Prima zi de liceu a fost pentru o tânără din București prima zi de chimioterapie.
Izabela Moraru a fost diagnosticată recent cu limfom non-Hodgkin. Altfel spus... cancer limfatic.
Vestea a căzut ca un trăsnet asupra familiei, însă, la cei 14 ani, fata a dat dovadă de mult optimism și putere.
Crede că Dumnezeu o va ajuta să treacă peste această grea încercare și speră să își reia viața normală cât mai repede.
Gabriel Tudor relatează.
< Era o zi ca oricare alta, când Izabela a mers la medic, deranjată de faptul că, de la o vreme, nu se simțea prea bine.
Nicio clipă însă, nu s-a gândit că ar putea avea ceva grav.
Am crezut că am sinuzită sau polipi.
Nu puteam să mai respir pe nas, aveam nasul înfundat și mă durea foarte tare capul.
Noaptea sforăiam și așa am decis să mergem să vedem ce am.
Primele analize, făcute la o policlinică cu plată, au fost neclare.
Mama Izabelei, Ionela Moraru, a sperat că va fi o problemă minoră.
Ne-am dus la medic, ne-a spus: ‘Are o bucată de carne crescută în gât’.
Ne-a dat un tratament, niște picături de nas, am venit acasă, și-a pus și din ce își punea din aia îi era mai rău.
Au plecat împreună la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”.
Acolo au aflat cu adevărat despre ce este vorba.
Ne-a dat să facem un RMN.
A doua zi am făcut RMN-ul la urgență și s-a depistat că are o tumoare malignă.
Bineînțeles că am fost speriați toți.
Au urmat investigațiile amănunțite.
Într-un final, Izabela a fost internată la Institutul Fundeni, unde a început chimioterapia.
Mama ei, dar și medicii au fost uimiți de cât de bine a decurs prima ședință.
Medicii ne-au spus că dacă era un adult nu rezista.
În afara faptului că au apărut niște bubițe pe ea și în gură, n-a avut altceva nimica.
Partea rea a fost că a slăbit 14 kilograme în o lună.
Analizele, tratamentele, drumurile și regimul alimentar pe care trebuie să-l urmeze Izabela pentru a se vindeca înseamnă bani. Mulți bani, pe care familia Moraru nu îi are.
A trebuit să ne împrumutăm în multe locuri, am amanetat aurul pe care l-am avut.
Eu la locul de muncă nu mai pot să mă mai duc, pentru că trebuie să stau cu ea în spital, de două ori pe săptămână trebuie să mă duc în spital cu ea pentru a i se lua analize.
În ciuda situației dificile în care se află, Izabela și mama ei cred în Dumnezeu și speră în ajutorul Lui.
Da, cred. Ea crede mult mai mult! Eu... mai așa, da’ cred.
Ea zicea: ‘mami, să știi că astea sunt...’ cum mi-ai zis tu mie, Bibi?...
Niște lucruri pe care copiii plătesc din vina părinților.
În mai multe cărticele din Biserică scrie...
Dar tu cum vezi în relația ta cu Dumnezeu această încercare?
Ca o încercare care mă supune și prin care trebuie să trec.
Și ai încredere că o să treci peste ea, da?
Da, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul părinților!
Familia Moraru are nevoie de sprijinul nostru pentru a depăși acest moment greu.
Cei care vor să o ajute pe Izabela să lupte pentru viață o pot contacta la numărul de telefon 0765-845-466 sau ne pot trimite un e-mail la adresa: [email protected]. >
Un reportaj realizat de Gabriel Tudor.
{Sursa: Adriana Ene, Familia Moraru
Fundal sonor: Yann Tiersen
Montaj: Gabriel Tudor}
Domnezeu sa va binecuvanteze pe toti si sa va aiba in paza.
Multumim din suflet.