Seminar cu tema: ”Important! Se caută mame și tați spirituali!”
Adăugată de Dany82 in 16/10/2011, citită de 1.720 ori
Autor: infoCrestin.com, Categorie: Diverse
Seminar cu tema: ”Important! Se caută mame și tați spirituali!”

Cum poate deveni biserica un loc în care oamenii să poată experimenta cu adevarat dragostea Tatălui , să fie vindecați pe deplin și să fie încurajați în chemarea lor?

O viață fără tată nu este doar o problemă cu care se confruntă societatea, ci din păcate, de cele mai multe ori, este o problemă cu care se confruntă biserica. Există mulți “orfani spirituali” – oameni care s-au întors cândva la Dumnezeu și sunt de mulți ani în biserică, dar care nu au crescut cu adevărat spiritual și care nu și-au găsit chemarea.

Dumnezeu, Tatăl tuturor tăticilor, caută mame și tați spirituali, care sunt pregătiți să se dedice altora, până aceștia vor fi capabili să întemeieze ei înșiși familii spirituale. Ulterior, se vor înființa familii mari apostolice, care vor fi legate prin relații de dragoste divine și în care se va dezvolta inima de tată a lui Dumnezeu.

Asociația ”Viața în Isus Hristos” îi invită pe toți cei care doresc să crească și să fie încurajați închemarea de părinte spiritual, să ia parte la acest seminar.

Vorbitori:

Ghiță Dicoi – Este pastor al Bisericii Flacăra Închinării din Alba Iulia, biserică sub autoritatea căreia se organizează Conferința Națională de Tineret Flacăra Închinării, conferință ce are loc anual la Alba Iulia, în data de 1 Decembrie. Experiența acumulată de-a lungul anilor, încercările prin care a trecut și puterea de a trece peste obstacole, îl fac pe pastorul Ghită Dicoi un exemplu de urmat și un lider puternic, credincios și gata să ajute.

Lidia Mihăilescu – Are 42 de ani, este soție de pastor și are 3 copii cu vârstele cuprinse între 4 și 17 ani. Este implicată în consilierea premaritală, maritală și în consilierea femeilor. Este lider de Laudă și Închinare și autorea a câtorva zeci de cântece închinate Domnului. A tradus zece cărți și este implicată activ în formarea liderelor de grupuri celule.

Durata seminarului: 10 – 12 noiembrie 2011.

Fiecare participant trebuie să sosească în data de 10 noiembrie, în intervalul orar 15-17:30.

Plecarea participanților va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie, după terminarea seminarului seara, sau, duminică, 13 noiembrie, după terminarea serviciului divin al Bisericii ”Viața în Isus Hristos” din localitatea Călan.

Locația: Vâlcelele Bune, județul Hunedoara

Taxa de participare 98 lei/persoană.

În această taxa sunt incluse masa și cazarea.

Cazarea participanților se va face în camere de 2 până la 8 paturi.

Locurile sunt limitate!

Înscrieri

Înscrierile se fac până la data de 06 noiembrie 2011.

Pentru a te inscrie CLICK, sau contactați-ne la următoarele date de contact:

Asoc.mis.”Viata in Isus Hristos”, nr. 116, RO -337128, Vâlcelele Bune, jud. Hunedoara

Tel./Fax: 0040-0254-733305
Mobil: 0040-0722-288110
e-mail[email protected]

www.viata-in-isus.ro


Știre preluată de pe www.infocrestin.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni