Brian Welch începând din 1993, a format împreună cu nişte prieteni, trupa Korn, trupă premiată și apreciată de critici, și a vândut 60 de milioane de albume în întreaga lume.
“A fost un star rock, dar în interior am fost un om mort.” spune Welch, fost chitarist şi unul din membrii fondatori ai trupei Korn. Crescut într-o familie creştină, a avut o copilarie linistită, dar timiditatea lui i-a cauzat problemele de multe ori în adolescență şi tinerețe. În lumea muzicii, trupa lui a devenit un refugiu sigur de respingere şi marginalizare. Durerea și presiunea care au venit din faima de muzician l-au dus la lumea drogurilor.
“Am crezut că trăiesc în iad. Am vrut doar să adorm și să nu mă mai trezesc. Am vrut să mor “, spune Welch. “Am iubit faimă, banii, succesul, am iubit acele lucruri, care am crezut că mă fac fericit”.
Dependența de droguri a devenit tot mai mare şi mai mare până a ajuns să le consume în fața fiicei sale. S-a adâncit așa de mult în aceste lucruri, mai mult decât și-ar fi putut vreodată imagina. S-a gândit să părăsească trupa pentru a ieși din acest abis, dar nu au îndrăznit să ia un pas hotărâtor.
Într-o zi a primit un e-mail de la un prieten cu un verset din Biblie, versetul din Matei 11 : 28 (“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”). Câteva săptămâni mai târziu, prietenul l-a invitat la o biserică evanghelică, unde Welch l-a acceptat pe Hristos în viaţa lui.
“Am simţit că Isus mi-am spus: “nu te condamna” și am simțit dragostea Lui mare.” A doua zi, el a aruncat toate drogurile care le avea în casa lui şi i-a promis fiicei sale că va fi mereu cu ea.
Brian Welch s-a alăturat comunității creştine unde a fost introdus de prietenul său şi au făcut împreună o călătorie specială în Ţara Sfântă. Acolo el, un fost membru al trupei satanice, a primit botezul chiar în râul Iordan. Când s-a îmbracat în haine albe, chiar înainte de botez, a început să plângă ca un copil și să ceară iertare lui Dumnezeu, și după botezul prin scufundare, imediat a simţit pacea pe care o dă Dumnezeu.
“Dumnezeu a intrat inima mea şi mi-a dat darul să înţeleg că totul este făcut prin El şi pentru El “, repetă Brian Welch la fiecare interviu acordat. Cuvintele sale despre iubirea de Dumnezeu, sunt în contrast cu aspectul său frapant de rocker tatuat.
http://www.youtube.com/watch?v=D5H2IDo0fIA
http://www.youtube.com/watch?v=MKqajubpF0Y
Multa binecuvantare!!!
Poate ar trebui mentionat si ca, dupa convertire, Brian Welch nu a renuntat la muzica rock. Continua sa cante acest gen de muzia, dar mesajul pieselor este altul.
Cred ca acesta e un asepct interesant. Poate multi dintre noi ne-am astepta ca Brian sa se tunda, daca se poate sa isi stearga tatoo-urile si sa cante doar imnuri. Pentru altii, Brian incearca sa fie o lumina acolo unde este. Nu s-a retras in vreun palat de fildes pe un deal ci sta in lumea asta murdara si incearca sa faca ceva pentru Hristos.
Daca vreti sa vedeti ce canta acum Brian, va propun: http://www.youtube.com/watch?v=ni_7zjWW9h8&noredirect=1 (nu recomand pentru cei care nu inghit rock-ull). Piesa se numeste: "Curatit prin sange"