Lecţii de la un ateu
Adăugată de nickbagsandhrist in 23/02/2011, citită de 2.721 ori
Autor: Nicolae Geanta, Categorie: Editoriale
Lecţii de la un ateu

La începutul lunii februarie, s-au împlinit 41 de ani de la moartea lui Bertrand Russell, considerat unul dintre cei mai influenţi filosofi ai veacului trecut. Ideologia russelliană, n-a fost un hagiograf moral, ci a înşurubat o exortaţie anticreştină. Răsfoind prin elogiile acestui înger sanitar al progresului ştiinţific, am înţeles că înfierarea creştinismului nu izvorăşte nici din elucrubraţii filosofice, nici din sofisme vetuste, ci dintr-o totală nemulţumire faţă de viaţa credincioşilor. Motivând de ce nu este creştin, ateul britanic sublinia că „nu toţi oamenii care încearcă să trăiască o viaţă virtuoasă se pot numi legitimi creştini, ci doar aceia care împărtăşesc (ceea ce Russell numeşte) principiile fundamentale ale creştinismului: credinţa în Dumnezeu şi în viaţa veşnică, şi credinţa în Isus”! Ofuscarea russelliană în ceea ce priveşte membrii bisericii era că ei „nu trăiesc după legile lui Hristos: aceştia prea rar îşi împart averile săracilor, uită să întoarcă şi obrazul celălalt, şi sunt mai curând răzbunători, iar prezenţa tribunalelor... e incompatibilă cu porunca de a judeca pe aproapele”.

Aplicând un zoom în oglinda realităţii, am înţeles că poţi lua lecţii chiar de la un ateu! Am constatat că reprehensiunea russelliană a izvorât din lipsa de fermitate a creştinului. Am învăţat că eşuările comportamentale în faţa lumii (când te porţi după „legea” ei şi nu după cea divină), aduc pierderea autorităţii creştinului când încearcă s-o înveţe să trăiască potrivit Scripturii. Am mai învăţat de ce Marx, Lenin sau Stalin au devenit atei după ce iniţial s-au evidenţat în biserică, de ce Darwin, dintr-un preot, s-a dat rudă cu gibonii. Am învăţat că azi oamenii nu se mai pocăiesc, nu pentru că nu cunosc Evanghelia, ci pentru că ei cunosc cel puţin un creştin... Şi-am înţeles de ce nea Vasile al Ţiloanii, care-a vrut să mă cinstească c-un pahar de ţuică după i-am plimbat nepoţii prin grădina zoologică, fiind refuzat, a făsâit uluit printre dinţi: „cum bă, că unu’ d’ai tăi a băut”?!

Am învăţat că în ciuda faptului că interpretarea lor nu este corectă, ateii studiază dogmele, Scripturile, istoria, societatea, mai mult decât unii din biserică! Am învăţat că ultimilor le lipseşte pasiunea şi convingerea primilor în a-şi apăra lucrurile în care cred – cele care conferă putere şi autoritate. Am învăţat că ei sunt sus când sunt creştinii jos, că primii vorbesc când ultimii şi-au stricat mărturia, sau cum opina Dan Puric: „există substanţă creştină, dar atitudine creştină, nu mai există”.

Am învăţat că frica cea mai mare a ateilor este întâlnirea cu Dumnezeu, că în prezenţa Lui aceştia cad repede pe genunchi şi se pocăiesc. Dar în biserici uneori se doarme. Am mai învăţat că dacă eu nu voi fi o mărturie vie, mulţi păcătoşi vor devenii atei. Iar dacă ei nu se vor pocăi, negreşit vor muri, dar sângele lor va fi cerut de Dumnezeu din mâinile mele!


Știre preluată de pe nicolaegeanta.blogspot.com
Foarte mult adevar... ce trist e sa vezi cum s-au denaturat lucrurile de-a lungul timpului, cum s-a deformat crestinismul si cum dintr-o familie ne-am transformat intr-o institutie. Am dat uitarii chemarea ce o avem (sa-L lasam pe Hristos sa traiasca in noi, sa cautam mai intai Imparatia Lui Dumnezeu si scopurile Lui, sa mergem la orice faptura sa-L propovaduim pe El, sa fim lumina sis area pamantului…) si ne-am inrolat la un stil de viata de consum, stil de viata care se rezuma la indoparea cu predici bune, cantari frumoase, partasii in sanctuare ce sunt adevarate cetati, in timp ce vecinii nostri mor in pacat, fara sa fi auzit niciodata din gura noastra despre Domnul Isus si posibilitatea salvarii... Imi pare rau sa realizez ca, in localitatea in care traiesc, la adunarea pe care o frecventez, de mult nu se mai aduna Biserica Lui Hristos. Mai nou se aduna doar "pocaitii" cu numele, caci cei ce erau pocaiti cu viata s-au dus rand pe rand... Mi-e dor sa-L mai aud odata pe Hristos vorbind si sa-i vad ucenicii actionand... E trist sa vezi cum crestinatatea si-a pierdut scopul si cum orbecaleste dupa puturi crapate, in timp ce "Izvorul apelor vii" sta uitat in vale...
E timpul fratiilor sa ne intoarcem la Hristos. Inca se mai poate. In fata portilor iadului sau in fata scaunului de judecata a Lui Dumnezeu, va fi prea tarziu...
Trezire dragi crestini!... Evrei 4:7b
Adăugat în 28/02/2011
Lecţii...
Vremile de Înviorare

