Pe 24 martie s-au împlinit 102 ani de la naşterea celui mai tradus român al tuturor timpurilor (în peste 80 de limbi), scriitor atât de cunoscut pe mapamond dar evitat în România culturală, pentru greşeala de a fi pastor protestant şi nu preot ortodox.

După ce a reuşit să încălzească inimile fraţilor din propia-i ţară, a plecat să vorbească planetei despre bezna din spatele gratiilor, din „subterana” unde Dumnezeu l-a şlefuit, ajutându-l să-şi iubească şi convertească torţionarii. Considerat de Kremlin cel mai mare duşman al comunismului, singurul român care s-a clasat vreodată în topul primelelor 70 de personalităţi ale lumii, a creat naţiunea în dimensiunea curajului. „Martirul viu” şi-a oferit bucăţica de pâine săptămânală colegilor suferinzi din celulă, a renunţat la medicamentele sale pentru tinerii bolnavi din puşcărie (după modelul în care „sfântul închisorilor” - Valeriu Gafencu, a procedat cu el), a declarat întotdeauna la anchete (sub tortură!) numai nume scrise pe crucile cimitirelor, a introdus în spatele Cortinei de Fier literatură religioasă, alimente şi îmbrăcăminte, a tipărit şi înmânat Biblii soldaţilor atei ai Armatei Roşii care invadaseră în România postbelică... Probabil actele lui de curaj nu încap într-o bibliotecă. Focul eroismului de legendă s-a aprins în 1945, când la un congres al cultelor (la care catolicii şi neoprotestanţii nu au participat), Wurmbrand a urcat la tribuna Parlamentului şi a condamnat lumea religioasă de atunci, care declarase patron al întâlnirii pe Stalin – preşedintele mondial al ateilor!!! Din clipa aceea scânteia s-a transformat într-o torţă sau mii de torţe, care au ars neîncetat până la prăbuşirea comunismului. Semnele torturii (18 cicatrice) rămase pe trupul său (asemeni piroanelor în palmele lui Hristos) şi mărturia depusă (în mai 1966, în faţa Senatului USA), a schimbat radical opinia faţă de comunism în întreaga lume! Brosura tipărită după acest eveniment a fost cea mai vândută din USA timp de 3 ani!

Simbol al credinţei creştine, omul care a suferit pentru dreptate şi Dumnezeu, nu a stat în faţa tancurilor din ’89, dar acţiunile sale prin misiunea „Vocea Martirilor” au contribuit la căderea comunismului cam în aceeaşi măsură cu cele depuse de Papa Ioan Paul al II-lea pentru îndepărtarea acestei cangrene din Polonia. Libertatea de azi din România îl are artizan şi pe Richard Wurmbrand.

Genialitatea sa nu a constat în cele 21 de volume scrise, care au schimbat viaţa a milioane de persoane, nici în miile de casete cu învăţături creştine, nici în mulţimea documentarelor realizate despre viaţa sa şi nici măcar în faptul că vorbea 14 limbi. Acela care a rostit „binecuvântată fi închisoare”, după Revoluţie, la sala Polivalentă, când mulţimea s-a ridicat în picioare să-l aplaude,  ne-a arătat cu degetul spre cer. Asta-i genialitatea apostulului Pavel al Cortinei de Fier. El a asigurat pe toţi că România, o ţară atât de-mpovărată, nu are numai pământul pe care stă, are şi cerul.

Deşi plecat pe meleagurile veşnice, pastorul durerii şi al suferinţelor a surprins România, când, pe 5 octombrie 2006, la un concurs televizat despre „Marii Români”, l-a învins pe... Eminescu! Foarte slab mediatizat, criticat pe nedrept de tot soiul de „atotcunoscători” în lipsă de cunoştinţă, învinuit că nu a rămas în România după ce 14 ani a fost „îngropat” în temniţele comuniste, persiflat pentru „păcatul” că n-ar fi ortodox, „apostolul închisorilor” părea victimă sigură în faţa arhicunoscutului poet, despre care „tot ce mişcă-n ţara asta” a învăţat încă de la pieptul mamei. Dar, am înţeles cu toţii că Dumnezeu, care este nepărtinitor, scrie drept pe linii strâmbe! Iar fratele Wurmbrand trebuia să stea mărturie şi în faţa pleiadei culturale din România!

Am învăţat că urmărind modelul Stăpânului său Isus, Richard Wurmbrand s-a spart în mii de cioburi. Numai adunate şi puse împreună vom realiza imaginea sfinţeniei pe pământ.

Sunt multe persoane care încă îl murdăresc cu cerneala invidiei sau a urii pe fratele Wurmbrand. Însă „păstorul sufletelor” n-are nevoie de avocaţi. Pentru că aşa cum declara chiar el: „dreptatea n-are nevoie de apărători”. De la cel mai iubit deţinut politic din România, ar trebui să învăţăm toţi, că, indiferent de etnie sau religie, românii adevăraţi nu-şi trădează neamul şi nici sângele. Căci filosofia „nu eşti român dacă nu eşti ortodox”, e mai degrabă un sofism.

Întrebare: de câţi români ca Wurmbrand are nevoie ţara noastră astăzi? Dar creştinismul?