Paradoxul din preajma Craciunului
Adăugată de user necunoscut in 07/12/2009, citită de 2.401 ori
Autor: Darius Cornean, Categorie: Editoriale
Paradoxul din preajma Craciunului
Se apropie Crăciunul şi ne gândim cu groază la aglomeraţia de pe străzi şi magazine. Mai multe claxoane, înjurături, tamponări şi indivizi nervoşi. Prin magazine oameni care se calcă în picioare pentru cozonacul promoţional, cozi interminabile la alimente şi brazi plimbaţi pe stradă de colo colo de parcă pădurea de conifere umblă de nebună pe străzi. La dulciuri şi jucări o mulţime pitică porunceşte celor cu picioroange, într-un răcnet piuitor, ce să cumpere şi cât. Totul transcede dintr-o extenuantă rutină într-o forfotă plină de entuziasm.

Se spune că sărbătorile în general aduc oamenii mai aproape unii de alţii, mai ales cele din perioda iernii. Aglomeraţia creşte intens iar oamenii reuşesc să ajungă atât de aproape unii de alţii încât iţi pot spune dacă te-ai spălat în urechi în ultima săptămână sau dacă ţi-a rămas vreun muc la ieşire după ce ţi-ai suflat nasul. Stai liniştit, din prea multă politeţe însă nu o vor face. Poţi simţi aburul cald, din respiraţia vecinului, împrospătat de Winterfresh sau poate duhoarea unui stomac la un pas de cancer. Poţi în sfârşit să impresionezi în îmbulzeală prin odorul parfumului, cumpărat cu jumate de salariu, şi poate să capeţi nişte priviri feminine de prin preajmă ca cele ale zeiţe orientale.

Ceea ce se intâmplă însă pare paradoxal dar cât se poate de normal pentru veacul pe care îl consumăm. Cu cât ajung mai aproape unii de alţii, oamenii se resping mai tare, se indispun, devin agitaţi, nervoşi şi chiar urăsc mai cu intensitate. Apropierea te face mai transparent şi mai vulnerabil. Cel de lângă tine îţi poate mirosi mai bine slăbiciunile, oricât ai încerca să te ocroteşti. Şi automat te protejezi dar nu defensiv ci foarte ofensiv, cu toate armele din dotare: prin aroganţă, batjocură, desconsiderare, mitocănie, urlete şi nerv. Poate de aceea nu ne place aglomeraţia. Toţi avem agorafobie. Cu cât avem mai mult spaţiu, distanţă faţa de cei de lângă noi, cu atât ne simţim mai în siguranţă şi mai confortabili.

Vine Crăciunul şi chiar dacă unora nu ne place aglomeraţia va trebui să o acceptăm ca parteneră în pregătirile noastre pentru Sfânta Sărbătoare. Chiar şi în casele noastre avem parte de ea: copiii sunt mai tot timpul acasă, ne vin neamurile din „Canaanul european” unde curge euro şi sudoare iar prietenii ne vizitează mai des ca niciodată, pentru împrumuturi bineînţeles. Am sperat că ne vom reface cu ocazia concediului de Crăciun, dar se pare că nu e aşa. Ne dorim să fim singuri, să ne regăsim, să ne tragem suflul, sa ne facem calcule pentru că ne aşteaptă un nou an. Pare imposibil. E prea multă gălăgie în jur şi prea multă populaţie pe metru pătrat.

În vremea copilăriei mele nu era aşa, deşi nu au trecut decât 20 de ani de atunci. Încă îmi aduc aminte de momentele când mergeam să împrumut o cană de ulei din bloc sau luam pe datorie un kg. de făină de la butic, sau când mama împărţea laptele şi tava cu vecina de la doi. Nu era nimic jenant sau josnic în asta, era o normalitate pentru că mentalitatatea şi atitudinea pentru comunitate era alta. Şi atunci era aglomeraţie în preajma Crăciunului. Poate nu ca şi acum, pentru că nu eram atât de bombardaţi cu oferte. Atunci însă, aglomeraţia de Crăciun avea farmecul ei: cunoşteam oameni noi, ne făceam prieteni mai mulţi, adânceam relaţiile, deveneam mai buni, mai darnici şi nu ne plăcea deloc să fim singuri. Ne plăceau vizitele şi ne plăcea să ieşim la cumpărături.

