Mai mult de 4.000 de lideri crestini, reprezentand peste 190 de natiuni s-au adunat la Cape Town, Africa de Sud la cea de-a III-a Conferinta pentru Evanghelizarea Lumii cunoscuta drept si Conferinta Lausanne III 2010. Scopul congreselor Lausanne este de a-i strange impreuna pe crestinii din toata lumea pentru a discuta despre o evanghelizare mai buna a lumii si despre alte probleme globale cu care se confrunta Biserica astazi, inclusiv secularizarea, Islamul, propasirea Evangheliei, HIV/SIDA precum si preocupari legate de mediu. Programul conferintei pentru fiecare zi a cuprins teme diferite, fiecare tema fiind prezentata si discutata de catre vorbitorii din plen. Temele au inclus adevarul, credinta in lume, prioritati si integritate. Tema conferintei din programul de marti seara a fost reconcilierea in Orientul Mijlociu. Dar au fost abordate si probleme globale ca traficul de fiinte umane sau HIV/SIDA.
Vorbitorii au transmis mesaje pline de speranta despre cum Dumnezeu misca lucrurile si aduce speranta in lumea de astazi in situatiile cele mai intunecate si aparent fara iesire. Orientul Mijlociu, care a devenit aproape sinonim cu violenta si Islamul, experimenteaza o situatie fara precedent din punct de vedere al numarului de musulmani care devin urmasi ai lui Hristos, a spus Sam Yeghnazar fondator al organizatiei Elam Ministries (organizatie ce se ocupa cu ucenicizarea crestinilor si raspandirea Evangheliei in Iran). La momentul desfasurarii primei conferinte de la Lausanne din 1974 erau doar 500 de crestini iranieni convertiti de la islam. Insa in ultimii 30 de ani au venit la Hristos mai multi musulmani decat in ultimii 1300 de ani. "Iranul de azi este un teren inchis cu nenumarate inimi deschise. Este natiunea cea mai deschisa la Evanghelia din intreaga lume. Zeci de mii de iranieni se intorc la Hristos.Tradati de guvern, deziluzionati de religie, deprimati de perspectivele viitorului, iranienii cand vin sa-L cunoasca pe Domnul Isus Hristos sunt complet transformati ", a spus el. "Ei Il vestesc pe Hristos in locurile publice. Familii intregi, barbati si femei, vin la Hristos.” Cu doua saptamani in urma, doi dintre oamenii lui Yeghnazar au fost inchisi si intr-o saptamana au adus sase persoane la Hristos, a mai confirmat acesta. Un alt crestin palestinian pe nume Salim (numele de familie a fost ascuns din motive de securitate) a vorbit despre speranta pentru adevarata pace in Orientul Mijlociu prin Hristos. Prin intelegerea mortii lui Isus pe cruce, crestinii palestinieni "arunca departe otrava urii" fiind obligati sa vorbeasca lumii despre pace si dreptate. "Ancorandu-ne identitatile in Hristos Mesia, putem sa ne deschidem inimile catre vecinii nostri musulmani furiosi si catre soldatii evrei inspaimantatori aflati in spatele punctelor de control", a declarat Salim. "[Exista] Unul Divin, care poate schimba inimile de piatra in inimi de carne."
Legat de problema traficului de fiinte umane a fost vizionata marturia unei tinere din Cambodgia care a fost salvata de la un bordel din Thailanda. La varsta de 16 ani, ea a fost inselata si fortata sa lucreze ca prostituata timp de patru ani si jumatate. Ea impreuna cu alte fete de la bordel au fost salvate si duse la un centru de recuperare destinat femeilor si copiilor care au fost victime ale abuzurilor sexuale apartinand organizatiei World Vision. Acolo ea a beneficiat de consiliere, formare profesionala, asistenta medicala si de un inceput de calatorie spirituala in cunoasterea lui Isus Hristos. Programul de marti s-a incheiat cu povestile inspirate a doi crestini infestati cu HIV, Christo Greyling, un sud-african, care acum locuieste in Olanda si Printesa Kasune Zulu din Zambia. Povestile lor inspirate au demonstrat modul in care o boala menita sa distruga o persoană poate fi folosita pentru slava lui Dumnezeu. "De multe ori cand auzim de HIV sau SIDA ne gandim la oamenii care sunt deja pe moarte, dar in multe cazuri, exista oameni ca mine, care sunt sanatosi care au atat de mult de oferit", a spus Zulu. "Noi, ca si Biserica suntem chemati sa fim speranta pentru cei care se simt fara speranta."