Interes pentru dezinters
Adăugată de user necunoscut in 02/02/2008, citită de 2.982 ori
Autor: Marius Ivonici, Categorie: Editoriale
Interes pentru dezinters
Vreau să fie prima şi ultima dată cand scriu despre dezinteres. De ce spun asta? Pentru că am momente cand sufăr de sindromul dezinteresului şi mă simt “cu musca pe căciulă”. Asta nu-mi place. Dar scriu pentru că vreau să îmi treacă, şi apoi n-o să mai scriu. O să scrie alţi dezinteresaţi şi probabil că o să le treacă şi lor.

Cum ar suna oare definiţia dezinteresului? Ceea ce trebuie să fac, pot să o fac, ştiu cum să o fac, dar totuşi nu fac, se numeşte dezinteres. Poate că ar putea fi o definiţie bună, dar parcă e prea lungă. Dezinteresul e atunci când nu-mi pasă, atunci cand nu mi-e destul că am văzut două filme, vreau să-l văd şi pe-al treilea şi mâine am examen. Atunci cand am timp de repetiţii dar ştiu că nu sunt necesare şi urgente. Eu sunt bun. Din start. Cel mai simplu lucru pe care îl pot face e…nimic.

Dezinteresul lasă urme. Acel “nimic” la care mă pricep aşa de bine îşi lasă amprenta în viaţa mea şi chiar pe faţa mea. Cearcănele de la ochi nu sunt de la învăţat, şi nici de la paginile Bibliei, tot “nimicul” mi le-a făcut. Are el metodele lui. Există ceva ce pierd şi nu mai pot recupera niciodată atunci când sunt dezinteresat. Mă uit în urmă şi-mi dau seama că am pierdut foarte mult timp pentru că am ales să fac “nimic”. E trist nu? Sau aşa e toată lumea, nu sunt singurul şi “Show must go on!”.

Soluţile pentru combaterea dezinteresului sunt foarte simple şi logice. Le ştiu şi le ştiţi şi voi. Dumnezeu trebuie să intre în ecuaţia vieţii noastre, dar nu ca o necunoscută. El va fi “baza” ecuaţiei. Data viitoare vreau să vorbim despre succes. Voi înlocui cuvântul “nimic” cu “totul”şi mă voi bucura să mă simt “cu musca pe căciulă”.



Marius Ivonici, student la Colegiul Biblic Est European
asa e... cred ca fiecare avem momente in care suferim de acest sindrom al dezinteresului, cand in loc sa punem pret pe lucrurile constructive, ne complacem intr-o stare de confort gasind argumente de genul: \"am timp de asta mai tarziu\", \"e bine si asa\" sau \"am facut destul\", fara a lua insa in calcul consecintele atitudinii noastre. Fie ca Domnul sa ne dea intelepciune ca sa stim sa ne folosim timpul intr-un mod cat mai eficient asa incat sa aducem roade vrednice de pocainta si sa fim intotdeauna interesati de-a fi placuti Stapanului. Doamne ajuta-ne!!!
Adăugat în 02/02/2008
dezinteres
Cred ca ai dreptate dezinteresul lasa urme.
Adăugat în 05/02/2008
"Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin."Promisiunea asta ma poate face dezinteresat daca intelegem din ea ca Domnul Isus face in locul nostru ucenici si noi am fost nascuti in Cristos prin cuvantul iesit din gura unor evanghelisti sau chiar in urma citirii Bibliei.Ce crezi Matei28:19 este un mandat valabil pentru toti cei care au primit mantuirea?Cred ca asta-i motivatia care ne lipseste atunci cand devenim "dezinteresati" si incepem rugaciunea noastra cu interes personal,iertarea nu este tot ce vrea El sa ne ofere,El vrea sa intelegem ca Hristos Insusi este comoara de care avem cea mai mare nevoie,si daca am fost mantuiti prin Harul Sau,suntem datori sa ne bucuram de mandatul de a fi impreuna lucratori cu EL la slujba Impacarii prin mantuirea castigata pentru noi de Domnul la Golgota.Multumesc Domnului ca mi-a trezit dinnou"interesul"fata de dragostea Sa prin editorialul tau:)Domnul sa ne fie bucuria Mantuirii ca sa proclamam evanghelia cu indrazneala oriunde,oricand si oricum-in boala sau in sanatate-Domnul sa fie laudat!
Adăugat în 06/02/2008
ai dreptate
perfecta dreptate...dezinteresul,lenea sunt pacate care pun stapanire pe viata noastra usor si ne determina sa stagnam din toate punctele de vedere.niciodata Dumnezeu nu a sustinut mediocritatea...multumesc pentru ceea ce ai scris...m-a facut sa ma gandesc la viata mea si m-a determinat sa actionez.god bless you
Adăugat în 08/02/2008
Buna ! Cred ca dezinteresul nu este ceva rau in sine. Depinde de ce anume suntem dezinteresati. Daca suntem dezinteresati de tigari, nu cred ca are sa se supere Dumnezeu. Trebuie sa cautam,sa ne intereseze lucrurile constructive, folosul celor din jurul nostru, si actionam NUMAI cu Domnul. In rest, Domnul sa se bucure de voi toti si sa va tina interesati de viata vesnica. PS : cred ca Ghitiu Lidia a ascultat prea mult predicile lui Iofif Anca, el obisnuieste sa incheie cu "Doamne ajuta-ne !!!"
Adăugat în 08/02/2008
Opțiuni