Publicatii gratuite
Adăugată de InsulaEkklesiablog in 27/07/2011, citită de 2.541 ori
Autor: Anonim, Categorie: Recenzii cărți

Catalog publicaţii gratuite

 

O voce baptistă în România

 

 

 

Fundaţia Mantachie

 

 str. Izvor, nr.3, Bocşa, Caraş-Severin, 325300, România

 

e-mail:

 

raul@abaptistvoice.com

 

curtis@abaptistvoice.com

 

 

 

tel. 0721 262 013

 

 

 

www.abaptistvoice.com

 

 

Noutăţi

 

 

 

1.        În căutarea Bisericii Universale Invizibile

 

Care este originea doctrinei Bisericii Universale Invizibile? Milburn Cockrell porneşte în căutarea ei pe paginile Scripturii şi analizează fiecare text care vorbeşte despre Biserică. În urma acestei călătorii reiese clar dacă această doctrină se găseşte în Scripturi sau a fost concepută doar din necesitate teologică, fără a avea o bază scripturală.

 

 

 

2.         Trupul lui Cristos – Deosebind mitul de metaforă

 

Una din principalele metafore folosite în Noul Testament pentru a ilustra Biserica este un trup uman, care are ca şi Cap pe Cristos. Autorul Charles Hunt susţine că felul în care înţelegem relaţia Cap-Trup afectează felul în care înţelegem rolul Bisericii în viaţa credinciosului. Implicaţiile acestei învăţături sunt de primă importanţă în a avea o doctrină şi o practică corectă şi scripturală.

 

 

 

3.      De ce Baptiştii nu sunt Protestanţi sau Originea şi doctrinele Anabaptiştilor din secolul Reformei

 

Raul Enyedi descrie mişcarea Anabaptistă care, prin origine şi doctrine specifice, diferea de ramura protestantă. După definirea diferitelor ramuri ale Anabaptismului, doctrinele specifice Anabaptiştilor evanghelici sunt descrise în paralel cu doctrinele echivalente protestante şi catolice.

 

 

Evanghelizare

 

 

4.     Calea spre viaţă veşnică

 

Un tânăr religios l-a întrebat odată pe Domnul Isus „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” În întrebarea lui se cuprinde întreaga concepţie umană despre mântuire, comună tuturor religiilor. Această broşură de Raul Enyedi se adresează tuturor celor ce doresc să afle singura cale spre mântuire, spre viaţă veşnică.

 

 

 

5.     Caut păcătoşi!

 

În general, omul are o părere bună despre sine însuşi, căutând să se justifice în faţa lui Dumnezeu. Cristos însă a venit să caute şi să mântuiască pe cei păcătoşi. Doar cei ce se văd păcătoşi simt cu adevărat nevoia iertării. Păstorul Curtis Pugh, în această broşură de evanghelizare, lansează tuturor provocarea de a-şi analiza propria stare.

 

 

 

6.     Cea mai mare pierdere

 

Oricine poate pierde în această viaţă lucruri dragi. Dar care este cea mai mare pierdere pe care un om o poate suferi? Răspunsul este dat de Milburn Cockrell în această broşură de evanghelizare.

 

7.   O întrebare personală şi îndrăzneaţă: A fost numele tău scris în cartea vieţii   înainte de întemeierea lumii?

 

Un material de păstorul baptist Forrest Keener ce provoacă la meditaţie, folositor în evanghelizarea scripturală. Are ca ţintă pe cei nemântuiţi – atât cei din afara bisericilor cât şi cei dinăuntru care au făcut doar o mărturisire superficială. Tu poţi ştii acum dacă numele tău a fost scris în cartea vieţii sau nu!

 

 

 

8.   Pocăinţă sau moarte

 

„Eu vă spun: nu; ci dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” Pornind de la aceste cuvinte, autorul, Rosco Brong, prezintă singura alternativă la pedeapsa veşnică: POCĂINŢA.

 

 

Doctrina Harului

 

 

 

9.   Doctrina biblică a alegerii

 

Păstorul şi profesorul de seminar Charles Cole a fost autorul mai multor cărţi. În cea de faţă, el arată adevărul alegerii lui Dumnezeu bazat clar pe Biblie. În a doua parte a cărţii este prezentată corespondenţa sa cu o soră în Cristos referitoare la întrebările ei despre această mare doctrină biblică.

