Unde ne sunt cititorii?
Adăugată de user necunoscut in 12/03/2008, citită de 1.876 ori
Autor: Adi Soporan, Categorie: Editoriale
Unde ne sunt cititorii?
Părintele Jerzy Popieluszko, preot polnez martirizat sub regimul comunist, a spus: „Un creştin trebuie să fie un semn al contradicţiei în lume”.


De-a lungul zbuciumatei sale istorii, Biserica a avut de ales între două variante: fie să se pună în acord cu spiritul vremii în care trăia, fie de a se opune acestuia. O astfel de opoziţie exclusivistă este generată de condiţia ucenicului creştin afirmată de Mântuitorul Hristos: „Voi sunteţi sarea pământului [...] Voi sunteţi lumina lumii” (Mat. 5: 13, 14). Se ştie că atât sarea cât şi lumina au rolul de a preveni procesele de alterare, respectiv acela de a risipi întunericul. Altfel spus, ele se opun unor condiţii improprii de existenţă.

Scriitorul creştin Gene Edward Veith Jr., în cartea sa Postmodern Times, exploatând acest statut de opoziţie al Bisericii creştine, foloseşte o altă metaforă, diferită de ce a „sării şi luminii”, dar similară în conotaţii, şi anume pe cea a „temostatului”. Termostatul are rolul de a menţine temeperatura în echilibru prin contracararea climatului preponderent.


Biserica, în general, şi creştinul, în particular, trebuie să se opună climatului cultural sau spiritual specific spiritului vremii în care se găseşte. Astfel, într-un mediu cultural dominat şi saturat de imagine, creştinul ar trebui mai mult ca oricând, să accentueze şi chiar să promoveze cititul şi scrisul. Şi aceasta, dacă nu din raţiunea ontologică a faptului că Biserica creştină este un popor al Cărţii (cf. 2 Tim. 3: 16-17), (şi nu al imaginii), atunci cel puţin din faptul că specialiştii în psihopedagogie atrag atenţia asupra efectelor negative pe care imaginea o are asupra activităţii cerebrale coerente şi normale.


Cât şi ce am citit în primele două luni ale acestui an? Pavel, aflat în condiţii de închisoare, îi cerea lui Timotei să-i aducă „... şi cărţile, mai ales pe cele de piele” (2 Tim. 4:13). Ce am alege noi, urmaşii lui Hristos – Marele Învăţător – într-o după-amiază sau seară liniştită (acasă, nicidecum în închisoare)? Am alege noi cartea sau scrisul, în locul acelui potop de imagini capabil să transforme, încet dar sigur, în cenuşă materia noastră cenuşie?


Unde ne este Cartea şi unde ne sunt cărţile, în lista de priorităţi cotidiene? În cultura contemporană, tot mai mult, ele sunt percepute ca relicve, vestigii ale unui trecut clădit pe Carte şi pe cărţi. Uitându-ne Cartea suntem de fapt în pericolul de a ne pierde pe noi înşine. Pentru că în Carte aflăm despre noi şi despre El. Cine suntem noi? Şi cine este El, Dumnezeu, Creatorul nostru? Şi dacă uităm de Carte în mod constant, începem să uităm şi faptul că Dumnezeu, Creatorul, nu ne-a dăruit imagini ale Creaţiei (pe tăbliţe, aşa cum le au alte popoare), ci cuvinte, scrise prin inspiraţie divină de către Moise. Şi tot El a interzis orice reprezentară vizuală a Lui, lăsându-ne în schimb să-I zugrăvim ceva din mozaicul frumuseţii şi desăvărşirii Sale prin cuvântul scris.

Dar nu vreau să-mi transform neapărat gândurile mele într-o poziţie anti-imagine deşi poate că ar fi necesar având în vedere contradicţia de care vorbeam mai sus. Intenţia mea este aceea de a ne aduce aminte de bogăţiile inepuizabile ale lecturării unor pagini de carte, în oricâte reluări ar fi acea lectură, în comparaţie cu stereotipia şi previzibilul imaginii media, şi aceasta la prima interacţiune, fără să mai vorbim despre nulitatea beneficiilor acesteia la „reluare”. Trist este că mulţi creştini ai zilelor noastre pot să redea detaliile episoadelor şi emisiunilor nu-ştiu-care colegilor şi prietenilor lor dintr-o memorie şi o fervoare demnă de invidiat (semn că le au în proprietate personală!) dar par incapabili de angajament afectiv şi reproducere consistentă a episoadelor marcante ale Cărţii sau ideilor preţioase ale unor autori sau cărţi de valoare. Te întrebi atunci unde anume este acel semn al contradicţiei dintre creştin şi lume, despre care vorbea părintele Popieluszko? Unde este acea „sare şi lumină” despre care cântăm retoric („suntem noi sare pentru lumea aceasta? În întuneric suntem noi lumini?”)


Bat vânturi reci, vânturi ale depersonalizării şi dezumanizării fiinţei umane, care încearcă să confişte creierul „la pachet”... În astfel de vremuri de apostazie nu doar spirtuală ci şi culturală, dintr-un spirit al solidarităţii cu oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu din istorie şi dintr-o chemare la contradicţie în calitate de creştini, să căutăm acelaşi deziderat apostolic al trezirii minţii sănătoase (2 Pet. 3:1), şi nu a ochilor, care se poate realiza doar prin Carte şi cărţi.


Aşadar, să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să cucerească mintea şi inima noastră, înnobinându-le astfel, şi să descoperim, într-un mod critic, lumea fascinantă şi provocatoare totodată, a cuvintelor şi ideilor marilor minţi ale omenirii, ascunse în paginile tăcute ale cărţilor.


Unde ne sunt cititorii?

mediacbee.blogspot.com

Știre preluată de pe mediacbee.blogspot.com
link gresit catre sursa articolului...
Adăugat în 14/03/2008
Am corectat link-ul. Multumim pentru avertizare.
Adăugat în 16/03/2008
Opțiuni