Astăzi totul e diferit. Lumea e mai dură, mai rapidă, mai inteligentă şi bineînţeles mai ocupată. Parafrazându-l pe enigmaticul poet Eminescu aş spune: „Iar eu în lumea mea vreau să rămân, nemuritor şi rece”. Asta căutăm pentru că asta vrem. Ne-am însingurat şi închis în coliviile noastre. Acelaşi Crăciun, aceeaşi oameni dar nu aceeaşi atomosferă sau spirit. Mi-e dor de Crăciunul copilăriei mele.

Știre preluată de pe dariuschristian.blogspot.com
Interesanta descrierea trairii dvs la realitatea cotidiana a perioadei premergatoare sarbatorilor de iarna. Mare atentie, insa: cuvantul AGORAFOBIE inseamna TEAMA IN SPATIILE LARGI (AGORA= PIATA, FOBIE=FRICA, TEAMA).
Dvs spuneti: "Poate de aceea nu ne place aglomeraţia. Toţi avem agorafobie. Cu cât avem mai mult spaţiu, distanţă faţa de cei de lângă noi, cu atât ne simţim mai în siguranţă şi mai confortabili.
Deci daca oamenii ar avea toti agorafobie asa cum spuneti, atunci ar cauta mereu spatii restranse si aglomeratii si n-ai vedea unul admirand natura de unul singur sau stand la marginea unui camp imens de unul singur pentru ca l-ar apuca teama. Agorafobia e un termen psihiatric si exprima teama patologica a individului fata de spatiile largi. Nu-mi doresc sa ma includ deci in categoria "toti" in aceasta privinta:)
Adăugat în 13/12/2009
cine are urechi sa auda ceea ce spune Duhul
Originea pomului de crăciun


Cu ani în urmă am devenit foarte atent la un studiu de istorie a bisericii a preotului Albert Lüscher. În acesta el a scos la iveală fundalurile sărbătorii noastre tradiţionale de crăciun. A trebuit să recunosc că am slujit peste două decenii unei tradiţii pe care n-am înţeles-o deloc. Ca şi creştini, noi avem dreptul la adevăr. Trebuie să ştim ce facem. Ştii tu în ce legătură se află pomul de crăciun cu Domnul nostru Isus Hristos? Ştii tu ce au a face ramurile, cadourile, podoaba şi luminile cu Mântuitorul nostru? Ca să nu fie nevoie să citeşti o carte întreagă cu privire la această temă, eu rezum pe scurt în acest capitol cele mai importante aspecte.

În primul rând m-am mirat de realitatea imposibilităţii ca ziua de 25 decembrie să fie ziua de naştere a Domnului, pentru că în această vreme turmele de oi nu se aflau deloc pe păşuni. Acestea erau aduse în grajduri deja la sfârşitul lui octombrie, fiindcă şi în Palestina există o iarnă aspră. Despre această realitate mărturiseşte şi cuvântul lui Isus din Mat.24.20: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna...” Biblia ne relatează că Isus S-a născut în timpul unui recensământ al populaţiei. Întreaga zonă răsăriteană a pământului se afla astfel pe drum în călătorii anevoioase, în parte lungi (Luc.2. de la v.1) .Cezarul August nu ar fi instituit niciodată un asemenea „pelerinaj” în mijlocul iernii. Pentru mame şi prunci ar fi fost mult prea greu. Dar corespunzător Scripturii toţi aceşti oameni erau în călătorie şi turmele împreună cu păstorii lor se aflau noaptea pe păşunile lor.

Atunci biserica de ce sărbătoreşte totuşi în decembrie ziua de naştere a lui Hristos? Şi de ce chiar în ziua a douăzeci şi cincea?


