Hristos şterge păcatele, Facebook niciunul (5)
Adăugată de AdaMirela in 02/06/2012, citită de 4.824 ori
Autor: Nicolae Geantă, Categorie: Editoriale
Hristos şterge păcatele, Facebook niciunul (5)

Vreau să vă mai spun un lucru prieteni: ştiţi că nici un cont Facebook nu se mai poate şterge? Chiar dacă îl anulezi, fotografiile, textele, muzica, îţi rămân postate. Ştiţi de ce? Pentru că, unu: nu mai sunt proprietatea dvs, şi doi: pentru că Facebook ţi le păstrează în cazul că te vei reloga. Spune „Salut. Ţi-ai dezactivat contul. Îl poţi reactiva oricând, logându-te folosind acelaşi mail şi parolă! Mulţumim. Echipa Facebook. Pentru reactivare urmăriţi link-ul de mai jos”.

Nici după moarte nu se şterge contul. Facebook spune că îl menţine ca să păstreze posibilitatea ca utilizatorii să facă în continuare comentarii. Rudele nu-l pot desfiinţa! Facebook, zicea fratele Pustan, e ca Dumnezeu: înregistrează şi păstrează tot. Dar, zic eu, Facebook e-un zeu rău. Pentru că, Domnul Hristos şterge orice păcat, dar Facebook nu dă delete la nici unul! Ce ziceţi, e periculos?

Ţineţi minte prieteni, ce-aţi postat pe Facebook, acolo va rămâne. Poţi să-şi iei fotografia, dar serverul a stocat-o deja!

O tânără din biserică are Facebook privat şi dă ignore pocăiţilor. Nu ştiu ce ascunde. Am aflat de la altcineva că în august are nuntă! Crede că se poate ascunde, dar nu ştie că mă pot loga cu ID fals, de Banderas din Maramureş, ea mă acceptă, şi văd orice mişcare face! Dar n-o voi face niciodată…

Ştiţi ce m-a şocat cel mai studiind despre Facebook? Nu faptul că nu se mai şterge nimic, ci că în urma log-out, Facebook îţi poate urmări computerul personal. Că doar îţi ştie ID-ul, parola, nu? Monitorizează toate site-urile pe care le vizitezi, ce ai în laptop, cu nişte cookies pe care le vâră în PC-ul dvs! Ei zic, pentru protecţie de viruşi! Pe lângă faptul că vă fură toate ID-urile prietenilor şi le vinde unor diferite companii (de aceea vă umpleţi de spam-uri), vă expuneţi la riscul de a etala informaţii personale pe care nu le-aţi spune nici celui mai apropiat prieten!

Mare diavol e Facebook-ul ăsta! Şi cu ID fals, şi tot te ştie! BBC a difuzat un documentar recunoscând că site-ul e cel mai periculos.

Iubiţi prieteni, dacă aveţi Facebook ştergeţi-l, dacă nu aveţi nu vă faceţi! După câteva conferinţe, la biserici, la licee, au venit de fiecare dată mai mulţi tineri şi mi-ai zis: „îl ştergem definitv”!

Diavolul zice: „şi alţi au Facebook, şi pastorii, şi guvernanţii”… E problema ’mnealor! Eu vă întreb din nou: „Domnul Hristos ar fi avut Facebook”? Niciodată. Deci, nici voi să n-aveţi! Ţineţi minte: „Toate lucrurile ne sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos!” (1 Cor. 6:12).

Facebook-ul se combate cu calculatorul stins şi cu Biblia deschisă!

Ce alegem? Facebook sau Facebible? Păstrând Facebook, te vei face cunoscut lumii întregi, păstrând Biblia (Lifebook), contul Golgotei te va face cunoscut Lui Dumnezeu!

Fă-ţi cont la Golgota, spunea fratele Dani Surducan. Dar şi accesează-l în fiecare zi!


Știre preluată de pe crestintotal.ro
cat de adevarat....Domane multumesc ca nu am cont pe acest site al celui rau.....Dumnezeu sa aiba mila de toti tinerii care isi petrec atat de mult timp pe Facebook si ata de putin cu Biblia!
Adăugat în 06/06/2012 de laura_bazaru
Cu tot respectul, ma simt nevoita sa adaug si continuarea versetului
"Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine."

Toate lucrurile imi sunt ingaduite dar nimic nu trebuie sa puna stapanire pe mine.. Cred ca acesta e principiul evidentiat in context.... si acesta e un principiu universal, aplicat in TOATE domeniile vietii pamantesti
Adăugat în 12/06/2012 de noemibolojan
Sunt perfect de acord ca tot ce pune stapanire pe un crestin si orice lucru care l-ar putea indeparta de Dumnezeu trebuie abandonat si renuntat la el, este intr-adevar un pericol pentru viata lui spirituala, dar nu tot ceea ce esta rau pentru unii este rau pentru toti. Eu am cont facebook dar nu ma desparte nici de Biblie, nici de biserica sau de rugaciune. Imi ia poate 10 min pe saptamana- nu mi se pare o tragedie, dar pentru cei care sunt stapaniti de el sau de oricare alt lucru care nu este de domeniul spiritual- sa renunte pana mai poate!
Adăugat în 13/06/2012 de mesarosmary
facebook nu este un lucru rau atat timp cat nu facem abuz de el
Adăugat în 14/06/2012 de razvanjurcuta
si eu tare ma bucur ca nu am cont pe Facebook...odata ma intreba o mama tanara(ca si mine de altfel) daca am cont si i-am spus ca nu am,iar ea spune "asa mai vezi ce fac altii".eu nu vreau sa vad ce fac altii...eu vreau doar sa am o viata curata impreuna cu familia mea inaintea Domnului Isus Hristos
Adăugat în 12/03/2013 de roxana26
Opțiuni