“Dacă stau să mă gândesc sunt ani pierduți, ani cu care nu mă mai întâlnesc nici eu, nici ei… Au trecut mulți ani, și au fost exact anii în care m-am maturizat”- trist dar adevărat. Acestea sunt cuvintele unei tinere,care a acceptat să ne vorbească despre dureroasa experiență de a crește fără părinți. Ajunsă la vârsta de 19 ani își privește cu regret perioada adolescenței petrecută despărțită de părinți.


Într-o lume plină de nevoi în care se promovează ideea că “Banul aduce fericirea”, trăiesc copii a căror copilărie este schimbată într-o cu totul altă direcție. În aceste cazuri se creează o anumită distanță, în unele cazuri irecuperabilă pentru că unii copii se dezobișnuiesc să stea cu părinții, obisnuindu-se să facă totul pe cont propriu. Și atunci sintagma ”Banul aduce fericirea” ar trebui să sune cam așa:“ Banul aduce fericirea și încă ceva vieți ruinate.” Migrația părinților are la bază un cuvânt pe care îl găsim pe buzele a milioane de români - sărăcia. Acest motiv îi determină, în ultimul timp, pe tot mai mulți părinți să meargă să lucreze în străinătate, lăsându-și copiii să fie crescuți și educați de bunici sau alte rude.


Efectele pe care migrația părinților le are asupra copiilor sunt atât negative cât și pozitive. Un beneficiu de care se bucură acești copii este: o îmbunătățire a stării materiale , a nivelului de trai. Mulți dintre ei au oportunitatea să călătorească în străinătate, ceea ce le oferă copiilor o perspectivă mai largă asupra vieții, determinându-i ca mai târziu să-și continue studiile în străinătate. Cum rămăne însă cu timpul pierdut, timpul petrecut departe de copiii lor pe care nu-l mai pot recupera, și oare ce preferă un copil? Să aibă mulți bani în buzunar sau un părinte alături? O sută de euro nu vor valora niciodată mai mult decât o îmbrățișare și nici un telefon celular mai mult decât un sfat părintesc atunci când are nevoie de el. Conform psihologilor, absența părinților din viața unui copil duce la consecințe psihologice grave în timp. Relația dintre părinte și copil se deteriorează încetul cu încetul. Astfel copii despărțiți de părinții lor o vreme îndelungată ajung să aibă probleme emoționale, devenind neobișnuit de fricoși și timizi. Apar de asemenea simptome de deprimare, îngrijorare, trăind cu frica să nu li se întâmple ceva rău părinților. Comportamentul lor devine din ce în ce mai agresiv și majoritatea încep să consume alcool și tutun de la o vârstă fragedă. Datorită lipsei de disciplină performanțele lor la învățătură scad și cei mai mulți sunt tentați să abandoneze școala.

Exodul părinților spre tărâmurile unde curge “lapte si miere” devine un fenomen tot mai des. Banatul, Crișana și Maramureș sunt regiunile cele mai afectate, unde procentajul elevilor de gimnaziu care au părinți plecați la muncă este de 27%. Dintre acești copii lăsați în urmă 65% rămân în grija bunicilor, 24% sunt îngrijiți de mătuși și unchi și 11% de alte persoane.


Să fie plecatul la lucru în străinătate soluția la rezolvarea problemei?! Suntem dispuși să pierdem anii cei mai frumoși ai copiilor noștrii în încercarea de a ne făuri un viitor mai bun?! Oare Dumnezeu nu are nimic de zis!? Pe paginile Bibliei găsim un caz asemănător când o familie care trăia in Betleem, tradus casa pâinii, datorită foametei este nevoită să plece în Moab, crezând că acolo vor avea un trai mai bun. Ajunși acolo lucrurile tind să fie în favoarea lor, însă la scurtă vreme asteptările le sunt înșelate. Datorită unor întâmplări nefaste cei doi băieți și soțul mor, toate acestea fac din întoarcerea acasă una amară și plină de tristețe. Deși tristă această poveste ne poate servi ca și o pildă. Câte din familiile care pleacă în străinătate cu speranța de a-și realiza un vis neîmplint se întorc acasă cu vise spulberate și o parte din banii strânși acolo pentru visul lor sunt folosiți pentru înmormântarea ficei sau a fiului?


Spre surprinderea mea la întrebarea: Tu ca și copil care ai trecut prin această experienţă, ce i-ai sfătui pe părinţii care forţaţi de circumstanţe iau decizia să plece şi să lucreze in strainatate? Răspunsul tinerei a fost:” Dacă chiar vor să plece să îşi ducă copii cu ei, pentru că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Și prin acasă mă refer în familie. Părinţii sunt părinţi şi trebuie să îşi facă datoria de părinţi.