Poate nimic nu însumează mai colorat şi tragi-comic esenţa societăţii noastre de consum decât spoturile publicitare şi concurenţa care răzbate din fiecare din ele. După atât de mulţi şi grei ani de monopol şi lipsă de calitate comunistă, concurenţa asta, care îmi dă speranţa calităţii şi luxul alegerii, mă bucură. Merg la supermarket ştiind că pot alege între mai multe specialităţi de pâine, mai multe mărci de detergent, mai multe feluri de suc şi mai multe reţete de cozonac. Vin seara acasă şi butonez telecomanda în efortul, de multe ori zadarnic, de a alege un film bun. Dacă, Doamne fereşte, mă mai apucă vreo durere fac prompt un sondaj de opinie pentru a găsi medicul cel mai bun. Chiar şi când e vorba de doctori de suflete, concurenţa îşi spune cuvântul. Fac parte dintr-o anumită biserică pentru că e cea mai bună (asta presupune alegere dintre mai multe, concurenţă) comunitate creştină pentru mine.

În lumea asta complicată, colorată şi aglomerată a concurenţei, înşiruirea darurilor Duhului făcută de Pavel în Corinteni poate stârni nedumerire. Autorul e atât de simplu şi laconic încât ne pare incomplet. Vorbeşte despre daruri precum vindecarea sau minunile ca despre autobuze şi tramvaie şi nu ne spune nici măcar care dar e mai bun, mai de calitate. E clar că nu încearcă să promoveze, să “vândă” nimic nimănui. Repetă că sunt felurite daruri şi slujbe, dar le înşiră în grabă, ca într-o paranteză, fără a zăbovi asupra calităţilor, valorii şi importanţei lor. Fără minime cunoştinţe de publicitate, nici măcar nu afirmă că dăruiţii sunt mai fericiţi, mai iubiţi, mai puternici, mai inteligenţi, mai sănătoşi, cu dinţii mai albi sau cel puţin – şi acesta ar fi fost un argument pios –mai plăcuţi lui Dumnezeu decât semenii lor mai puţin dăruiţi. E inadmisibil că nu ne spune nici măcar ceea ce ne-am dori cel mai mult să aflăm: cine şi din ce motiv primeşte daruri. Ne spune doar scopul darurilor, care este (culmea şi cu totul neprofitabil pentru sine) “folosul tuturor”. De parcă şi-ar mai lua cineva BMW dacă ar şti că îl va folosi toată biserica?! Dacă această înşiruire a lui Pavel ar apărea la “Publicitate”, pun pariu că n-ar impresiona pe nimeni!

Poate că de aceea unii creştini ierarhizează, categorisesc şi clasifică darurile şi dăruiţii. Mă gândesc că vor să-l facă pe Pavel mai actual, mai apropiat de inima zilelor noastre, mai competitiv pe piaţă. Discursul lor e mult mai colorat, mai entuziast, mai interesant decât al Apostolului. Ascultându-i, sigur ajungi să-ţi doreşti un dar mai mult decât pe altele, să apreciezi un dăruit mai mult decât pe alţii. Ei îl “traduc” pe Pavel pentru urechile obişnuite cu muzica omniprezentă a publicităţii. Această traducere a Bibliei pentru urechile din lumea concurenţei este însă un caz clasic de tradutore traditore (traducătorule, trădătorule). Pavel a închis ferm portiţa competiţiei. Nu suntem la concurs duhovnicesc, Duhul dă fiecăruia (egalitatea dintre noi) după cum Îi place (suveranitatea Sa).

Poate că noi, trăitorii acestui secol, rătăciţi prin supermarketuri, asurziţi de muzici, orbiţi de panouri luminoase, suntem mai tentaţi să ne evaluăm relaţia cu Dumnezeu în termenii concurenţei, ai competiţiei cu celălalt. Ispita aceasta însă nu e nouă. Cain s-a crezut în competiţie cu Abel, când era de fapt în competiţie cu sine însuşi şi cu păcatul care îl pândea. Dumnezeul care i-a vorbit lui Cain despre el însuşi şi jertfa lui îmi vorbeşte şi mie despre mine, spunându-mi să perseverez ca să câştig cursa (o cursă cu un singur concurent, care poate să apuce sau nu premiul). Iar prin înşiruirea darurilor, El îmi spune că am de ce să mă bucur: Duhul Lui a umplut biserica Sa cu mulţi şi dăruiţi “alţii” care să mă ajute pe cale. Contez pe voi!