Azi, în jurul orelor 10:00, fratele Radu Mureșan a trecut la Domnul. Este o despărțire dureroasă pentru fiecare dintre noi, dar nemăsurabilă pentru familia Mureșan. În aceste momente să stăruim în rugăciune înaintea Domnului pentru mama fratelui Radu, sora Nastasia, pentru sora Cleopatra, pentru copii: Miriam, Casandra, pentru Ștefan și Dina, Bogdan și Marta, cât și pentru restul familiei lărgite, în special familia George și Sorina Mureșan… Dumnezeu să îi întărească și să îi mâgâie…
Fratele Radu a intrat în odihna sfinților și avem nădejdea reîntâlnirii, în Împărăția lui Dumnezeu!
Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14:13).” I.B.
Radu Mureşan a fost plecat cu mai multi colegi din reţeaua Radio Vocea Evangheliei, împreună cu misiunea Speranţa la instalarea, şcolarizarea şi tot ce presupune un post nou de radio. El a plecat cu pneumonie din România, dar în Africa sitaţia lui s-a agravat. A fost operat, adus din Africa și internat într-un spital din Cluj Napoca dar starea lui nu s-a îmbunătățit.