Fapte dispărute

Chrysostomus, un martor curajos şi martir al lui Isus, ne pune o chestiune încă stringentă în noi, atunci când el scrie în anul 380 după Hristos:
„Nu au trecut zece ani de când ni s-a declarat public această zi (crăciunul)!”

De ce nu au sărbătorit creştinii timp de trei secole crăciunul? Motivul este de găsit în indicaţiile proprii ale lui Isus. El nu a rânduit naşterea Sa, ci Cina ca sărbătoare în amintirea Lui. Aşa că creştinii primelor secole sărbătoreau exclusiv moartea şi învierea lui Isus şi nu vedeau nici un motiv pentru o sărbătorire suplimentară a zilei ne naştere.

Dar din motive strategice biserica romană a fixat în anul 336 după Hristos ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a Domnului. Atunci a existat o opoziţie foarte puternică prin biserica locală. Timp de 213 ani biserica din Ierusalim s-a împotrivit acestei serbări a crăciunului, care acum trebuia sărbătorită la 25 decembrie. Asemenea realităţi ale istoriei bisericii ar trebui să ne dea de gândit!

Care a fost motivul atâtor împotriviri puternice? Motivul era în mod deosebit ziua de 25 decembrie. Pentru că în această zi, de peste 1900 de ani se sărbătorea deja o sărbătoare renumită între păgâni: sărbătoarea în cinstea împărătesei cerului din Babilon şi a fiului ei zeu! Originea acestei sărbători se afla în prostituata Semiramida şi Nimrod, primul puternic de pe pământ, întemeietorul Babilonului (Gen.10). Chiar această sărbătoare babiloniană a fost în primele secole pentru mulţi păgâni motivul principal ascuns pentru care ei nu se întorceau la Isus Hristos. Căci atunci ei ar fi trebuit să renunţe la această sărbătoare şi alte sărbători păgâne.

De aceea Roma a impus din motive strategice ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a Domnului. În această zi păgânii ar putea ca în locul mamei lui Adonis, zeul soarelui, „marea zeitate mijlocitoare”, să cinstească simplu pe Dumnezeul Isus Hristos şi prin aceasta nu era necesar să renunţe la festivităţile lor. Predicatorii creştini răsăriteni au numit această decizie o nechibzuinţă evidentă. Creştinii mesopotamici i-au numit pe fraţii lor din vest chiar idolatrii şi închinătorii soarelui.

De ce idolatrii? Nu era prea dur? Dar cum era sărbătorit acest 25 decembrie de către păgâni? Punctul central al acestei festivităţi îl reprezenta un pom. În Egipt era palmierul numit „Baal-Tamar” şi în Roma era pinul „Baal-Berit”. Înţelesul era acelaşi. Pomul îl reprezenta pe Mesia păgân. Acest pom era împodobit cu sclipici şi lumini şi prin acesta era simbolizat zeul Nimrod înviat din moarte. Nimrod şi femeia lui prostituată Semiramida erau cunoscuţi ca întemeietorii unei religii oculte, care a îndepărtat nenumăraţi oameni de la credinţa patriarhală. Când Nimrod a murit, Avraam era în vârstă de aproximativ 9 ani (1987 înainte de Hristos). Când acest pom stătea în toată strălucirea luminii sale, el era lăudat şi cinstit. Se ţinea un festin de mâncare şi băutură şi se ofereau reciproc cadouri. Totul în cinstea femeii-zeu a cerului şi al ei „fiu-zeu”. Orgiile execrabile de mâncare erau în acest timp la ordinea zilei. Dragii mei, vi se pare cumva cunoscută această desfăşurare?


