Consecvenţa este calitatea unui lucru sau a unei fiinţe de a exista într-o condiţie a stabilităţii, a statorniciei. De obicei această constanţă (în idei, acţiuni, principii, decizii etc.) este evaluată din perspectiva temporală. Cu cât un om rezistă sau persistă mai mult timp în ceea ce exprimă, cu atât ne pare sau apare evidentă consecvenţa lui în ochii noştri.
Probabil că unul dintre cele mai clare exemple în acest sens de pe paginile Sfintelor Scripturi, în afara lui Isus Hristos, ar fi profetul Daniel. Acesta nu rămâne consecvent doar în ciuda timpului, cât mai ales în pofida locului, a împrejurărilor. Expresia din Daniel 6:10 „...cum făcea şi mai înainte", în relaţie cu rugăciunea şi lauda, descrie tocmai statornicia profetului în aceste două practici spirituale. Iar consecvenţa lui străluceşte cu atât mai puternic, cu cât ea se manifestă în împrejurări dificile: „când [...] s-a iscălit porunca.." (v.10).
Iată aşadar că, pe lângă tirania timpului, un alt element care poate testa consecvenţa omului lui Dumnezeu este tirania împrejurărilor, a locului în care acesta se poate afla la un moment dat.
În vremurile actuale distanţele dispar tot mai uşor şi rapid. Pentru anuimite locuri sau universuri (mai mult sau mai puţin virtuale) în care dacă doreai să te afli, în timpurile apuse trebuia să pui deoparte timp, şi din timp resurse. Astăzi însă ele se află la distanţă de „câteva clik-uri", câteva străzi sau ore. Astfel de situaţii crează toate premisele necesare testării consecvenţei creştinului. Deoarece acestea nu doar că se află în imediata apropiere a plăcerilor egoiste specifice naturii umane decăzute, dar ele se află şi într-o proximitate geografică şi temporală infinit de mică.
Consecvenţa creştină rezidă din acel resort intern constituit din valorile şi credinţele omului lui Dumnezeu, resort a cărui forţă este îndreptată spre tot ceea ce are ca scop dezintegrarea sau schimbarea modelelor de gândire şi acţiune ale acestuia. Presupune, prin urmare consecvenţa retragere, un tip de asceză prin care încercăm să mărim distanţele între noile coordonate ale vremurilor şi noi, în calitate de creştini, până la izolare? Trebuie să ne adaptăm sau să rămânem nişte inadaptaţi refugiaţi în spatele zidurilor ghetourilor noastre religioase? Daniel a fost un om care s-a adaptat la o diversitate de situaţii. Însă adaptabilitatea lui nu a fost una completă, totală. Consecvenţa nu înseamnă lipsa adaptării cu desăvârşire, ci ea permite acea adaptare care nu te lipseşte de ceea ce este important şi poruncit în Cuvântul lui Dumnezeu. E vorba despre acea adaptare selectivă: până unde? unde? în ce?