„Harul este doar începutul gloriei, iar gloria cerească este harul în forma sa perfectă.”
Jonathan Edwards


În tradiţia creştină, harul este darul supranatural acordat de divinitate unei făpturi raţionale, spre mântuirea veşnică. Fără îndoială, poate fi înlocuit cu mai actualul cuvânt – graţie, care într-un sens înseamnă dar neaşteptat şi nemeritat. Totuşi, dacă e să mergem în esenţa noţiunii de har întâlnim farmec, frumuseţe, gratitudine, înălţimi pe care omul nu le-a atins şi nici nu are abilitatea de a le cuceri în existenţa sa pământeană. Harul e o poveste ce merită spusă şi ascultată, dar o pildă a cărei tâlc Unul singur îl cunoaşte.


Harul implică milă dar nu poate exista în absenţa unei iubiri pline de pasiune şi culoare. Harul e extravagant. Determină la gesturi ieşite din comun, de neînţeles. Toate acestea tălmăcite sună cam aşa: un copil energic şi răzvrătit este lăsat acasă de către tatăl său o săptămână doar cu mama. În cazul neascultării i se promite pedeapsă ce implică cureaua părintelui. Întors din călătorie, în urma neascultării, tatăl este obligat să îşi ţină partea sa din înţelegere şi băiatul încasează 10 din cele 20 de lovituri promise după care este trimis în camera sa. Jumătate de ora mai târziu tatăl decide să îl scoată la îngheţata pe tânărul răufăcător. Mirat, puştiul cere lămuriri simţindu-se nevrednic de răsplată, la care tatăl îi explică: „Dragul meu, faptul că adineauri ai primit doar o parte din pedeapsa pe care o meritai înseamnă milă. Faptul că acum primeşti o răsplată pe care nu o meriţi într-un mod gratuit este har.”


La o scară incomparabil mai mare, aşa stau lucrurile în relaţia dintre om şi Dumnezeu. Omul este păcătos din natură. Luându-i în calcul pe cei mai morali dintre semenii noştri, constatăm că absolut fiecare om greşeşte, deci, în ecuaţia cerului suntem excluşi. Totuşi vedem cum soarele străluceşte şi peste cei buni, şi peste cei răi deopotrivă, şi ploaia vine la vremea ei indiferent de proprietarul ogorului. E mila lui Dumnezeu care ne învaţă că iubirea implică sacrificiu şi de dragul omului dă totul pentru o fiinţă distructivă şi imorală, răzvrătită împotriva ei însăşi şi al Creatorului ei. Măreţul har e Acel Tot. Un om care se naşte şi trăieşte printre noi fără păcat în care şade frumuseţea inimaginabilă şi splendoarea de neconceput – Dumnezeu. De bună voie acceptă să moară o moarte cumplită purtând cum numai Dumnezeu ştie vina oricărei fiinţe umane care acceptă să Îl cunoască şi să înceapă să îi semene. De fapt, toată ideea aceasta a mântuirii prin har poate fi înţeleasă cât se poate de simplu. El a venit ca să fim iertaţi şi să evoluăm spre ceva infinit mai bun. Să fim ca El.


Harul nu se opreşte la mântuire însă. Nu este doar clemenţă din partea Domnului. Har înseamnă libertate. Păcatul are o caracteristică deseori ignorată – produce dependenţă! De la minciuna banală care repetată devine pe nesimţite stil de viaţă şi până la adulter, de la „inofensiva” ţigară şi până la crunta dependenţă de droguri, păcatul cere repetare. La început, e o voce mică în noi – conştiinţă îi spune – care însă dispare cu timpul făcând loc dorinţei de mai mult. Harul înseamnă aici capacitatea de a spune Stop, puterea supranaturală de a merge înainte transformat. Mai interesant – e la cerere…


Măreţul har are o sumedenie de alte interpretări deosebite. Din scrierile Sfântului Apostol Pavel aflăm despre starea de har care nu este nimic altceva decât minunata obsesie a slavei, o viaţă dinamică, încărcată de sens, aducătoare de împlinire şi implicit fericire. Înseamnă putere pentru cei trimişi să îl prezinte pe Dumnezeu omenirii, ba chiar un salut din vremea grecilor antici.

Harul este diferenţa dintre a supravieţui şi a trăi. Cei ce gustă din acest „dar nemeritat” se laudă cu pacea care întrece orice imaginaţie şi mărturisesc trăirea unei vieţi faţă de care cea anterioară nu este vrednică să stea în balanţă.


Orice definiţie e de prisos pentru că harul nu se învaţă. Din har poţi să guşti, să te înfrupţi chiar sau poţi să mergi mai departe.


„Numai harul, numai harul mă păstrează ne-ncetat. El mă face, el mă ţine credincios cu-adevărat.” Nicoliţă Moldoveanu