Cristos a inviat!
Adăugată de user necunoscut in 26/04/2008, citită de 1.810 ori
Autor: Media CBEE, Categorie: Editoriale
Cristos a inviat!
Isus ne-a lăsat porunca de a ne aminti de moartea Sa când ne adunăm împreună la închinare. Nu a fst însă necesar să ne amintim de Duminica Floriilor nici de Paşte. “Să faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Este evident că nu a dorit să uităm ce s-a întâmplat pe Calvar.
Dumnezeul răstgnit a format o punte între sentimentele pe care ni le creează această lume de o imperfecţiune şi indiferenţă crude şi nevoia noastră umană de a simţi că El este prezent.
Crucea ne explică adevăruri profunde care, dacă nu ar exista ea, nu ar avea niciun sens. Crucea aduce speranţă în clipa când am pierdut orice speranţă.
Poate că ar fi fost interesant ca un scriitor talentat ca Milton sau Dante să fi redat scena care trebuie să fii avut loc în iad în ziua în care a murit Isus. Cu siguranţă s-a dezlănţuit o adevărată petrecere în infern. Şarpele din Genesa zdrobise călcâiul lui Dumnezeu, balaurul din Apocalipsa înghiţise, în sfârşit, Pruncul. Fiul lui Dumnezeu trimis pe pământ într-o operaţiune de salvare, sfârşise atârnat pe cruce. O victorie diabolică!

Dar de scurtă durată! Prin cea mai ironic răsturnare de situaţie a istoriei, ceea ce a reprezentat pentru Satan biruinţa răului a reprezentat pentru Dumnezeu biruinţa binelui. Moartea lui Isus pe cruce a unit cele două margini ale prăpastiei dintre un Dumnezeu perfect şi o omenire pervertită. În ziua pe care noi o numim Vinerea Mare, Dumnezeu a învins păcatul, a înfrânt moartea, a triumfat asupra lui Satan şi i-a luat pe ai Săi înapoi. În acel act de transformare, Dumnezeu a făcut din cel mai monstrous act al istoriei, ce mai mare victorie. Nu e de mirare de aceea, că simbolul nu a dispărut până astăzi, nu e de mirare că Isus ne-a poruncit să nu uităm niciodată.

Datorită crucii avem speranţă. Prin rănile Robului lui Dumnezeu suntem tămăduiţi, ne spune Isaia. Dacă Dumnezeu poate smulge acest triumf din ghearele unei înfrângeri aparente şi poate găsi putere într-un moment de aparentă slăbiciune, ce n-ar putea face Dumnezeu cu eşecurile şi greutăţile aparente din viaţa mea?
Nici măcar uciderea Fiului lui Dumnezeu nu poate pune capăt relaţiei dintre Dumnezeu şi fiinţele umane. În alchimia răscumpărării, cea mai odioasă crimă devine puterea noastră de vindecare.
Vindecătorul rănit de moarte se întoarce de Paşte, ziua care ne reprezintă dinainte un crâmpei din ceea ce va fi istoria din perspective eternităţii, când toate cicatricile, toate rănile, toate dezamăgirile vor apărea într-o altă lumină. Credinţa noastră începe acolo unde părea că se sfârşeşte. Între cruce şi mormântul gol stăruie unica făgăduinţă din istorie: speranţă pentru lume şi speranţă pentru fiecare dintre noi cei care trăim în ea.

E vineri, dar vine duminică.
Tony Campolo un predicator american care are o predica celebra cu titlul de mai sus pune în antiteză imaginea lumii din ziua de vineri, când forţele răului au învins, când toţi prietenii şi ucenicii au fugit speriaţi, când Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce – cu cea din duminica de Paşte. Ucenicii care au trăit ambele zile şi vinerea şi duminica, nu s-au mai îndoit niciodată de Dumnezeu. Au învăţat că atunci când Dumnezeu pare mai departe ca oricând, poate fi mai aproape ca niciodată; când Dumnezeu pare cel mai lipsit de putere, este cel mai puternic; când Dumnezeu pare mort, El revine la viaţă. Au învăţat să nu Îl mai excludă niciodată pe Dumnezeu din calculele lor.
Campolo sare peste o zi din predica lui. Două zile au fost înscrise în calendarul bisericii cu roşu: Vinerea Mare şi Duminica Mare, şi totuşi într-un sens foarte real noi trăim Sâmbăta, ziua fără nume. Ceea ce ucenicii au experimentat la scară mică – trei zile de durere pentru un om care murise pe cruce – trăim noi acum la scară cosmic. Istoria omenirii continuă să se desfăşoare între promisiune şi împlinire. Putem crede că Dumnezeu e în stare să facă ceva bun într-o lume în care există durere? E sâmbătă pe planeta noastră, dar va veni Duminica vreodată?

Vinerea întunecată a Golgotei poate fi numită Mare, doar în virtutea a ceea ce s-a întâmplat în Duminica de Paşte, o zi care ne dă o cheie năucitoare pentru a descifra marea enigmă a universului. Paştele a deschis o falie în universul care alunecă în jos, pecetluind promisiuneacă într-o zi Dumnezeu va arăta minunea Paştelui la scară cosmică.
Să ţinem minte că, în acest grandios spectacol cosmic, timpul pe care noi îl trăim este sâmbăta.

Știre preluată de pe mediacbee.blogspot.com
Cristos a inviat!
Frumoasa editoriala. :) Imi place! CU adevarat Domnul Isus Suferit mult pentru noi si in ziua cand eu a fost rastignit si a murit pe cruce iadul s-a bucurat dar pentru putin timp! Pentruca Domnul Isus Este Domn si el Va Domni impreuna cu Dumnezeu peste Tot pamantul!
Cristos a inviat!
Adăugat în 29/04/2008
Cristos a inviat!
Imi cer scuze pentru unele greseli facute in textul scris mai in sus.

"cand el a fost rastignit...."
Adăugat în 29/04/2008
Opțiuni