Am mai constatat în ultima vreme prieteni, că obrăznicia se consideră normalitate. Răspunsuri obraznice, aroganţă, comentarii nepotrivite şi dureroase. Nu numai pe Net, ci şi în realitate. Ştiţi de când e această obrăznicie, fără perimetre demarcate? De când generaţia Facebook face comment-uri anonime pe bloguri. Sub un ID fals se apucă să arunce molotoave. Sudalme. Şi pocăiţii o fac. Cred că ascunşi sub nume fals, nu sunt tot ei. Să vă ferească Domnul să cădeţi în extrema asta!
Facebook crează şi prejudecăţi, şi ură, şi instigare la violenţă. De unde a plecat revolta tinerilor din Londra, în 2011? De pe Facebook. Dar a celor din Piaţa Universităţii din 2012? De pe Facebook! Pe Facebook 1 milion de fani se roagă pentru moartea preşedintelui Obama!
Spunea cineva că ura poate apare şi din cauza faptului că ai postat o fotografie care nu a plăcut cuiva, sau în care ai ieşit tu bine, şi ofensezi fără să vrei pe ceilalţi. Unii îţi folosesc fotografiile fără să aibă aprobarea, alţii te palgiază, îţi fură articolele, cum am păţit eu de curând cu un site creştin!
Obrăznicia pe Facebook apare în like-uri: „Mmm, nu-mi place rochia asta!”, „Waw, ce melodie naşpa”… Like-ul e o metodă prin care poţi deveni obraznic, sau te poate cineva supăra. Proverbe 20:6 „Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios”.
Apropos, ce zice Scriptura despre obraznici? Locul lor va fi… în păşuni verzi, nu? Nu, ci afară!
Apoi, mai e ceva legat de obrăznicie. Poţi fi şantajat cu o fotografie. Unii sunt şantajaţi prin copii, alţii, prin partenerul de viaţă. Hai să vă mărturisesc un păcat al meu. Promiteţi că nu-l scrieţi pe Facebook, da?. Ştiţi, când eşti profesor şi elevii termină clasa XII-a, vin toţi să facă fotografii. „Haideţi şi cu noi, şi cu mine etc”. Şi, în şedinţa foto, am stat alături şi de o fată, îmbrăcată mai sumar. Iniţial nu mi-am dat seama de pericol. Nici prin cap nu mi-a trecut. Ştiţi ce-a făcut? A postat fotografia pe Hi5. Şi a primit zeci de comentarii! Când mi-a arătat la liceu bravura ei, peste vreo două săptămâni, am intrat în pământ de ruşine! Am rugat-o s-o şteargă… Ce ziceţi, mă putea şantaja? Ce-ar fi zis presa, biserica, dvs? Dar soţia mea?
(va urma)
Știre preluată de pe crestintotal.ro
Si ca sa fac legatura cu precedentul comentariu: cand am citit acel newsletter si nu am vegheat, eu am inaltat pe Domnul prin ce am facut? Sau cumva... am facut cu totul altceva decat sa-L inalt?
Dumnezeu sa ne ajute sa ne deschida bine ochii mereu pentru a gandi si a vedea cand ne apropiem de un "teren minat" pana nu e prea tarziu.
Har si pace!
Eu cred că sora care a scris primul comentariu a vrut să spună cam aşa ceva: în mod normal, când doi tineri (fată şi băiat) cântă împreună în adunare, ei vin ca şi soţ şi soţie şi toţi cei care îi văd se gândesc că cei doi sunt soţ şi soţie (în special când vin ca şi musafiri în vreo adunare, unde lumea nu i-a mai văzut şi nu prea îi cunoaşte). Dacă ei sunt necăsătoriţi şi totuşi cântă împreună dar lumea îi crede căsătoriţi este ca un păcat prim omitere, ca o minciună. Dar în acelaşi timp este şi ca şi cum ar juca fără să vrea un rol... (de soţ şi soţie, chiar dacă ei nu intenţionează să joace nici un fel de rol!) iar asta... seamănă cu glume nepotrivite sau chiar cu flirtul! E ca şi atunci când ai grijă de copilul cuiva, ca baby sitter: când mergi pe stradă sau prin parc, toată lumea care te vede, se gândeşte că o fi copilul tău! (lucru care seamănă cu o minciună, deşi nu există nici o intenţie în acest sens) Tot la fel, când lumea vede în adunare un băiat şi o fată, cântând împreună, se gândeşte că or fi soţ şi soţie!
Dilema foarte mare ar fi acum: ce este păcat? O fi păcat să cânte împreună nefiind căsătoriţi? Cred că aici fiecare ne fixăm o limită: unii considerăm că este OK pentru că e "doar o cântare", alţii consideră poate că e OK şi să iasă prin parc împreună cei doi, alţii consideră că este OK să se ţină de mâini, alţii consideră că este OK şi un sărut amical, doar pe obraz (că e doar un sărut "nevinovat") şi tot aşa! La Hollywood, la teatru şi în lume "OK-ul" merge mult prea departe: se acceptă şi sărutul intim dintre soţ şi soţie dintre doi actori necăsătoriţi (nu comentez cât de nepotrivit este să expui asemenea aspecte intime în faţa unei audienţe!) şi chiar mai mult de un sărut!! Noi până unde acceptăm să mergem? Cât este OK şi unde trasăm limita? Aici cred că depinde de cât de mult vrem să ne raportăm la Domnul... depinde de cât de mult ne străduim să fim pe plac Lui sau... să facem ce place firii căutând tot felul de justificări! CINE VREA SĂ PLACĂ DOMNULUI SE VA FERI FOARTE TARE DE ORICE LUCRU CARE PARE A FI RĂU, VA FI FOARTE STRICT!! Cine nu... va căuta justificări!
Domnul să ne dea înţelepciunea de a căuta să fim plăcuţi Lui! La urma urmei carnea/FIREA îmbătrâneşte şi moare, viaţa trece... dar Domnul este VEŞNIC! Iată şi definiţia vieţii veşnice:
IOAN 17:3
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
("să Te cunoască" în sensul de "să Te descopere tot mai mult, pe zi ce trece")