ONU dezbate drepturile universale ale Mamei-Pământ
Adăugată de iurkowski in 19/04/2011, citită de 5.634 ori
Autor: Anonim, Categorie: Semnele sfârșitului
ONU dezbate drepturile universale ale Mamei-Pământ

ONU dezbate drepturile universale ale Mamei-Pământ

 

19 apr 2011 |

Diplomații ONU vor discuta miercuri, 20 aprilie, despre statutul și drepturile unui organism inedit pe agenda internațională, Mama-Pământ. O inițiativă socialistă cu puternice influențe spiritiste, acțiunea se vrea o recunoaștere a drepturilor naturii. Primul pas al procesului, conform inițiatorilor săi, ar fi moartea capitalismului.

Un grup de state administrate de guverne socialiste, condus de Bolivia, a pus pe agenda Adunării Generale dezbaterea cu privire la acordarea drepturilor din declarația universală a drepturilor omului și pentru „Mama-Pământ" (Mama-Natură). Sprijinitorii inițiativei ar dori stabilirea unui sistem legal prin care să se mențină un echilibru între drepturile omului și drepturile comunității planetare, adică plante, animale și relief.


În urma unei noi carte, activiștii comunitari și ecologiști ar putea monitoriza mult mai îndeaproape dezvoltarea industrială pentru a asigura o armonie între om și natură. Deși SUA și statele occidentale sprijină ideea unei dezvoltări sustenabile, există suspiciunea că etapa următoare a dezvoltării, „În armonie cu natura", ar fi de fapt un pretext pentru a blama capitalismul pentru schimbările climatice și distrugerile ecologice. În plus, „conceptul de Mama-Pământ nu este universal acceptat", a spus un oficial al misiunii britanice la ONU, insistând pe continuarea monitorizării pe canalele și prin procedurile deja existente.


În urmă cu doi ani, ONU a votat rezoluția propusă tot de Bolivia conform căreia data de 22 aprilie să fie considerată „Ziua Internațională a Mamei-Pământ". Măsura a fost votată de toți cei 192 de membri ONU. Președintele bolivian Evo Morales are însă o perspectivă mai largă, aceea a unei mișcări globale care să pună temelia „declarației drepturilor Mamei-Planetă". Morales, recunoscut de ONU ca Eroul Mondial al Mamei-Pământ, nu se sfiește să afirme că „dușmanul central al Mamei-Pământ este capitalismul". El consideră că primul pas în salvarea Pământului este „eradicarea capitalismului" și forțarea statelor puternic industrializate să „plătească datoriile ecologice". Morales a prezentat și un program în 10 puncte, numite de unii susținători entuziaști „Cele 10 Porunci ale lui Evo".


În ianuarie, Bolivia a devenit prima țară din lume care a garantat naturii drepturi egale cu oamenii. Inițiativa este puternic influențată de indigenii spiritiști a căror religie are în centru zeitatea planetară Pachamama, în traducere aproximativă „Mama- Pământ". Între drepturile oferite de statul bolivian naturii se numără: dreptul la viață și existență, dreptul la apă și aer curat, dreptul la nemodificare genetică, dreptul la procesare naturală, fără intervenția omului. Legea oferă cadrul legal și Ministerului Mamei-Pământ, care să activeze ca ombudsman în favoarea naturii și a cărui misiune să fie aceea de a monitoriza megainfrastructurile și proiectele de dezvoltare ce ar putea afecta echilibrul ecosistemului și al comunităților locale.


Știre preluată de pe www.semneletimpului.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni