem de facut mai departe. In scurt timp Dumnezeu ne'a vorbit cu privire la India...Dupa cele auzite,am spus Domnului ca suntem gata sa incepem lucrarea de misiune cu conditia sa avem legatura directa cu cei de acolo,cei care simt si cunosc nevoile fiind parte a comunitatii.Astfel Domnul a randuit in asa fel incat...