O noua Biserica in Sibiu
Adăugată de user necunoscut in 05/11/2009, citită de 2.810 ori
Autor: Marius, Categorie: Evenimente
O noua Biserica in Sibiu
Ţi-ai dorit o biserică unde să te poţi închina liber?
Cauţi o biserică în care prejudecăţile şi judecăţile să nu existe?
Te invităm să vizitezi Centrul Creştin „Templul Închinării”, care îşi va deschide oficial porţile sâmbătă, 14 noiembrie.
Cine suntem noi şi care este viziunea noastră?
Suntem simpli creştini, care îl iubesc pe Dumnezeu şi care vor să-I slujească, pentru că Evanghelia trebuie să ajungă în casa fiecărui sibian. O Evanghelie pură, aşa cum a lasat-o Dumnezeu, lipsită de orice artificii, de dogme sau norme religioase.
De aceea, principiile majore după care ne ghidăm sunt: închinare în duh şi adevăr, rugăciune, laudă şi închinare şi evanghelizare.
Te invităm să ne cunoaştem şi te aşteptăm la manifestările care vor marca deschiderea oficială a Centrului Creştin „Templul Închinării”.
Ceremonia de deschidere oficială va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 11.00, şi va cuprinde un timp de laudă şi închinare, susţinut de formaţia Zao Thusia, urmat de mesaje de salut ale unor pastori din Grecia, Olanda şi Anglia.
Deschiderea Bisericii va fi oficiată de pastorul Bisericii Huddersfield Christian Fellowship din Anglia, Colin Cooper, preşedinte al MFE – Ministers Fellowship Europe, organizaţie din care face parte şi Centrul Creştin „Templul Închinării”.
Deschiderea oficială va fi precedată vineri, 13 noiembrie, ora 18.00, de o întâlnire în cadrul căreia veţi putea asculta muzică religioasă contemporană precum şi un mesaj al pastorului Bisericii Helperkerk din Olanda, Jacob Wubs.
Duminică, 15 noiembrie, vă aşteptăm la serviciul divin săptămânal de la ora 10.00, în cadrul căruia va predica pastorul Bisericii Hellenic Christian Church din Grecia, Memos Sakellariou. Ziua de duminică se va încheia cu un concert de muzică religioasă contemporană susţinut de către solista Efi Sakellariou şi Zao Thusia, de la ora 18.00
Centrul Creştin „Templul Închinării” este situat la intrarea în Şelimbăr dinspre Sibiu, la numărul 30.
Vă aşteptăm cu drag!

www.templulinchinarii.ro

Știre preluată de pe www.templulinchinarii.ro
Pentru salava lui Iehova Dumnezeu
DOresc ca Bunul Iehova Dumnezeu , prin Domnul Iesus Hristos si Duhul Sfant sa va faca parte numai de inchinatori dedicati, motivati si responsabili
Adăugat în 13/11/2009
patetic...am ajuns sa facem reclame la biserici noi deschise ca nu mai suntem in stare sa evanghelizam societatea din jurul nostru
Adăugat în 17/11/2009
2009-11-20
Dumnezeu să fie binecuvântat pentru zilele de har pe care le avem,este cel mai bun lucru să realizezi o Biserică neinstitunatiolizatâ ci o Biserică intrinsecă independentă unde nu conduce afaceristi,oameni politici şi şmecheri ca la penticostali.Fiţi binecuvântaţi.
Adăugat în 20/11/2009
Cred ca trebiue revizuite sau reformulate primele doua intrebari . Este mult mai corect "inchinare profunda" nu libera. Toti au promis inchinare libera si au ajuns la o inchinare formala. Intr-o biserica sanatoasa sunt judecati( analize ) duhovnicesti. Prejudecatile nu vor lipsi decat in cimitir, e bine sa nu ne ghidam viata dupa prejudecati. Invata-ti ucenicii lui Iisus sa-si respecte semenii si alegerile lor, fara sa-si impuna punctul lor de vederere ca fiind porunca de la Domnul . Nu cred ca vre-ti sa pregati-ti preludiul inmormantarii voastre. Spune-ti lucruri mari dar mai multa profunzime. Va doresc binecuvantarea lui Iisus care zideste Biserica Sa.
Adăugat în 21/11/2009
Salutări
Dumnezeu să vă ajute ca lucrarea Lui să ia amploare,deavolul nu vă va împiedeca,rari lideri ai unor renumite biserici fac pentru Dumnezeu ci mai mult pentru ei,case cu 10 camere 5 băi şi 2 3 livinguri şi au luat maşini lucxoase ca să arate celor ce sunt mai săraci cât de binecuvântaţi sunt ei.Dumnezeu să-i trezească
Adăugat în 23/11/2009
Opțiuni