Amabilitatea este una din caracteristicile enunţate în lista celor nouă roade ale Duhului Sfânt. „Bunătatea” tradusă de Cornilescu. Să fii prietenos chiar dacă ai în faţa ta o persoană ursuză şi nemulţumită. Să răspunzi cu tact şi bunăvoinţă. Să încerci să devii un fel de stewardesă într-un avion plin de călători mofturoşi. În mod subtil, amabilitatea se leagă de un fel constant de a fi, independent de atitudinea ostilă a celorlalţi. Să fii binevoitor şi când nu îţi vine să fii.
Nimeni nu poate să fie aşa. Uneori persoana din faţa ta pare a fi făcută să te scoată din minţi. Alteori cuvintele pe care le auzi sunt picătura care umple paharul propriilor nemulţumiri şi tensiuni. Se întâmplă ca, în ciuda intenţiilor tale de a te controla şi de a te detaşa de atitudinile negative ale celor din jur, să nu reuşeşti şi să explodezi taman când ai crezut că te descurci mai bine cu emoţiile tale. Să nu funcţioneze chestia cu roadele decât la unii? Te naşti amabil? Devii astfel? Cât de mult pot întinde coarda ceilalţi şi tu să îţi poţi menţine felul binevoitor?
Totul se leagă de cum eşti pe dinăuntru. Nimeni nu poate scoate cuvinte frumoase pentru mult timp când înăuntru este plin de ură. Poţi linguşi, poţi minţi însă pentru foarte puţin timp. Ura aduce ceartă, bârfă, dorinţă de răzbunare. Amabilitatea porneşte de la ceva ce se întâmplă înăuntru. Un fel de a-i privi pe ceilalţi. O modalitate de a descoperi valoarea fiecărei persoane. Puterea de a asculta ce spune cineva, dincolo de cuvinte. Sau poate în spatele lor. Tocmai de aceea amabilitatea este inclusă în lista roadelor Duhului Sfânt. Ai nevoie de o schimbare profundă a inimii, a valorilor, a felului de privi lumea, ca să fii amabil. Altfel nu eşti decât un ipocrit, oportunist, amabil de ocazie.
Pe dinăuntru nu îţi poţi permite luxul de a fi intolerant. Duhul Sfânt porneşte de la o transformare interioară care se reflectă ulterior în comportament. De aceea i se spune „roadă”, pentru că e rezultat, consecinţă a ceva ce se petrece în interior. Dacă până acum ai avut o listă de lucruri pe care ţi-ai dorit să nu le mai faci sau spui, cred că lista ar trebui să se transforme în lucruri pe care să nu îţi permiţi să le gândeşti. Dar cum să nu le gândeşti când sunt atât de evidente? Duhul Sfânt este foarte priceput la meşterit inimi omeneşti şi eu aş merge pe mâna Lui. Am nevoie de o transformare a atitudinii mele şi abia apoi a comportamentului meu. Dacă îmi sare muştarul cam des, trebuie să îl rog pe Duhul Sfânt să îmi disciplineze gândurile şi să mă ajute să discern între o gândire constructivă şi una distructivă. Dacă vorbim de roadele Duhului atunci în mod evident, ele nu sunt rezultatul eforturilor omeneşti. Nu este straduinţa ta de a te purta frumos cu oamenii, pentru că oricât este de mare, clachează foarte curând. Este rezultatul lucrării Duhului Sfânt în interior.
Cum gândeşti trebuie să te îngrijoreze. Ce iubeşti. Ce consideri valoros. Ce te entuziasmează. Ce te mânie. Pentru că tot ceea ce e înăuntru se citeşte pe dinafară în modul în care vorbeşti şi te comporţi.
Să fii plin de Duhul Sfânt şi apoi o să rodeşti liniştit bunătate. Şi răbdare şi bucurie şi toate celelalte. Împotriva acestor lucruri nu este lege, culminează lista roadelor.
Că bine zici fratele meu, numai că unii fraţi nutresc invidie când văd lucrul pe care îl faci tu împreună cu Domnul, şi zic... Naşpa, sau zic... o fi că vrei să îl intreci îi poezie şi pe Traian Dorz?... Şi eu le zic... Nu doresc pe nimeni să întrec, mă întrec pe mine însumi, iar după ce reuşesc să mă întrec pe mine însumi, apoi văd dacă pot şi pe alţii ai întrece... Oare este x sau y poet mai mare ca Domnul care mă ajută zilnic să scriu Lui poezii şi predici oamenilor?... Azi cred că scriu o predică împreună cu Domnul, despre Luccrurile ascunse nouă oamenilor de Domnul uneori... Oare va fi publicată?... Am şi eu dreptul la viaţă ca fiecare?... Pace fratele meu, amin.
teorie