Știri creștine
Ultima știre adăugată
Resurse Creștine | Adăugată de Softy in 21/11/2024
Aplicația Proiecție Online pe care Resurse Creștine o oferă de aproape 7 ani a ajuns să fie folosită în mod regulat în sute de biserici române din toată lumea. Încă de la început, ne-am dorit să ajungă o unealtă cât mai ușor și rapid de folosit pentru proiectarea cântărilor și versetelor în timpul slujbelor sau a altor evenimente. Colecția de cântări care pot fi proiectate a ajuns la peste 22.700 de cântări cu ajutorul colaboratorilor și a vizitatorilor care aduc o contribuție oricât de mică.Astăzi, vă prezentăm o versiune îmbunătătită tehnic și vizual, care aduce unele corecții necesare, dar și o perspectivă proaspătă asupra posibilităților de îmbunătățire cu funcționalități noi. Și asta, datorită faptului că este... citeste mai mult
Editorial de Ciprian Bârsan
Editoriale | Adăugat de dan4net in 01/02/2024
Într-o lume IMORALĂ, INDIFERENTĂ, IDOLATRĂ ce-și manifestă zilnic INDEPENDENȚA față de Dumnezeu, creștinul trebuie să se lupte să SUPRAVIEȚUIASCĂ să fie și să rămână STATORNIC în orice circumstanță ca astfel să-și poată dovedi SFINȚENIA.Este greu, dar nu imposibil alături de noi, de partea noastră, avem aliați puternici îl avem pe:- Dumnezeu Creatorul.- Hristos care ne cercetează în necaz.- Duhul Sfânt ce ne întărește în credință.Suntem realiști, nu este ușor să ne păstrăm VERTICALITATEA când mulțimea din jurul tău este strâmbă…nu e ușor să se păstreze o VIAȚĂ curată când murdăria și păcatul este azi la loc de cinste, trebuie să îmi păstrez VREDNICIA când toți din jurul meu își vând dreptul... citeste mai mult
Știri audio
Misiune | Adaugata in 20/02/2010
“Noi muncim, în adevăr, și ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor” 2 Timotei 4:10 Trăiesc promisiunea lui Dumnezeu împlinită. Mi s-a umplut inima de bucurie cand am ajuns in Kisumu, Kenya pentru a treia oară. Mă dureau obrajii de zâmbetul pe care nu mi-l puteam stăpâni. Mă uitam în jur, și revedeam locuri cunoscute, oameni care trăiau în aceeași...
Audio | Adaugata in 18/02/2010
Buletinul informativ-audio Radio Filadelfia 17 februarie 2010. Realizat de Mihai Dragoman. Stirile Radio Filadelfia - 17 februarie 2010 by RadioFiladelfia.ro
Anunțuri | Adaugata in 17/02/2010
VEZI VIDEO AICI: http://sperantapentruromania.ro/2010/02/16/ajuta-l-pe-cristi-sa-vada-din-nou-1320-de-euro-operatia-la-ambii-ochi-in-rep-moldova/#more-1418 Cristi Lazar este din Oravita jud. Caras Severin si de mai mult timp este in atentia asociatiei noastre. Ramas de mic orfan de tata, este alungat de acasa la 16 ani de tatal lui vitreg. Ajunge in orasul Oravita jud. Caras Severin, iar mai mult timp a locuit pe la rude, prieteni sau in...
Editoriale | Adaugata in 15/02/2010
"Probabil, cel mai interesant video despre creatie pe care l-am vazut in viata aceasta" marturiseste unul din membrii echipei resursecrestine.ro. Cuvintele noastre sunt de prisos, prin urmare va invitam sa urmariti acest video chiar aici si sa va exprimati parerea dumneavoastra. Louie Giglio from Crestin Informat on Vimeo.
Anunțuri | Adaugata in 13/02/2010
Florin Ianovici a fost invitatul lui Ciprian Preda- Muşat într-o emisiune live. Au discutat despre evanghelizarile din aceasta perioada, despre accidentul avut de tinerii din Biserica pastorita de dansul precum si de experienta cu avionul ce a luat foc. Va invitam sa reascultati aceasta emisiune sambata, 13 februarie, de la ora 21:10
Diverse | Adaugata in 13/02/2010
Mihai Dragoman, directorul Radio Filadelfia si George Dragoman, pastorul Bisericii Crestine Filadelfia din Bucuresti au fost invitatii Deliei Filip, gazda emisiunii « Bucuria de a fi tanar » la Credo TV
Anunțuri | Adaugata in 13/02/2010
Dorim sa va anuntam ca in perioada 19 - 21 Februarie 2010, in cadrul Bisericii Penticostale MARANATA din Oradea [Str. Greierului nr. 17] va avea loc conferinta pentru familii: Aur pentru Familie din Viata unui Gigant; conf. Lazar GOG. Va asteptam cu mult drag!