Atenţionări uitate

De aceea Tertulian, renumitul părinte al bisericii, a scris creştinilor în secolul trei: „Duhul Sfânt le reproşează evreilor festivităţile lor.” El spune mai departe: „Sabatele voastre, se spune, lunile noi şi ceremoniile le urăşte sufletul Meu. Dar de către noi creştinii, pe care nu-i interesează deloc sabatele, lunile noi şi zilele cândva plăcute lui Dumnezeu, se sărbătoresc Saturnaliile (25 decembrie), festivităţile Ianus (anul nou), solstiţiile de iarnă şi Matronaliile. Se revarsă cadourile şi sună banii de anul nou. Jocurile şi ospeţiile devin gălăgioase. Credinţa păgână se comportă mai bine cu oamenii ei. Aceasta nu se foloseşte de nici o sărbătoare creştină pentru sine. Păgânii nu ar participa nici la o duminică şi nici la Rusalii, chiar dacă le-ar fi cunoscute, pentru că se tem să fie consideraţi creştini. Dar noi nu ne temem să ne lăsăm descrişi ca păgâni.” („Despre idolatrie”, vol.1, cap.14)

Prin urmare, ce are comun pomul de crăciun, ramurile şi luminile cu Domnul nostru Isus Hristos? Privit lucid – nimic. Pomul de crăciun este neschimbat chipul idolului „Baal-Berit” – spre cinstea hulitorului de Dumnezeu Nimrod şi a mamei babilonice a prostituatelor, Semiramida. De altfel de-a lungul secolelor ea a fost reprezentată ca femeia cu un potir de aur în mână, căreia i s-a adus închinare (asem. Apoc.17.1-6) .

„Să recunoaşteţi după roade.” Să recunoaştem şi după roadele următoare dacă tot „pomul” este bun sau putred.

În nici un timp al anului:

- nu promovează o acţiune mai multă „unitate” între oamenii fărădelegii şi temătorii de Dumnezeu. Deodată sub pom toţi cântă împreună „Domnului” – şi imediat după aceea continuă dispreţul şi „prigoana”.

- nu promovează o festivitate mai multă ceartă şi despărţire (scandaluri de familie există înainte de toate de crăciun).

În nici un timp al anului:

- nu provoacă o festivitate mai multe sinucideri, oamenii au mai multe depresii şi probleme.

- nu produce o festivitate atât de mult stres, înjurături şi plângeri.

- nu se cheltuiesc mai mulţi bani pentru lucruri inutile. Cu aceştia s-ar putea ameliora desigur mai mult foamea în lume decât din economiile făcute prin dezarmare...

- nu are loc o festivitate aşa numită creştină care să se desfăşoare mai necreştineşte:
- ospeţe, beţie, curvie, batjocură... (... acum mamă, cântă-ne una, etc.)

- nu sunt caseriile lucrărilor de misiune atât de goale – Dumnezeu este jefuit în Numele Lui!

- nu se practică ritualuri mai ascunse. Sau am ştiut vreodată pe cine reprezintă acest pom etc?

- nu se sărbătoreşte o slujbă divină mai anormală, mai impersonală, mai eretică şi mai mistică.

- nu domină în acelaşi timp alături de o făţărnicie evlavioasă o atât de tăcută toleranţă a creştinilor! Nu se îndrăzneşte tulburarea acestei „păci fermecătoare”.

Cu toate aceste anomalii evidente, trebuie să constatăm în mod obiectiv: cu nici o tradiţie nu sunt şi creştinii mai mult înrădăcinaţi decât cu tradiţia crăciunului. Cu sărbătorile de Rusalii şi de Paşti (aceasta are aceeaşi origine) pot să nu fie, dar ce ar fi crăciunul fără pomul cu lumini şi tot ce are legătură cu acesta? Ce ar crăciunul fără 25 decembrie şi fără cadouri şi rămurele? Dacă acum ai probleme în ce mă priveşte, atunci permite de încheiere să ţi se spună ceva despre idolatrie.


Unde începe idolatria?

1. Corespunzător mărturiei Scripturii idolatria începe nu la îngenuncherea înaintea unui chip. Blestemul începe deja la punerea sau producerea unui chip idolatru. Citeşte Deut.27.15 şi 4.23-24 .

„Să nu aduci nici (măcar) o urâciune (chip idolatru) în casa ta, ca să nu fii şi tu blestemat ca şi ea; să ai cea mai mare groază de ea şi s-o urăşti: este o blestemăţie” (Deut.7.26).

