CUVANT ÎNAINTE
Cuvântul de ordine al acestor vremuri este cuvântul “criză”. Toată lumea discută acest subiect şi în ochii multora se citeşte o oarecare îngrijorare.Încărcat cu multe responsabilităţi: intâlniri, discuţii, comitete, predicatorul nu mai găseşte timp să se relaxeze, nu are vreme pentru odihnă.
Confruntat cu noi şi noi provocări, asaltat zilnic de o mulţime de probleme pe care trebuie să le rezolve şi care îl epuizează fizic şi psihic, predicatorul este in fiecare zi în criză: de timp, de idei, chiar şi de mesaje actuale şi practice, etc.
Cartea “REPERE KERIGMATICE” a apărut ca răspuns la aceast nevoie.
În lucrarea de faţă, am inclus 54 de mesaje din diferite cărţi ale Bibliei, în care am abordat diverse teme accesibile, practice şi care poate fi uşor înţelese.
Am încrederea că această carte va fi de un real folos, celor ce predică şi învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, o resursă care să le facă munca mai uşoară.
În slujba Lui,
Pastor, Constantin Niţă