Revista FARUL CREȘTIN organizează, începând cu 1 ianuarie 2012, ediția a XVIII – a concursului de dezlegări de careuri de cuvinte încrucișate, TOP REBUS 2012. Iubitorii rebusului biblic de orice denominațiune, din țară sau străinătate se pot înscrie, trimițînd un e-mail pe adresa [email protected] cu mențiunea: Doresc să particip la concursul TOP REBUS 2012.
Pentru detalii, citiți Regulamentul concursului TOP REBUS 2012 de mai jos.
EDIŢIA XVIII
Începem, prin harul lui Dumnezeu şi cu îngăduinţa redacţiei, ediţia a XVIII-a, a concursului de dezlegare a careurilor de cuvinte încrucişate.
Credem că şi la această ediţie se vor alătura, pe lângă cei cu vechi state de serviciu, şi alţi concurenţi noi. Dorim să relansăm acest concurs în ideea de a-l face un concurs interactiv, în care să ţinem în permanenţă legătura prin exprimarea opiniilor, sugestiilor, aprecierilor şi criticilor dumneavoastră.
―La concurs poate participa orice persoană, indiferent de vârstă, denominaţiune, din ţară şi străinătate.
―Termenul-limită al trimiterilor este ultima zi a lunii următoare în care apare careul, cu excepţia soluţiilor la nr.10 (luna octombrie) care, obligatoriu, trebuie trimise până la data de 20 noiembrie pentru a putea da la tipar clasamentul final în timp util. De exemplu, soluţiile la careul din Nr. 1 (ianuarie) pot fi trimise până la 28 februarie, cel din Nr. 2 (februarie) până la 31 martie etc. Soluţiile trimise după aceste date limită vor fi anulate şi concurenţii eliminaţi din concurs.
― Dezlegările careurilor vor fi publicate în revistă după două luni. De exemplu, dezlegarea careului din Nr.1 (ianuarie) va fi publicată în Nr. 3 (martie), cea din Nr. 2 (februarie) în Nr. 4 (aprilie) și așa mai departe.
― Dezlegările vor fi trimise prin e-mail pe adresa [email protected]
Pagina de rebus din revistă vă va fi trimisă la începutul fiecărei luni.
— Se pot trimite în acelaşi e-mail soluţiile a două careuri consecutive, cu condiţia să nu depăşească termenul-limită pentru primul. De ex.: soluţiile careurilor Nr. 1/2012 şi Nr. 2/2012 pot fi trimise până la 28 februarie etc.
¾Dezlegările vor fi scrise direct în conținutul mesajului, trecând soluțiile de la orizontal, sau în grilă, direct în mesaj, ori în atașament.
―Observaţiile, sugestiile, gândurile referitoare la concurs şi la careuri se vor scrie într-un alt e-mail
―Obligatoriu fiecare dezlegare va fi însoţită de numărul revistei, titlul careului şi numele concurentului. La intrarea în concurs, la dezlegarea de la Nr. 1, se vor trece adresa, telefonul şi adresa de e-mail, biserica din care face parte concurentul şi anul naşterii. La următoarele numere nu mai sunt necesare aceste date.
— În e-mailuri nu se vor trimite alte materiale care nu au tangenţă cu concursul TOP REBUS 2012. Acestea (poezii, proză, reportaje, fotografii, comentarii, soluţii la alte concursuri, solicitări în legătură cu abonamentul) vor fi trimise pe adresa redacţiei.
―Participanții, după trimiterea dezlegărilor vor primi replay cu mențiunea „Confirm primirea”.
— Se acordă câte un punct pentru fiecare literă dezlegată corect.
— Concursul va avea zece etape. Obligatoriu, pentru a rămâne în concurs, trebuie trimise toate soluţiile.
―Se va publica un clasament la jumătatea întrecerii, în Nr. 8/2012 şi cel final, în Nr. 12/2012.
―Se acordă DIPLOMA cu titlul de câștigător și un abonament pe anul 2013 la revista FARUL CREȘTIN tuturor concurenților care vor realiza punctajul maxim
―Se acordă DIPLOMA PENTRU CEL MAI ÎN VÂRSTĂ CONCURENT
―Se acordă DIPLOMA PENTRU CEL MAI TÂNAR CONCURENT
―Se acordă DIPLOMA DE ÎNCURAJARE pentru ultimul clasat.
Vă sugerăm să păstraţi acest regulament pentru a vă reaminti, din când în când,
regulile de trimitere şi adresa de destinaţie, care, din lipsă de spaţiu, nu se vor republica.
Vă dorim succes!
Victor Martin