2. Idolatria înseamnă: „Folosirea unei reprezentări vizibile în locul Dumnezeului celui viu, căreia i se aduce adorare, care în adevăr I s-ar cuveni Domnului.” „O brad frumos, o brad frumos, ce verzi sunt frunzele tale ...”

3. Idolatria este idolatrie chiar şi dacă ea se practică din neştiinţă (Efes.5.5 ; Col.3.5 ). Simpla dragoste pentru bani Biblia o numeşte deja idolatrie. 1Sam.15.23 : dragostea de sine, încăpăţânare şi neascultare sunt de asemenea idolatrie.

4. Cea mai oribilă formă a idolatriei este adorarea obiectelor străine în Numele lui Dumnezeu: „MIE aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare în timpul celor patruzeci de ani în pustie, casa lui Israel?” (citeşte Amos 5.21-26 ). Fraţi şi surori, inima lui Dumnezeu sângerează de milenii datorită unei astfel de conduite. De câte ori nu Se plânge El în Sfintele Scripturi: „... şi înălţimile n-au dispărut”? Ei au jertfit dumnezeilor străini şi demonilor (1Cor.10.20) , şi aceasta în Numele Domnului!

Când am publicat pentru prima oară acest mesaj în 1987, scurt timp după aceea m-a vizitat un învăţător de şcoală biblică cam iritat. El a fost indignat şi atacat de expunerile mele. El mi-a cerut de mai multe ori să-i spun dacă în ochii mei el este un închinător la idoli. Ce s-a întâmplat? Deja cu câteva zile înainte de a apărea articolul meu cu privire la originea pomului de crăciun, acest învăţător îşi declara entuziasmat în faţa studenţilor săi din şcoala biblică cea mai nouă cucerire a sa: era un pom de crăciun sintetic „made in USA”. El le-a povestit lor, şi după aceea şi mie, cum deja cu două săptămâni înaintea crăciunului el a instalat acest pom în camera sa de zi şi apoi dimineaţă de dimineaţă în lumina acestuia şi-a ţinut „timpul de stat înaintea Domnului”. El a venit la mine ca să mă convingă de nevinovăţia sărbătorii de crăciun şi de îngustimea inimii mele. Dar când el mi-a descris în toate culorile ce fel de simţăminte fericite şi chiar mistice l-au inundat în timpul de stat de dimineaţă înaintea Domnului sub pomul cu lumini, eu mi-am întărit inima înaintea lui Dumnezeu în această chestiune. În Numele lui Isus vă avertizez pe voi, copii ai lui Dumnezeu – să nu faceţi asemenea acestor învăţători rătăciţi! Eu mi-am tras mâna de la astfel de practici sufleteşti-demonice şi păşesc astăzi ca martor împotriva unor astfel de oameni. Eu mă curăţesc de tot sângele idolatriei avertizând prin mărturie: Înaintea lui Dumnezeu, între pomul nostru de crăciun şi un „idol Buddha” nu este absolut nici o deosebire. Chip de idol este chip de idol.

Îi vom mai tolera mai departe pe dumnezeii străini? Sau ne vom dărâma în sfârşit înălţimile?

Dumnezeu să-ţi dea acum înţelepciune şi har! (Iac.1.5) .




************
Adăugat în 13/12/2009
Pentru Laura
Eu am primit un e-mail cu acest subiect despre craciun,l-am copiat si l-am bagat caci cred ceea ce scrie in el,caci insasi Duhul i-mi marturiseste acest lucru. Ceea ce va pot consilia este sa luati ce este bun asa cum ne invata si apostolul Pavel,caci eu asta am facut. In acest mesaj ca si in toate mesajele Domnului Isus Hristos nu intra nimic cu psihologia,caci totul ce vine de la El este Duh si Viata, nu litera-filozofie care omoara. Deci ma repet cine are urechi de auzit sa auda ceea ce spune Duhul.Amin
Adăugat în 17/12/2009
Opțiuni