Audio | Adaugata in 13/02/2010
Buletinul informativ-audio Radio Filadelfia 12 februarie 2010. Realizat de Mihai Dragoman. Stirile Radio Filadelfia - 12 februarie 2010 by RadioFiladelfia
Anunțuri | Adaugata in 11/02/2010
Autorităţile din Haiti estimează acum că 200.000 oameni au fost omorâţi de cutremurul cu magnitudinea de 7.0 grade. Aceasta face să fie una din cele mai mortale catastrofe are au existat vreodată. Mai mult de 1,5 milioane de oameni au rămas fără case. Mulţi ies din capitala Port-au-Prince, raportează MNN. HCJB Global a trimis o echipă medicală în Port-au-Prince vinerea trecută. Preşedintele organizaţiei spune: “Au...
Semnele sfârșitului | Adaugata in 11/02/2010
Evreii din oraşul Mitzpe Yericho fac paşi practice în pregătirea pentru reconstruirea Templului din Ierusalim, pregătind descendenţi Cohanim (de preoţi) şi leviţi, pentru serviciul divin. În şcoala Mitzpe Yericho, preotul Templului învaţă exact cum să conducă serviciului zilnic al Templului şi să ofere sacrificiile cerute. “Astăzi este un eveniment cu adevărat istoric pentru poporul evreu”, a spus organizatorul Levi...
Anunțuri | Adaugata in 11/02/2010
Cautam traducatori voluntari, talentati si pasionati, buni cunoscatori ai limbii romane si engleza pentru a se alatura departamentului de stiri a Radio Filadelfia. Traducatorii interesati sunt rugati sa ne contacteze prin email la redactie(a)radiofiladelfia.ro sau telefonic la 0723-749-356
Audio | Adaugata in 09/02/2010
Stirile Radio Filadelfia - 9 februarie 2010 by RadioFiladelfia
Anunțuri | Adaugata in 07/02/2010
Duminica 28 februarie 2010 se celebrează Ziua Naţională de Rugăciune pentru România. Este al şaselea an consecutiv când credincioşii se unesc, fiecare în bisericile locale, cu un scop unic – apropierea de Dumnezeu în rugăciune pentru binecuvantarea poporului roman, indiferent unde se află! Potrivit Bibliei, este bine ca în fiecare zi să ne rugăm pentru ţara noastră dar, de asemenea, este valoric să existe o zi specială în...
Evenimente | Adaugata in 05/02/2010
Dragi prieteni, In ciuda vestilor rele pe care le auzim in fiecare zi, asistam la o miscare de rugaciune in care este angrenata nu numai fratietatea din alte tari, ci si Biserica lui Cristos din Romania. Retelele de rugaciune, conferintele si intalnirile speciale de mijlocire in care sunt angrenati tot mai multi frati sunt premize incontestabile care pregatesc mult asteptata trezire din tara noastra. Suntem bucurosi sa auzim ca in...
Audio | Adaugata in 04/02/2010
Stirile Radio Filadelfia - 4 februarie 2010 by RadioFiladelfia
Evenimente | Adaugata in 02/02/2010
Cunoscutii si indragitii "Continentali" din Romania pornesc intr-un turneu ce va acoperi cateva orase ale tarii pe intervalul de timp 14 - 26 februarie 2010. De data aceasta vor fi insotiti de instrumentisti care vor creea o atmosfera live! 14 februarie - duminica a.m. | Cluj Napoca - Betel 14 februarie - duminica p.m. | Campia Turzii 15 februarie - luni | Cugir 16 februarie - marti | Caransebes - Ghetsimani 17 februarie - miercuri |...
Semnele sfârșitului | Adaugata in 11/02/2010
Un evanghelist mesianic crede că se întâmplă o trezire spirituală în comunităţile evreieşti din America. Sid Roth, fondatorul emisiunii Messiani Vision din Georgia şi prezentatorul emisiunii TV “It’s supernatural”, a spus că a văzut zeci de americani evrei manifestându-şi credinţa în Hristos în ultimele luni, în timpul evenimentelor evanghelice din New York şi California. Vara trecută pe plaja Brighton, New York,...
Anunțuri | Adaugata in 04/03/2010
Din 4 martie 2010 Expresul de Joi LIVE cu Catalin Dupu, numai la Radio Filadelfia, de la ora 22.00. Subiectele tratate saptamana aceasta sunt: In spatele filmului Avatar si Cate E-uri mancam? Intra pe mess (radiofiladelfiaonline si radiofiladelfiaro) si spune-ti pararea iar noi o vom prezenta in cadrul emisiunii. Ne poti scrie email pe [email protected]
Internațional | Adaugata in 30/01/2010
Fundaţia Barnabas le-a cerut creştinilor să se roage pentru credincioşii din anumite zone din Asia, Africa şi lumea arabă, care a intrat sub atac în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. Misiunea ce sprijină biserica persecutată a spus că nivelul de violenţă împotriva minorităţilor creştine cu privire la anotimpul festiv, este “şocant”. Ea crede că atacurile au fost planificate în mod intenţionat pentru a coincide...
Semnele sfârșitului | Adaugata in 30/01/2010
O profesoară creştină din Marea Britanie, care a vizitat elevul acasă, a fost concediată de compania unde lucra după ce s-a oferit să se roage pentru o elevă bolnavă de-a sa. Olive Jones, 54 ani, predase lecţii de matematică unei fete de 14 ani ce suferea de leucemie, la domiciliul elevei. În noiembrie, Jones i-a vorbit fetei despre vindecări miraculoase şi s-a oferit să se roage pentru ea în prezenţa mamei sale. Când...