Duminica, 22-07-2012 am avut o duminică specială, și 5 suflete L-au mărturisit pe Domnul în apa botezului. Aici în Malawi lucrurile sunt de multe ori confuze în ceea ce privește botezul, semnificația și însemnătatea lui, de aceea a trebuit să țin mai bine de 2 ore un mesaj/timp de învățare cu ei.
Deși inițial ar fi trebuit să fie 19 persoane, doar 7 au fost prezente, din care azi au fost botezate 5; una din persoane era un băiețel de 10 ani care nu știa nimic, nici când a fost mântuit, nici ce este botezul, iar cealaltă persoană a fost o fată de aproximativ 15-16 ani.
Botezul s-a ținut la o mică apă la aproximativ 30 minute distanță de mers pe jos, apă stătătoare acoperită de frunze și flori, așa cum se vede în pozele de mai jos:
Împreună cu biserica din Mpyupyu, mergând la apă |
Apa în care am ținut botezul |
După botez, ne-am întors înapoi la biserică, am avut cina Domnului, după care ne-am bucurat de câteva binecuvântări ”din ale gurii”: mămăligă (nsima) cu pește mic (usipa).
Mămăligă cu peștișori mici, prăjiți |
La masă... |
În concluzie, această dumincă a fost una foarte frumoasă și binecuvântată; biserica din Mpyupyu, acolo unde în 2010 am ținut Școala Biblică, este în continuă creștere și mulți din acest sat văd mărturia ei.