La jumătatea lunii octombrie 2010, am citit într-un ziar creştin ortodox (Lumina), că cea mai credibilă instituţie din România nu mai este Biserica, ci… pompierii! Suntem obişnuiţi deja cu sondajele de opinie ce arată că pe plaiurile mioritice credibilitatea este foarte ciobită. Românii sunt apatici, nu mai cred în nimeni. În nimic. Parlamentul (şi cei ce-şi fac treaba pe acolo) a ajuns cea mai necredibilă (incredibilă!) instituţie, iar Guvernul, Justiţia, Poliţia, inspectorii, medicii, primarii ori consilierii, trec tare greu testul verosimilităţii. Armata şi-au pierdut din procentul integrităţii. Iar acum şi Biserica. Asta pentru că marea majoritate a creştinilor doar vorbesc, apoi luftează în teren. N-au eficienţă. Ei sunt plăcuţi ca prieteni, dar nu-s demni de urmat. De ascultat.

De asemeni, sunt o pleiadă de oameni competenţi, dar fără caracter. În  “materie” sunt aşi, dar în “spirit” sunt franjuri. Calcă pe cadavre numai să le fie lor bine. Fără principii, fără jenă, nu-şi vad lungul nasului. Ăstoa, le e imposibil să ia decizii corecte. Marea lor dificultate însă nu e că nu cunosc deciziile corecte, ci că nu le iau. Fără caracter, cugetul lor e imun. Şi, inuman. Totuşi durerea se adânceşte prăpăstios când în vrie intră cei fără competenţă. Cei care cred că sunt în stare. Din poveştile lor crezi că ţara e plină de învingători. Ce profesori buni au avut ! Ce meseriaşi, ce profesionişti au fost la fabrică, ce armată, ce facultate au făcut! Numai că tocmai acu’ ei nu mai sunt novatori. Acum când sunt factori de decizie. Şi..., vor scrie strâmb pe linii drepte.

Cotoroind fototeca de culte, constatăm că uneori liderii şi-au creuzetat clienţii şi i-au scos la ’naintare. I-au poleit cumva în credibili. Şcoliţi sau nu, cu har sau fără, predicatori de trafic uşor sau care adorm comunitatea, sunt cocoţaţi pe stânci pe care nu le puteau singuri atinge. Odată ajunşi aşa sus, ameţesc. Prin urmare, urmează inevitabilul: nu pot pilota bine! Nasc programe searbăde, seri plictisitoare, liturghii îngropate în beton, cântări lălăite, rugăciuni care nu trec de tavanul bisericii. Apatie, indolenţă. Comprimare spirituală. Toate consecinţe generate de nerespectarea ecuaţiei conducerii : credibilitate = caracter + competenţă.

Prin urmare bumerangul se întoarce. Loveşte pe cei ce l-au promovat. Care, intră în picaj. Liber. Iar credibilitatea lor devine asemeni a clown-ului care a intrat agitat într-o sală de teatru chiar la jumătatea spectacolului, strigând din toţi rărunchii: “ Foooc. Ardeee! Vă rugăm să ieşiţi cât mai repede din salăăăă”. Dar spectatorii au început să râdă, să bată din palme, să se amuze... Nu l-a crezut nimeni... Problema e că au ars… toţi!

Asta e soarta unei naţiunii, şi de ce nu a unei bisericii, care nu ţine cont de competenţă, şi, în poziţii de frunte, trimite tipii fără credibilitate. Fără abilităţi, fără influenţă. Ei fac ca încrederea celor “de afară” să scadă, iar a celor din interior să intre în derivă. Nimeni nu-i mai ascultă. Nimeni nu-i mai urmează. Nu-i de mirare dacă urmează inevitabil scufundarea. Ar fi putut fi salvaţi mulţi, dar lipsa de încredere le aduce moartea, chiar cu colacul de salvare la gât!