Prigoana vremurilor (g)rele, (pri)goana vremurilor bune...
Adăugată de user necunoscut in 20/05/2009, citită de 2.157 ori
Autor: Andreea Luncan, Categorie: Editoriale
Prigoana vremurilor (g)rele, (pri)goana vremurilor bune...
Când auzim cuvintele „persecuţie şi prigoană” ne vin probabil în minte vremuri ca ale apostolilor, când pentru mărturia creştină îţi puteai pierde viaţa sau libertatea. Sau poate ne gândim la perioada comunismului în care auzeam de creştini persecutaţi, interogaţi, băgaţi în închisori sau scoşi din universităţi pentru credinţa lor. Perioadele de persecuţie şi prigoană sunt cele în care experimentăm cel mai adânc teama, durerea, nesiguranţa şi nedreptatea. Istoria ne dezvăluie însă un mare paradox. Vremurile de persecuţie şi prigoană au fost pentru biserică perioadele cu cea mai intensă creştere şi rodire. „De ce e aşa?” vom afla pe deplin doar dincolo de vreme, în ţara fără dureri. Cert este că există un har al vremurilor grele, o claritate pe care numai apropierea morţii sau a unei pierderi imense o poate aduce. În vremuri de prigoană şi persecuţie, definindu-te prin opoziţie cu ceea ce este în afară, ajungi mai puternic pe dinăuntru, prin deplina dependenţă de Cel de Sus. Valea persecuţiei devine adesea vârful de munte de pe care poţi privi de aproape faţa Lui, în timp ce grijile şi nemulţumirile vieţii de zi cu zi, pentru care în mod normal ţi-ai plânge la nesfârşit de milă, devin nimicuri. Ajungi să spui ca Pavel: „Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi...” (Filipeni 3:8)

Acestea sunt vremurile pe care le-a trăit primul martir, Ştefan. El a avut harul să piardă nu doar totul, ci chiar şi viaţa pentru Cel care l-a iubit întâi. În timp ce e ucis cu pietre, victoriosul (nu victima) Ştefan vede cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta Tatălui. Prinţul încoronat Isus, şi toată curtea regală împreună cu El, se ridică în picioare în semn de iubire, admiraţie şi preţuire pentru eroul victorios care vine acasă. Isus Cristos ridicat în picioare ca să-mi iasă în întimpinare – iată cel mai mare har al vremurilor grele!

După cum există har în vremuri de persecuţie şi prigoană, există primejdie în vremurile bune, într-o viaţă cu credit larg pentru nevoi personale, cu distracţie la (tele)comandă, cu răspunsuri rapide la întrebări grele şi cu fast fooduri spirituale. Se creează iluzia că raiul e după colţ, unii mai norocoşi au şi pus mâna pe el, că viaţa de aici e ceea ce contează, că ne descurcăm foarte bine singuri, că Dumnezeu e în primul rând Cel ce dă, nu Cel ce este. În vremuri dulci, nu în vremuri amare riscăm cel mai adesea să-L considerăm pe Dumnezeu rău şi nedrept; în astfel de vremuri niciodată aşteptata întâlnire cu suferinţa sau moartea produce nu doar durere, ci şi şocul cuiva căruia i s-a promis Edenul şi i s-a dat Pământul. Vremurile bune ne fură uşor, ne ucid dulce, momindu-ne cu iluzii, pe căi tot mai îndepărtate de Cine este El şi cine am fost noi meniţi să fim. Există pericolul să devenim egoişti, nepăsători la durerea altora, miopi spiritual şi atât de căldicei încât să fim scuipaţi din gura Lui. Ca să te opui acestei prigoane subtile e uneori nevoie de mai multă credinţă, perseverenţă şi tărie de caracter decât în limpezile vremuri ale persecuţiei.

Ce-i de făcut atunci? Petru ne spune: „Căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în carte trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:12). Dumnezeu este suveran şi peste vremurile bune şi peste vremurile (g)rele. (De aceea nu e nevoie să emigrăm în China sau în Cuba şi nici să votăm dictatori.) Indiferent de persecuţia şi prigoana la care suntem supuşi, ni s-a dat acest imperativ divin al mântuirii, acest „trebuie să fim mântuiţi”. Să ne ţinem strâns cu mâinile, cu visele, cu faptele, să ne ţinem cu dinţii de promisiunile Lui! Şi, fie că trăim vremuri bune, fie că trăim vremuri (g)rele, să chemăm putere de sus peste viaţa noastră, în singurul Nume al mântuirii!
super!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Adăugat în 23/05/2009
Dureros...
Maria a dat un raspuns pentru generatia noastra dupa ce a fost intrebata de ingeri "de ce plange?". Pentru ca au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus...Acelasi lucru il spun si eu azi": Unde L-ati pus pe Domnul nostru crestinilor?
Nu vad decat distractii,nepasare,doar o forma de evlavie si mai ales o stare grozava de moarte spirituala.Cu durere in inima intreb azi pe cei ce L-au ascuns sub forma unor doctrine reci: Unde este Domnul meu?
Adăugat în 10/06/2009
Opțiuni