Trăim într-o vreme în care valorile morale sunt tot mai confuze, iar lucruri considerate odinioară păcat sunt prezentate astăzi ca fiind normale și acceptabile. Chiar în mijlocul celor care se numesc creștini, integritatea este adesea sacrificată în favoarea interesului personal, iar sfințenia este înlocuită cu o moralitate flexibilă, adaptată împrejurărilor.

Împărăția lui Dumnezeu este însă o Împărăție a dreptății absolute. Neprihănirea nu este doar o calitate pe care Dumnezeu o manifestă, ci izvorăște din însăși natura Sa. În El nu există nedreptate, înșelăciune, viclenie sau părtinire. El este drept, curat și neschimbător, iar cei care doresc să-I aparțină sunt chemați să trăiască după valorile Împărăției Sale, nu după standardele schimbătoare ale lumii.

Domnul Isus îi numește fericiți pe cei flămânzi și însetați după neprihănire. Această foame nu înseamnă doar interes pentru o învățătură, ci o dorință profundă de a trăi în curăție, adevăr, cinste și dreptate. Cel care este născut din Dumnezeu nu se mulțumește cu aparențe religioase, ci dorește ca întreaga sa viață să reflecte caracterul Tatălui ceresc. „Oricine trăiește în neprihănire este născut din El”, iar „oricine nu trăiește în neprihănire nu este din Dumnezeu”.

Unul dintre cele mai subtile pericole este construirea unui standard diluat de neprihănire. Omul recunoaște anumite păcate evidente, dar le ignoră pe cele tolerate de societate sau de mediul religios: defăimarea, mânia, nesupunerea față de autorități, câștigul necinstit, ascunderea veniturilor și evitarea obligațiilor legale. În loc să se raporteze la neprihănirea lui Dumnezeu, el hotărăște singur ce păcate sunt grave și ce compromisuri pot fi acceptate.

Orice câștig obținut pe nedrept este incompatibil cu Împărăția lui Dumnezeu. Munca la negru, ascunderea veniturilor, evitarea taxelor, primirea unor beneficii prin înșelăciune, cumpărarea unor servicii fără documente fiscale și folosirea lucrurilor care nu ne aparțin nu sunt simple nereguli administrative, ci forme de minciună, furt și răpire. Prin ele, omul profită de binefacerile susținute de contribuțiile celor cinstiți, fără să-și împlinească propria responsabilitate.

Câștigul nelegiuit poate părea avantajos la început. El oferă iluzia că putem realiza mai multe cu bani mai puțini, dar acest avantaj este dulce numai pentru o vreme. O casă zidită cu nedreptate, lucrările plătite la negru, bunurile cumpărate fără factură și banii păstrați prin înșelăciune devin mărturii împotriva celui care le-a dobândit. „Piatra din mijlocul zidului strigă, și lemnul care leagă grinda îi răspunde.” Ceea ce pare ascuns înaintea oamenilor rămâne descoperit înaintea lui Dumnezeu.

Avraam a refuzat să ia chiar și un fir de ață din ceea ce nu îi aparținea, alegând să rămână curat înaintea lui Dumnezeu. Iuda, dimpotrivă, fura din punga comună, ascunzându-și lăcomia sub înfățișarea slujirii. Faptele noastre arată cu cine ne asemănăm. Dacă dorim să fim moștenitori ai credinței lui Avraam, trebuie să alegem cinstea și neprihănirea lui, nu lăcomia și câștigul ascuns al lui Iuda.

Pocăința autentică nu înseamnă doar regret și mărturisirea păcatului, ci și repararea nedreptății. Dacă am furat, am înșelat sau am păstrat ceea ce nu ne aparține, trebuie să restituim. Harul nu transformă bunul furat într-un câștig legitim și nu acoperă păcatul pe care refuzăm să-l părăsim. Zacheu a înțeles că întâlnirea adevărată cu Domnul Isus cere îndreptarea răului făcut: „Dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” După această hotărâre, Domnul Isus a spus: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta.”

Mulți trăiesc însă cu Dumnezeu pe buze și cu lăcomia lui Iuda în inimă. Participă la activități religioase, cântă, se roagă și vorbesc despre lucrarea Duhului Sfânt, în timp ce păstrează câștiguri nedrepte și refuză să repare răul făcut. Dar Dumnezeu nu poate fi manipulat prin ritualuri sau aparențe. Adevărata lucrare a Duhului Sfânt se desfășoară în sfințenie, curăție și adevăr.

Isus cel adevărat nu este un Isus convenabil, care oferă binecuvântare fără pocăință și mântuire fără ascultare. El cheamă la renunțare, supunere, restituire și despărțire de orice nelegiuire. Mulți Îl acceptă cât timp nu le tulbură confortul și câștigul, dar Îl resping atunci când poruncile Lui le ating interesele materiale. Îl iubesc pe acel „Isus” care nu cere mai nimic, dar Îl disprețuiesc pe Hristos cel adevărat, care spune: „Dați Cezarului ce este al Cezarului” și cheamă omul să trăiască în lumină.

Nici biserica nu poate închide ochii la câștigul nelegiuit. Atunci când o comunitate tolerează păcatul, nu îl mustră și nu îi cheamă pe oameni la pocăință și restituire, ea coboară standardul sfințeniei la nivelul convențiilor omenești. Adevărata Biserică veghează asupra sufletelor, confruntă păcatul și îi formează pe credincioși după chipul neprihănit al lui Hristos.

Dumnezeu ne cheamă la o ucenicie adevărată, în care Împărăția Sa devine prioritatea vieții, iar neprihănirea Lui devine standardul nostru. A trăi ca Hristos înseamnă a umbla fără ascunzișuri, fără câștig nedrept și fără compromisuri, în adevăr, integritate și supunere. Este calea îngustă a lepădării de sine, dar este singura cale care duce la viață și la asemănarea cu Hristos.

Pentru a o primi gratuit acasă, prin poștă, ne poți trimite un e-mail cu numele, adresa și datele de contact la [email protected]