Este o vorbă pe la noi, cu valoare de ironie, dar care totuşi prea adesea reprezintă o realitate cinică: „nu faci nici cât o ceapă degerată!”. În ultimii ani, parcă tot mai mult am ajuns să ne obişnuim cu faptul că valoarea oamenilor este dată de statutul social. Parcă nimic nu mai contează – sau contează mult prea puţin – decât banii din portofel, vizibilitatea în societate, resursele şi popularitatea. Cei mai nefericiţi, care sunt în jumătatea de jos, nu mai au mare valoare. Iar cei de la urmă au ajuns să valoreze atât de puţin, încât nu mai poate fi justificat nici metrul pătrat de teren din oraş, pe care trebuie să fie toleraţi, în lipsa unei alternative.

G.B. este pe stradă de la 18 ani, de când a ieşit din casa de copii. Asta se întâmpla înainte de anul 2000, deci acum are peste 30 de ani. A locuit la început pe sub podurile din Oradea, iarna pe lângă conductele de încălzire sau prin scările de bloc, uneori prin sate pe la vreun binevoitor. S-a împrietenit cu alţii ca el, fără nimic pe lume, şi a ajuns să fure pentru a supravieţui, chiar dacă în majoritatea timpului a încercat să câştige o pâine ajutându-i pe comercianţii din pieţe la transportul mărfurilor. Acum vreo cinci ani s-a îmbolnăvit de stomac, din lipsa hranei. S-a tot străduit să îşi facă curaj să meargă la doctor, fără succes, poate şi pentru că ştia pe cineva care a murit de cancer la stomac. Şi după cum se ştie, a nu şti e mai bine!

Între timp s-a căsătorit. De fapt, e un fel de-a spune, pentru că nu e vorba de o căsătorie. Stă împreună cu o fată, şi ea de pe stradă, cu care şi-a împărţit dintodeauna soarta şi nefericirea. Au încercat să îşi facă o familie, dar nu au avut bani destui pentru asta. Când au mers să-şi facă formele, au descoperit că nu îşi pot permite o cununie, aşa că au renunţat la idee. Au rămas însă împreună. Îşi doresc foarte mult un copil, dar înţeleg amândoi că nu este posibil. Nu acum... pentru că ei încă locuiesc pe stradă, pe sub poduri sau prin cutiile de cartoane ale oraşului.

Destinul poate fi uneori neiertător, şi cu siguranţă nu discerne. G.B. este un tânăr responsabil, dar nu a avut parte decât de nefericire. Condamnat la a creşte fără părinţi, condamnat a doua oară de un sistem gândit prost şi ineficient, condamnat a treia oară pentru că nu este printre cei „valoroşi”!... Ce opţiuni are el? Cine şi când îi va da o şansă? Va avea vreodată vreo şansă?! Va avea vreodată un colţ în care să îşi clădească o viaţă? Va avea vreodată o casă? Pentru cei ca el, din când în când, se poate face ceva. De exemplu, acum, este posibil. Vezi aici cum.