 

 

10.   Chemarea eficace de C.H. Spurgeon

 

Charles Spurgeon s-a născut în data de 19 iunie 1834 şi a trăit 57 de ani. Pe când avea 21 de ani, predicile sale erau tipărite în volume anuale. Aceste colecţii anuale ale predicilor sale au fost publicate timp de 63 de ani – continuând 26 de ani după moartea sa. Numai în primii şase ani s-au vândut peste 6.000.000 de copii ale cărţilor sale. Exceptând predicatorii Noului Testament, predicile lui Spurgeon rămân cele mai răspândite şi citite, chiar şi astăzi. La vârsta de 27 de ani, Spurgeon predica la 6.000 de persoane în „Metropolitan Tabernacle,” aşa cum se numea locul de întrunire al bisericii sale baptiste. În această predică faimoasă, Spurgeon ia exemplul mântuirii lui Zacheu ca ilustraţie a măreţei lucrări a lui Dumnezeu în inima păcătosului.

 

 

 

11.   Domnule, spune-ne, pentru cine a murit Cristos?

 

Faimosul predicator C. H. Spurgeon expune, în stilul său inconfundabil, cea mai importantă doctrină a Creştinismului - ispăşirea lui Cristos - împreună cu diferenţele teologice apărute în jurul acestei doctrine.

 

 

 

12.   Mitul voinţei libere

 

Ideea nebiblică potrivit căreia omul posedă o voinţă liberă este demontată de Walter Chantry în această broşură ce provoacă la meditaţie. Autorul prezintă ceea ce spune cu adevărat Biblia despre natura umană.

 

 

 

13.   Siguranţă veşnică

 

Pot oare cei mântuiţi să nu ajungă în cer? Se poate pierde mântuirea? Ce se întâmplă când cineva cade? Ce spun Scripturile? Răspunsurile le găsiţi în predica fratelui J.M. Carroll - o predică ce oferă răspunsuri scripturale la întrebări serioase, ce frământă pe orice creştin.

 

 

 

14.   Un zid de netrecut pentru arminieni

 

De ce majoritatea predicatorilor cer de la ascultătorii lor ceva ce predicatorii din Noul Testament nu au cerut? Citiţi cum această inovaţie este necesară datorită unei evanghelii false. În acest tractat, păstorul Curtis Pugh ne spune adevărul despre această invenţie modernă.

 

 

 

15.   Înţelesul cuvintelor „toţi” şi „lume” în Sfânta Scriptură

 

Cât de importantă este înţelegerea unor cuvinte cheie ale Scripturii? Oare este posibil ca unele cuvinte aparent simple precum „toţi” sau „lume” să fie înţelese greşit? Răspunsul vi-l oferă autorul Harold Brunson Jr.

 

 Doctrina Bisericii

 

 

 

16.   O scurtă descriere a baptiştilor istorici

 

Acesta este un material introductiv, concis, care scoate în evidenţă particularităţile noastre, diferenţele dintre noi şi celelalte denominaţii, chiar şi faţă de baptiştii moderni. Există principii esenţiale, scripturale după care poate fi identificată o biserică a lui Cristos, indiferent de locul sau timpul în care a existat. Abandonarea sau absenţa acestor principii face ca o biserică să nu (mai) fie biserică a lui Cristos. Acest material a apărut întâi ca articol în revista „Iniţial”, Reşiţa.

 

 

 

17.   Biserica ta – cine este întemeietorul ei?

 

Cristos nu a întemeiat decât un singur fel de biserică. Este şi a ta acel fel de biserică? Ştii tu de unde a apărut biserica ta şi altele din localitatea ta? Această broşură îţi va da informaţiile referitoare la principalele grupări religioase.

 

 

 

18.   Ce este o biserică nou testamentală? 11 caracteristici ale unei biserici adevărate

 

Păstorul Curtis Pugh arată semnele prin care poţi recunoaşte o biserică ce este organizată după modelul biblic şi care urmează Noul Testament. Un imperativ pentru fiecare persoană ce doreşte dă îl slujească pe Dumnezeu în felul de biserică plăcut Lui.

 

 

 

19.   Landmarkismul, de la om sau de la Dumnezeu?

 

Autorul Rick Perdue prezintă succint principiile curentului Landmark, curent care se identifică cu Baptismul istoric.

 

 

 

20.   Organizarea bisericii scripturale

 

Păstorul Cockrell confruntă ideea nouă şi liberală a metodelor organizării bisericilor cu vechea cale biblică a întemeierii bisericilor baptiste nou testamentale. Fiecare baptist ar trebui să o citească!