În aceste grele vremi ale zilelor din urmă
Când ai Tăi copii, Te cheamă cu-ardoare,
Când prin rugi fierbinţi, aşteaptă-ndurare
Din cerul prea nalt, cată spre-a Ta turmă,
Prin dragostea-Ţi mare, răul Tu îl curmă,
Şi adu, o, Doamne, vremile de înviorare!

Peste tot, nelegiuirea, clar şi-arată colţii
Lumea-i bântuită, de vraja-n splendoare,
Cu paşi repezi merge, pe căi pierzătoare
Dar, copiii Tăi strigă, fiind în faţa porţii,
Încă, de har şi-ndurare aşteptând cu toţii
Să reverşi cu milă, vremile de înviorare!

Când răul, grozav urcă, suflete-amăgind,
Când subtil întinde, mreaja-i prinzătoare
Spre-a captura suflete crunt prin apăsare,
Când prăpădul creşte pe pământ mugind
Prin dezastre neaşteptate lumea pustiind,
Servii Tăi aşteaptă, vremile de înviorare!

S-a umplut pământul, de mare nelegiuire
Egoizmul e suportul, în plină desfăşurare,
El sustine-n posturi, pe mulţi din lucrare,
Şi-n biserica Ta, Doamne, în loc de zidire,
Se luptă, cu râvnă-ndoită pentru nimicire
Dar, cei sinceri vor, vremile de înviorare.

De două milenii, iată,-n lupta ce se duce
Ca în posturi cheie, de-a fi cel mai mare,
Se fac planuri drastice, cu zel de-nălţare!
Cei ce se vor Pastori, au uitat de-o cruce
Dărmând... dau năvală, scaune s-apuce
Când e-aşa aproape, vremile de înviorare.

Parcă-i timpul mamei, fiilor lui Zebedei
Când cerea la Domnul, să-i facă favoare,
Mult mai sus de ceilalţi, s-aibă asigurare
Ca ai săi copii, ucenici fiind şi învăţăcei
La dreapta şi stânga, în Împărăţia Slavei
Ei să stea, neştiind, vremile de înviorare.

Dorinţa de-a fi primul, remarca un semn
Că se-apropia ziua, unui eveniment mare,
Cu viaţa în cumpănă, în zi de strâmtorare
Când sus la Golgota, pe-o cruce de lemn
Domnul lor şi Regele,-ntru-n apel solemn
Va anunţa-n jertfa-I, vremile de înviorare.

Lupta, care azi se poartă pentru-ntâietate
E-un model de standard, dorit cu-nfocare,
Nu contează scopul, pentru-a fi-n lucrare
Spre-a ajunge în frunte pe spinări plecate
Ca uliţi de trecători, cu picioarele călcate,
O, trimite Doamne, vremile de înviorare!

Când îmbogăţirea se scaldă-n nenorocire,
Când cred că nu duc lipsă şi-au asigurare,
Când se-nşeală amarnic, că ei fac lucrare
Şi, când ticăloşia oarbă, săracă în sfinţire
Domină prin conjuraţii, aducând mâhnire,
Nu se mai aşteaptă, vremile de înviorare!

Ploaia cea Târzie, prin Spiritul Tău Sfânt
Peste acei ce gem, cu suspinuri arzătoare,
Şi strigă cu lacrimi, pentru har şi îndurare
Doamne, lasă ca să vie din cer pe pământ,
În minuni să crească, al Tău sfânt Cuvânt,
Ca roade să strângă, vremile de înviorare!

Flavius Laurian Duverna
09 octombrie 2010.
Comentarii
Adauga comentariu
Raporteaza o problema
Comentariul va cuprinde aspecte strict legate de continutul acestui material. Daca se constata folosirea unui limbaj indecent, depasirea bunului simt, sau orice jigniri sau apostrofari la adresa unor persoane, comentariul nu va fi acceptat pe site.
Nume & prenume
Email (se publica)
Subiect
*Continut
Trimite
Pana in acest moment nu au fost adaugat
Adăugat în 01/03/2011 de Duverna
Opțiuni