Nimic nu este imposibil
De-a lungul istoriei omenirii, persoane răuvoitoare au răspândit numeroase minciuni despre poporul evreu. Ura împotriva poporului ales al lui Dumnezeu nu a încetat niciodată şi chiar şi în zilele noastre întâlnim astfel de practici ruşinoase. Ce este mai grav însă este faptul că, în majoritatea cazurilor, oamenii sunt dispuşi să accepte astfel de minciuni ca fiind adevăruri. Conno Malgo
„O SCHIMBARE CIUDATĂ”
Cum Zidul Plângerii a devenit un loc sfânt musulman
În urmă cu câteva săptămâni, cei care au accesat pe internet pagina de start a Ministerului de Informaţii al Autorităţii Palestiniene au aflat cu surprindere că Zidul Plângerii (sau Zidul de Vest) a fost declarat un loc sfânt musulman.
Ministerul de Informaţii al Autorităţii Palestiniene a publicat un articol aşa-zis ştiiţific, care a fost elaborat de Al-Mutawakel Taha. Acesta se bucură de multă apreciere ca poet, făcând parte şi dintre colaboratorii de rang înalt ai Ministerului Palestinian de Informaţii. În cele cinci pagini ale articolului său, Taha susţine că „Zidul de Vest nu a făcut niciodată parte din ceea ce se crede că a fost odinioară Templul evreiesc”. În continuare, el declară zidul ca proprietate a Waqf-ului, autoritatea musulmană religioasă care deţine controlul suprem asupra sanctuarelor islamului.
Taha, care este un apropiat al preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmud Abbas şi care face parte din gruparea Fatah condusă de acesta, a continuat: „Evreii nu au nici măcar o dovadă că acest zid ar avea vreo legătură cu religia lor. În pereţii aceştia nu se găseşte nici o piatră din vremea împăratului Solomon, la fel cum nu există nici o dovadă arheologică a existenţei vreunui templu evreiesc pe munte. Evreii au venit să se roage în acest loc abia în timpul perioadei mandatului britanic, adică după Primul Război Mondial. Revendicarea acestui loc este o pretenţie falsă şi nejustificată a ocupaţiei sioniste”. Taha a mai declarat pentru jurnaliştii care l-au abordat cu privire la articolul de pe pagina de start a Ministerului Palestinian de Informaţii că el doar redă atitudinea palestiniană oficială cu privire la această problemă.
Prezentarea acestui studiu pretins a avea o bază ştiinţifică a fost definită de purtătorul de cuvânt al guvernului israelian Mark Regev printr-un singur cuvânt: „instigare”. El a cerut conducerii Autorităţii Palestiniene să se distanţeze imediat de acest document, deoarece el reprezintă o negare şi o falsificare flagrantă a realităţilor istorice. Politicienii israelieni ai întregului spectru de partide s-au declarat cu toţii indignaţi, chiar dacă au trebuit să recunoască faptul că aberaţiile prezentate în articol nu sunt necunoscute sau noi.
În aceste cercuri s-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că mulţi oameni din lume cred astfel de afirmaţii fără să le verifice şi fără să cerceteze şi alte surse din propria iniţiativă. S-a criticat şi faptul că membrii conducerii Autorităţii Palestiniene nu s-au distanţat oficial de situaţia creată, articolul fiind doar şters de pe site-ul oficial de internet. Gerşon Baskin, directorul Centrului israeliano-palestinian pentru cercetare şi informaţii, a explicat cu privire la aceasta: „Este o eroare gravă, asemănătoare cu cea pe care a făcut-o preşedintele defunct Arafat când a negat orice legătură evreiască cu Muntele Templului din Ierusalim. Falsificarea istoriei, aşa cum se întâmplă în articolul lui Taha, este o pată gravă pentru Autoritatea Palestiniană”. Antje Naujoks
Luat din Revista Ştiri din Israel Nr. 02/2011 pag.16