In speranţa că nu voi supăra pe nimeni, sau cel puţin nu pe unii dintre apropiaţii mei, vreau să scriu căteva rânduri despre un lucru din ce în ce mai întâlnit în zilele în care trăim...prostia
Un cuvânt pe care nici nu ar trebui să îl rostim. Cui îi place să fie catalogat drept prost? Cui îi place să i se spună că tot ceea ce face nu este bun de nimic cu alte cuvinte este o prostie ? Vă spun eu....nimănui. Ba din contră. Am vrea să fim lăudaţi la tot pasul, am vrea să fim puşi undeva cât mai sus, dacă s-ar putea în arhivele Statului, am vrea să se vorbească despre noi ca despre nişte oameni care au făcut doar bine. Dar cu siguranţă nu este aşa. Pentru că lumea în care trăim este definită prin prostie. Vedem la tot pasul oameni care aleargă disperaţi spre mamona. Oameni pentru care singurul ţel este să mai înşele pe cineva, să mai facă un ban în plus indiferent în ce mod, vedem la tot pasul oameni care neagă existenţa lui Dumnezeu, oameni pentru care speranţa înseamnă 10 RON în plus. Prostia este definită ca fiind starea celui lipsit de inteligenţă sau de învăţătură, starea omului prost; faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. Dar oare să existe oameni proşti? Oricât aş vrea să răspund negativ…nu pot. Şi nu încerc să mă exclud.
Câţi dintre noi săvârşesc fapte lipsite de importanţă? Câţi dintre oameni Îl neglijează pe Dumnezeu ? Câţi dintre oameni uită de Dumnezeu ? Câţi dintre oameni consideră că tot ce se întâmplă este din cauza meritului lor ? Mulţi. Aş îndrăzni să spun chiar foarte mulţi. Asta este prostia. Prostia este setea de putere, foamea de bani, seriozitatea afectată, licenţa fără bacalaureat, este parfumul peste transpiraţie, vorba fără faptă, râsul fără rost, înţepenirea în şabloane, încăpăţânarea care nu trebuie confundată cu perseverenţa. Cred că proştii sunt cei ce fac tot felul de afirmaţii gen : penticostalii şi baptiţii sunt sectanţi, ortodocşii şi catolicii sunt nemântuiţi, tinerii din biserici sunt varză, sau pe spate, vorba românului, noi suntem cei mai importanţi. Iată semne ale unei boli numită prostie, ce trebuie tratată urgent dacă nu vrem să devenim un popor creştin doar cu numele.( dacă nu suntem deja). Dar treziţi-vă pentru numele lui Dumnezeu.

Prostia este tot ce nu este Dumnezeu. Este deşetăciunea deşertăciunilor, după cum bine zicea Eclesiatul. Este alergarea spre păcat cu ochii şi cu inima larg deschisă. Este agăţarea disperată de orice altceva. Este iubirea egoistă. Este iubirea doar pentru lumea aceasta.

Nu ne rămâne decât un lucru. Să omorâm toate mădularele prostiei. Să trăim numai pentru Dumnezeu. Până atunci: Doamne iartă-ne, că nu ştim ce facem!