Poţi asocia o perioadă cu un anumit tip de problemă.
Aşa cum primul gând care îţi trece prin minte atunci când rosteşti cuvântul „vara” e căldura. Recunoaştem etapele din viaţa noastră după problemele pe care le-am avut. Deschide-ţi jurnalul inimii şi fă o scurtă recunoaştere. E suficient să rostesc problema ca să localizezi exact perioada: pierderea unui prieten, un examen ratat, o şcoală nepotrivită, o nouă familie, sterilitate, rate la bancă, nopţi nedormite, febră 40, singurătate.

Te-ai regăsit? E prea scurtă lista şi incompletă. Sunt episoade întregi care ţi-au rămas întipărite, nu în memorie, ci în inimă. Şi totuşi, cred că sunt multe lucruri pe care le-am uitat. De exemplu: „cât m-am mai frământat şi ce simplu s-a rezolvat!”

Rugăciuni. Probleme. Nelinişti. Eşec. Teamă. Îngrijorare. Şi în final, o soluţie simplă. Soluţia această „simplă” e de fapt cea mai mare problemă. Căutăm soluţia şi nu sensul întâmplărilor prin care trecem. E ca un refren pe care îl tot repetăm, după fiecare strofă nouă.

Trăim iluzia că, dacă am găsi soluţia la problema cu care ne confruntăm, am putea răsufla liniştiţi şi ne-am vedea în sfârşit de ale noastre. Cu trecerea timpului nu facem decât să schimbăm o problemă cu alta - problema singurătăţii, cu cea a lipsei de înţelegere, problema sterilităţii, cu cea a unui copil cu probleme, problemele adolescenţei, cu cele ale unei nurori nesuferite. În timp ce ucenicii erau preocupaţi să supravieţuiască furtunii, Cristos le atrage atenţia: nu potolirea furtunii este esenţială. Ci realitatea că este cu ei, în aceeaşi barcă.

Poveri pe care le târâm după noi, care ne istovesc inima, ne frâng visele. Centrul interesului nostru este ca Dumnezeu să amelioreze cumva situaţia. Oricât ne-am ascunde, pe aici ne învârtim cu toţii. Rugăciunile noastre se strâng concentric în jurul nostru, a durerilor, a problemelor noastre. Dar, dacă problemele nu sunt decât pretextul pentru o altă replică, mult mai importantă, esenţială? Cristos ştia că nu vom putea crede cu adevărat bălăcindu-ne în apa călduţă a unei autosuficienţe. E nevoie de furtună ca să îţi dai seama de limitele pe care le ai. Trebuie să-ţi fugă pământul de sub picioare ca să pricepi ce înseamnă să fie El cu tine.
„Am biruit lumea!”, spunea Domnul Isus când ne anunţa că vom avea necazuri. Război câştigat, în ciuda bătăliilor pierdute. Finalitate fericită, cu toate circumstanţele nesigure şi degradante cu care ne confruntăm. Spinii sunt temporari. Cununa de învingători e veşnică. Suferinţe ce nu suportă termen de comparaţie, nici în intensitate şi nici în durată, cu onoarea veşnică la care am fost chemaţi. Problemele nu sunt un drum interminabil pe care trebuie să mergem. Sunt doar o paranteză în planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

În timp ce suntem focalizaţi pe probleme, Isus ne spune să ne comutăm atenţia pe o realitate mult mai importantă: El a biruit lumea. Problemele vin şi pleacă. Relaţia cu El rămâne o constantă. Prezenţa Lui este firul roşu al istoriei noastre. Nu problemele şi nici soluţiile. Oricât de simple sau de miraculoase ar fi ele.