“Aveţi trei subiecte la alegere”. Profesorul le enumeră, continuând “din acest moment timpul alocat pentru examen este de o oră”. Cu elan am pornit în alegerea subiectului potrivit. Am întrebat încoace şi-ncolo luând pe baza celor auzite decizia de a scrie despre unul din cele trei. “Timpul a expirat”, a fost ultima remarcă a profesorului şi lucrarea a fost predată. Tocmai atunci am realizat ce eroare de încadrare spaţială şi de nume am făcut, dar acesta era cel mai neînsemnat amănunt, în comparaţie cu adevărata greşeală. Am aflat că alegerea se limita doar la un subiect, restul fiind neparcurse. Deşi am frunzărit întreaga materie, singurul amănunt “neesenţial” în viziunea proprie a fost memorarea titlurilor, ceea ce a facilitat confuzia finală.
Poate vi se pare o situaţie ireală, nefirească şi de-a dreptul hilară. Ei bine, este cât se poate de reală, pentru că am trăit-o la cote maxime. Un lucru m-a frapat şi mi-a reamintit de un examen similar, ce va avea loc o singură dată, fără posibilitatea reexaminării.

Timpul alocat pentru notarea răspunsurilor vor fi marcate pe o axă a timpului variind de la caz la caz, la unii 20, 40 sau 70 de ani. Rezultatele examinării vor conţine textul admis sau respins pentru eternitate. Dacă în cazul examenului amintit în prima parte există posibilitatea reexaminării, în ultimul caz, şansele unei reevaluări sunt nule, indiferent de argumentele aduse. Atunci orice rememorare a trecutului şi a situaţiilor pe care le-am fi putut rezolva altfel, nu va mai cântări în baremul de notare. Şi ce e mai trist vom remarca că am fi putut scrie pe foaia vieţii exact ceea ce Dumnezeu a sădit în noi dinainte, secretul ar fi fost să nu mai întrebăm încoace şi încolo, ci să-I dăm credit.

Dacă azi ai fi la finalul examenului vieţii, ce ar scrie pe foaia ta de examen? Ceea ce alţii ţi-au şoptit, ceea ce ai crezut tu că e bine sau ceea ce Dumnezeu a aşteptat de la noi?