Ca să scri despre Vladimir Pustan, mai întâi trebuie să-ţi fâlfâie îngerii. Pentru că peniţa, tastele sau cuvintele sunt insuficiente. Ele trebuie să exprime pur şi simplu viaţă. Dar o viaţă trăită numai pe culmi. Printre flori şi spini. Mulţi spini.

Vladimir Pustan este unul din păstorii momentului în România. Şi nu numai pe aici. Simpla prezenţă a sa pune în mişcare fluvii imense de tineri. Ori păduri de bătrâni, verzi, plini de suc şi cu sânge de sfinţi. Frate cu toţi fraţii, păstorul din Beiuş umple la refuz nu numai bisericile penticostale, baptiste sau creştine după Evanghelie, ci este iubit mult dincolo de porţile lor, la ortodocşi, catolici ori reformaţi. Unde predică destul de des. Şi foarte bine. E bun orator. Şi bine argumentat. Cuvintele sale sunt picuri de miere. Ecologice pentru suflet. Sunt balsam pentru răniţi. Până şi bisericile îşi scot binecrescutele turle ca să îl salute. Iar auditoriul se-nalţă pe vârful picioarelor să-l îmbrăţişeze, să-i şteargă o lacrimă cu colţul basmalei, ori să-l sărute. Chiar şi săracii Beninului îl binecuvântă.

Conduce de 7 ani o fundaţie, un post de radio, o editură, şi o trupă. Toate cu numele de Cireşarii.

Profesor de litere, teolog cu inima, doctor în filosofie, scriitor ori poet, sunt numai câteva dintre atributele păstorului care face diferenţa între pietoni şi maratonişti pe calea crucii. Dacă predicile sale înlătură moluzul cioplit în inimile de piatră, iar poeziile sunt giuvare care împodobesc cu belşug pomul sufletului, cărţile pustanice te fac să înţelegi că dumnezeirea nu-i ceva amorf. Scrie cu patosul cu care vorbeşte. În public, la radio, la televiziuni sau pur şi simplu în piaţă ori în tren.

Pelegrin spre Ţara Eternă, este mai mult musafir pe acasă. Pentru că deplasările sale, continue şi lungi, au ţesut un păienjeniş intens în spaţiul danubiano-pontic. Care se întinde până spre Mediterana sau Atlantic. Şi asta pentru că fratele Vladimir are sentimentul cerului. Acţionează continuu, lăsând deoparte lenea contemplării. A înţeles că astăzi timpul nu mai are infinita răbdare din trecut. Iar noi, „locuitorii acestei secunde/nu suntem decât un vis de noapte zvelt/cu o mie de picioare, alergând oriunde”, cum spunea poetul Nichita Stănescu. Dar numai spre Dumnezeu nu fugim, îndrăznesc să afirm eu. De aceea, păstorul Pustan e trâmbiţa Domnului care provoacă poporul. Şi cere sfinţirea.

L-am văzut uneori trist şi îndurerat. L-am văzut în spatele scenei Cireşarilor în genunchi, plângând tot timpul cât Florin Ianovici a predicat. Dar nu cu lacrimi de actor, şi nici de ceapă. L-am văzut cum îmbrăţişează pe cei pe care lumea îi consideră looseri. I-am citit editorialele pe site. Şi-am înţeles că pentru acest sfânt, scrisul este o terapie. I-am simţit mâna caldă pe umeri. Şi-am gustat dulceaţa vorbele de duh.

Am văzut că nu se vaită. Deşi poverile sunt mari. Şi grele. Nu vorbeşte de rău pe alţii. Chiar dacă nu puţini sunt aceia care îl pândesc, cu dinţii rânjiţi. Sau cu săbiile ascuţite. Cu două tăişuri. Ăştia mă fac să cred că în biserici creştinii sunt ca şvaiţerul: unii văd găurile iar alţii văd brânza. Însă noi vrem să fim sătui. Mereu. E spontan. Exclude talibanismul faţă de alte culte. Şi extremismul evenghelic autohton.

Vladimir Pustan  e-un bun om de echipă. E prietenos, glumeşte, strange mâna poporului. Este fără fasoane, fără complexe, fără mirajul prestigiului ori al carierei. Lăngă el, spunea Florin Ianovici, nu poţi dormi. Ori pleci, ori te consumi ca lumânarea. Prin urmare, cred eu, Nicolae Geantă, că Vladimir Pustan trebuie multiplicat. Cu pastori ca el, bisericile din România ar trece mai uşor prin criză. Şi ar avea un drum mai lesne spre cer.

Nu e meritul său că este cine este. Iar eu ce am scris nu sunt sofisme. Şi nici lirice exagerări. Nu are nevoie de laudele sau apărarea mea. Îl laudă, îl apără Hristos. Pentru că este model de perseverenţă, de loialitate şi de dedicare, Stăpânul care l-a creat, l-a şi înălţat. Atât de mult că noi suntem lăstuni pe lângă el.

Pentru că azi este ziua sa de naştere, nu-i urez doar La mulţi ani!  Findcă păstorul din Apuseni va trăi veşnic. În cer, la masă cu Mielul Lui Dumnezeu!