La sfârşitul săptămânii trecute, „primăvara arabă” care a cuprins restul Orientului Mijlociu a ajuns şi în Israel pe patru fronturi diferite. Mii de palestinieni au mărşăluit dinspre Siria, Liban, Gaza şi Cisiordania spre frontierele Israelului. Pretextul: comemorarea fondării Israelului. Arabii o numesc Nakba (Catastrofa) - comemorarea expulzării, în timpul războiul din 1948, a sute de mii de palestinieni din satele şi casele lor.

„Cu 63 de ani în urmă, un băieţel palestinian de 13 ani era forţat să-şi părăsească casa, din orașul Galilean Safed, şi să fugă împreună cu familia lui în Siria. Şi-a găsit adăpost într-un cort de pânză oferit fiecărui refugiat. Deşi el şi familia sa au încercat timp de decenii să se întoarcă acasă, li s-a interzis acest drept fundamental al omului. Povestea acestui copil, similară multor palestinieni, este a mea”. Astfel şi-a început Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, editorialul publicat la 16 mai în New York Times. 
Mai sus, un copil palestinian se uită la un ofiţer al poliţiei de frontieră israeliene care îşi îndreaptă arma către un grup de palestinieni care tocmai asalta cu pietre punctul de control de la Qalandiya, din Cisiordania, lângă Ramallah, în preziua comemorării “Catastrofei”.

Palestinienii „sărbătoresc” Nakba în fiecare an, dar a fost pentru prima dată când palestinienii din interiorul şi din afara graniţelor Israelului şi-au coordonat protestele suficient de riguros pentru a provoca armata israeliană pe toate laturile. Mai sus, un protestatar flutură un steag palestinian în Maroun al-Rass, lângă frontiera israeliană din sudul Libanului.

Cel puţin 10 oameni au fost ucişi după ce forţele israeliene au deschis focul în Gaza, Cisiordania, pe Înălţimile Golan la graniţa cu Siria, şi la graniţa cu Libanul.
Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene i-a numit martiri pe cei care au fost uciși: „Sângele victimelor de Nakba nu a fost vărsat degeaba. Ei au murit pentru drepturile şi libertatea poporului palestinian.” Mai sus, protestatari sirieni escaladează frontiera dintre Siria şi Israel în apropierea satului Majdal Shams de pe înălţimile Golan.

Patrulă de soldaţi israelieni la Qalandia, un controversat punct care separă  Ierusulimul de Ramallah. Graffiti-ul îl întruchipează pe Yasser Arafat, simbolul rezistenţei palestiniene. „Am ordonat armatei să acţioneze cu maximă prudenţă. Dar nimeni nu trebuie să-şi facă iluzii; ne vom apăra frontierele şi suveranitatea noastră”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu chiar în timpul evenimentelor, într-o scurtă intervenţie televizată. Totodată, acesta a condamnat protestele: „acțiunea lor nu este îndreptată împotriva frontierelor din 1967, ci chiar împotriva existenţei Israelului, care este percepută ca o catastrofă.”

Un protestatar palestinian este rănit în timpul ciocnirilor de la Maroun al-Rass cu forţele de securitate israeliene. Surse din armata libaneză au confirmat că israelienii  au deschis focul impotriva palestinienilor, rănind 10 oameni şi rănind alţi 112. Yossi Peled, fostul comandant al trupelor israeliene de pe graniţele cu Libanul şi Siria, a declarat că incursiunile de acest tip sunt doar o avanpremieră a ceea ce o să urmeze. În cele din urmă astfel de marşuri trebuie oprite cu orice preţ pentru că reprezintă o provocare directă la adresa suveranităţii statului Israel: „avem puţin timp la dispoziţie pentru a trage concluziile corecte şi pentru a elabora o reţetă de război adecvată confruntarii cu civilii neînarmaţi, inclusiv femei şi copii”, a declarat generalul. Însă pe fond, tranziţia palestinienilor de la terorism şi atentate sinucigace la demonstraţii de masă neînarmate va pune serioase probleme aparatului de securitate israelian, aspect confirmat chiar de ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak.

Pentru mulţi comentatori, evenimentele din ultima săptămână nu reprezintă decât repetiţia generală, preambulul, proclamării independenţei statului palestinian care se va „forţa” în toamnă (când se aşteaptă adoptarea unei Rezoluţii a Adunării Generale a ONU în acest sens). Alon Liel, un diplomat veteran consideră că asistăm la „un nou tip de entuziasm asociat naţionalismului palestinian, dar legat de speranţele din Septembrie.”

Protestele au fost în mod evident coordonate. Şi de organizarea lor nu au fost străini, nici Hezbollahul şi nici preşedintele Bashar al-Assad. În cele din urmă, protestatarii nu s-ar fi putut apropia de Înălţimile Golan, o zonă puternic militarizată, fără aprobarea preşedintelui. De ce? Leslie Gelb, preşedintele onorific al Council on Foreign Relation crede că Assad ar fi putut incita protestele palestiniene pur şi simplu pentru a-şi cumpăra timp, reorientând atenţia internaţională de la propriile probleme interne. „În acelaşi timp poate fi un semnal de alarmă dat Washingtonului şi Israelului de a nu se opune brutalităţii sale interne” pentru că de el depinde menţinerea păcii cu Israelul.

Fotografiile au fost preluate din arhiva Reuters.

Comentariul meu: 

... se apropie vremea aparitiei "pacificatorului" antihrist ... e nevoie de cineva neutru ca sa faca "pace" intre ISRAEL si arabi... si se va ridica... e nevoie de tulburare sa se ridice si sa poata "etala" diplomatia.