In mod categoric, fie cu scop preventiv, fie cu scop reparatoriu, sfaturile privind buna convietuire in cadrul familiei sunt mai mult decat binevenite. Iar cand acestea se bazeaza pe Cuvantul lui Dumnezeu, adica al Celui care a conceput familia, nu pot fi ignorate de familistii constienti de responsabilitatea lor fata de acest domeniu al vietii.
Chiar daca unele familii au invatat deja sa comunice eficient si sa relationeze armonios, indiferent de experienta vietii de familie, nu exista persoana care sa nu isi doreasca sa-si imbunatateasca si mai mult modul de viata conjugala.
Avand in vedere cele de mai sus, Biserica LOGOS Ploiesti organizeaza o noua Conferinta pentru familii, invitat special al acestui eveniment fiind pastorul Dorin Druhora din San Diego, California, un apreciat slujitor al Domnului si cu inimă si cu viziune pentru aceasta lucrare consacrata familistilor.
Prima sesiune a conferintei se va desfasura Sambata, 22 septembrie 2012, incepand cu orele 13.00, in incinta restaurantului Bavaria din Ploiesti, B-dul Republicii nr. 194, unde participantii vor avea posibilitatea sa-si invite alte familii apropiate pentru un pranz si un colocviu interactiv bazat pe consolidarea relatiilor de familie.
Pentru participarea la aceasta prima sesiune sunteti rugati sa va inregistrati si sa sa va rezervati masa la telefon 0729 503 267!
Alte doua sesiuni ale conferintei vor fi sustinute de pastorul Dorin Druhora la Biserica LOGOS Ploiesti, strada Miciurin nr.6, Duminica, 23 septembrie 2012, intre orele 10.00 – 12.00 si 18.00 – 20.00. Intrarea este libera!