Poeţii urâtului
Adăugată de nickbagsandhrist in 18/10/2010, citită de 1.718 ori
Autor: Nicolae Geanta, Categorie: Editoriale
Poeţii urâtului

Săptămâna trecută am avut oportunitatea să fiu invitat într-o redacţie de ziar, a unui radio şi-a unei televiziuni. Uitându-mă pe pereţi, pe monitoare sau în ziare, am văzut numai veşti îngrijorătoare. Nici o veste bună. Fără să lezez moralitatea acestor furnicare mediatice (alcătuite de altfel din oameni isteţi, puşi în slujba populară), le-am explicat dervişilor condeiului şi-ai platourilor că au tendinţa să fie nişte poeţi ai urâtului. Capul de afiş al tabloidelor de papirus sau virtuale, ori linia de greutate a televiziunilor – acest areopag menajer, e alcătuită din can-can-uri, ştiri despre interlopi, talk-show-uri cu vedete ce fac efort cerebral să discute clar, politicieni corupţi, interviuri cu derbedei urbani, filme cu monştrii şi monstruozităţi, imagini cu femei despuiate, muzici percutante până la anihilare, arhitecţi ai insurgenţei lăcrămoase (cum îi numeşte Radu Paraschivescu pe manelişti), ştiri despre cum se copiază la examene, despre şpăgi... Într-un cuvânt: hidoşenii. Sau cum zicea Socrate: „o piaţă plină de lucruri de care n-avem nevoie”.

Le-am spus monşerilor din presă că urâţenia societăţii româneşti e rezultatul liricizat de dânşii. Cosmetizând urâtul, nu mai ai cum să promovezi frumosul. Dacă la televiziune sau radio curg râuri de manele sau muzică grobiană (gen rock ori ceea în care se cântă vorbe), evident că tinerii îţi împuie capul cu manele pe holurile şcolii. Dacă în media e promovat nu ştiu ce latifundiar analfabet cu miliarde, un afacerist hoţ cu bolid scump, ori o fată cu bust siliconat dar fără vocabule, normal că societatea asta consideră etaloane. Le-am amintit că ştirile scrise sau filmate aduc pe portativ toată ziua, orice chichiţă a consilierilor locali ajunşi la primării prin hazard electoral, orice gogoriţă scăpată de vreun primar pe la colţuri, sunt recenzaţi toţii hoţii şi şoferii neatenţi, sunt focusate grămezile de gunoaie, dărâmăturile, maşinile parcate aiurea, coloniile de ţigani şi peisajul dezolant. Oamenii cu carte ori cei ce-au scris cursuri, inventatorii, poeţii ori scriitori, premianţii, olimpicii, pastorii sau preoţii, misionarii, exponatele din muzee, statuile din localităţi, istoricul „şcoalelor” sau al bisericilor, eroii neamului, mamele model, performerii etcetera, nu se pomenesc decât în anii bisecţi. „Nu sunt căutaţi. Nu cere piaţa. Nu fac rating. Nu aduc audienţă, nici vânzări. N-aduc venituri”, mi se spune pe sub căşti. Şi văd - totul e comercial.

Mi-a trecut apoi o săgeată prin ficat: păcatul ăsta a ajuns şi prin biserici! M-am gândit că uneori, chiar noi, pocăiţii, ne concentrăm pe ceea ce demolează, nu pe ceea ce construieşte. Când cineva a călcat pe bec - află toată adunarea, când un bătrân a zis o perlă - o memorează chiar şi cei din şcoala duminicală, când s-a certat comitetul - află tot satul, când sună telefoanele - copiii află tot bed-news-ul dintre fraţi. Se-nvârt vorbele ca tornada când e vorba de ţinuta nu ştiu cui, de baticele lipsă la puştoaice, de zgârcenie la colectă, de indiferenţa unor bogaţi, de gura mare a unui frate, de copiii problemă ai familiei cutare. Curiozităţi patologice. Însă sacrificiile bătrânilor ce fac ceasuri bune până ajung la cină, posturile prea dese ale orfanilor, rugăciunile cu lacrimi ale celor singuri, poeziile cu har spuse de-o fetiţă cu beteşug, ciorba caldă dată unui sărac tocmai de săraci, zeciuiala regulată a unei pensionare, florile puse în glastră de aceaşi soră grijulie de design, ospitalitatea unei văduve, bancnota mototolită în batistă de vreo băbuţă, sunt ştiri pentru care n-avem gură. Şi nici ochi.

Urâtul poate fi învins. România poate promova valorile. Prin Biserică. Numai ea „poate ridica în picioare frumosul”, cum afirma Dan Puric. Fiindcă numai cine are sufletul frumos, poate avea trup sănătos. Dacă lumea promovează urâtul, biserica să promoveze frumosul, dacă păcatul urcă pe cele mai semeţe culmi, biserica şi creştinii să se sfinţească şi mai mult. Numai grâul poate vorbi despre grâu, neghina nu.

Am scris pentru că sunteţi poeţi ai frumosului într-o lume pocită. Iar poeţii sau pictorii au rostul lor şi-n perioade de secetă. Pentru că ei vorbesc despre ploaie. Deci, parafrazându-l pe El Greco: „tu pictează, căci Dumnezeu notează”.


Știre preluată de pe nicolaegeanta.blogspot.com
Ticoloşia generalizată
Nelegiuirile ne iau ca frunza,doamnei Udrea,ca Vântul ştiţi care,pe cat suntem de defecţi pe atât analele ticăloşiei noastre ies la lumina reflectoarelor. Estetica acestui urât nu trebuie acoperit cu o mantie trebuie căutat in analele artei caci beteşugul cel de toate zilele poate fi transformat prin arta suferinţei perlei intr-o perla a iubirii frumos reconstituita de Maestrul artei convertirii tuturor isprăvilor omeneşti in ceva asemenea chipului maestrului IUBIRII .Da putem iubi oameni ca aceştia în nădejdea artei harului transformator am înţeles esenţa trăirii ş scopul durabil al vieţi…
Adăugat în 23/10/2010 de Nabucco
Opțiuni
Daniel 3:29 Iată acum porunca pe care o dau: Orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.”