Icoane, lacrimi și sfinți
Adăugată de nickbagsandhrist in 27/01/2012, citită de 3.559 ori
Autor: Nicolae Geanta, Categorie: Editoriale
Icoane, lacrimi și sfinți

Unul din bunii mei prieteni, teolog ortodox, m-a sunat  să-mi relateze despre o icoană care a început să plângă! “Cum îți explici ?”, m-a întrebat entuziasmat de întâmplare. “Părinte, i-am răspuns instantaneu, azi în biserici au început să plângă icoanele fiindcă nu mai lăcrimează enoriașii!“.

Cioran spune că „stadiul final al tristeţii e atins când nu mai există deosebire între lacrimi şi pietre. Inima devine stâncă, iar pe sânge patinează dracii”. Iar Ionesco sfătuiește: „Suflete sunt nesfârşit de multe/ Prietene, noi nu ne vom putea opri din plâns”.

Un creștin e chemat să verse lacrimi. Pentru starea națiunii decăzute, pentru sterilitatea Bisericii, pentru copii infantili de dumnezeire, pentru bătrânii uitați neevanghelizați. Pentru păcate, pentru pocăință, pentru martiri. Pentru Isus.

Sfinții trăiesc în lacrimi, religioșii alături de ele. Sfinții care nu plâng devin asemeni crocodililor. Crocodilii au glande lacrimare, însă n-au lacrimi. Și dacă nu pot plânge, sfâșie.

Trebuie să plângă și predicatorii, dar nu cu „lacrimi de ceapă”, ci cu sudoarea Duhului Sfânt. Să-și ude schițele cu „apa din cap”, cum vorbea Ieremia, altfel vom continua să vedem prin biserici numai lacrimi tremurătoare - stoarse de bolile din oameni, lacrimi ciudoase - pe care vinovatul vrea să le-nghită, lacrimi argintii -  pe care le arată o îndrăgostită lunii, lacrimi amăgitoare - vărsate de actori pentru a impresiona publicul. Dar..., nu se potrivesc în ochii fericitului de pe munte! Și-atunci, Dumnezeu poate trimite icoanele să plângă. Însă nu să se și pocăiască în locul nostru!

“Ferice de cei ce plâng”, e rețeta Mântuitorului. Fiindcă lacrimile izvorâte din pumnul de țărână, fac să lucească în ele raza fericirii celeste. “Lacrimile spală”, spune Iorga. Sufletele mânjite de machiajul lumii. Lacrimile ard. Întunecimea păcatului din biserică. Lacrimile topesc. Inimile înghețate ale națiunii.

Azi, prin biserici, unii vor să plângă, dar fără lacrimi! Alții chiar plâng, dar fără pocăință. Însă lacrimile lor, vor spăla doar impurităţile din ochi, nu şi pe cele din suflet!

Despre viață nu poți scrie decât cu un toc muiat în lacrimi”, spune Cioran. Despre lacrimi nu vorbești, trebuie să le ai. Ele sunt muzică sub forma materiei.

Nu vreau să fiu ca unul dintre aceia care nu au înţeles plânsul, ca regele Saul care varsă lacrimi, dar peste câteva zile îi vine iarăşi cheful de a-l ucide pe David. Vreau să fiu un plângăcios fericit!

Biserica are nevoie de lacrimi. Numai din  ele îî va crește rădăcina.


Știre preluată de pe nicolaegeanta.blogspot.com
domnul sa va binecuvinteze ,da cu adevarat nu mai sunt lacrimi in biserici, fie acest imbold o indurare pentru cei ce rid ce cei ce pling si cei ce pling sa se bucure caci va veni ziua vesniciei cind vor fii mingiiati de au plins cu dor de pocainta
Adăugat în 02/02/2012 de simonasav
Biserica trebuie sa planga si sa se pocaiasca de lepadarea de credinta.
Divertismentul trebuie inlocuit cu rugaciunea. Iar la locasul de cult-casa de rugaciune vom merge ca sa Ii facem placere si sa-I slujim Domnului, nu pentru relaxarea noastra!
Adăugat în 05/01/2013 de loredanam
Opțiuni