 

 

 

21.   Originea şi evoluţia conceptului de Biserică universală invizibilă

 

Care este înţelesul biblic al cuvântului ecclesia – tradus ca întrunire, congregaţie, biserică, etc.?  Şi ce este atunci o biserică adevărată?  Răspunsul este dat în mod simplu şi concis, că fiecare credincios trebuie să fie membru într-o asemenea biserică!

 

 

 

22.   Reaşezarea unui vechi hotar

 

Păstorul baptist Tom Ross din Ohio prezintă clar doctrina biblică a principalei linii a baptiştilor în ceea ce priveşte botezul scriptural şi cum au tratat baptiştii din trecut imersia străină. Această carte este un imperativ pentru oricine este preocupat de a umbla în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

 

 

 

23.   Udat sau botezat?

 

Această carte de Mark Fenison descrie într-un limbaj clar cerinţele pentru botezul scriptural.  Răspunde la întrebări de felul ,,Cine poate administra corect această rânduială?”  La sfârşitul fiecărei secţiuni conţine întrebări,  pentru a promova un studiu meditativ.  Ultima întrebare este ,,Eşti tu udat sau botezat?”

 

Diferite

 

24.     Mişcarea ecumenică

 

„Viitorul creştinismului este un ecumenism ponderat” spunea în urmă cu câţiva ani un cunoscut predicator ecumenic român. Aceasta era o afirmaţie greu de crezut şi acceptat de credincioşii evanghelici în urmă cu doar câţiva ani, însă vedem cum, pe zi ce trece, ecumenismul devine soluţia normală, acceptabilă pentru toată lumea. Raul Enyedi încearcă o analiză concisă, obiectivă şi scripturală a pilonilor pe care se sprijină ecumenismul. Publicaţia este în acelaşi timp o provocare la reflexie şi atitudine pentru oricine, indiferent de denominaţia sau biserica din care provine.

 

 

 

25.   Ar trebui creştinii să sărbătorească Crăciunul?

 

Păstorul Charles Halff, un evreu convertit la creştinism, prezintă adevărul despre idolatria Crăciunului. Clar şi concis, el arată de ce credincioşii biblici nu ar trebui să se implice în această sărbătoare păgână.   

 

 

 

26.   Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!

 

În această broşură, Carroll R. Bierbower prezintă idolatria Crăciunului, a Paştelui şi a altor sărbători păgâne şi arată că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să ia parte la toate aceste lucruri. Trebuie să citeşti această broşură dacă doreşti să te închini lui Dumnezeu în duh şi adevăr!

 

 

 

27.   Mărturisirea unei fuste mini

 

În această scurtă lucrare, Don Hillis tratează o problemă curentă – problema îmbrăcămintei improprii şi fără modestie a fetelor şi femeilor. Fiecare persoană credincioasă ar trebui să citească acest articol.

 

 

 

28.   The Baptist Collection Vs. 2.0

 

Acest CD conţine 399 de titluri diferite.  Majoritatea sunt în engleză, deşi unele sunt în româneşte.  Conţine articole, comentarii, volume de referinţă, teologie, istorie baptistă,  probleme ce au dat naştere la controverse, obiceiuri evreieşti, etc. 

 

 

 

29.   The Word - Bible Study Program

 

Acest CD conţine un program de studiu al Bibliei în numeroase versiuni şi limbi, printre care şi traducerea Cornilescu. Conţine, de asemenea, multe comentarii, materiale ajutătoare şi hărţi.

 

 

 

30.   Muzică creştină

 

Muzica creştină a suferit în ultimul timp o puternică infuzie de influenţe ne-creştine, lumeşti.  Vă oferim trei albume pe 2 CDuri în interpretarea soţilor Joe & Kathy Martinez, A TASTE OF HEAVEN; JESUS CHRIST THE LORD OF GLORY şi LET YOUR TREASURE BE IN GOD; albume Gospel recomandate atât pentru mesaj, cât şi pentru armonie vocală.

 

 

De asemenea, pentru toţi cei interesaţi care studiază cu seriozitate Cuvântul lui Dumnezeu, avem disponibile şi alte materiale, atât în limba română, cât şi în engleză. Contactaţi-ne la adresa fundaţiei pentru o listă a acestor materiale.

http://aurelmunteanu.wordpress.com/publicatii-gratuite/

 


Știre preluată de pe aurelmunteanu.wordpress.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni