La remarcabila Editură „Timpul” din Iași, într-o condiție grafică deosebită, a apărut în aceste zile cartea de poeme NEÎNTRERUPTELE ZBORURI, semnată de ALEXANDRINA TULICS, distinsă poetă de limbă română, trăitoare de două decenii în America.

 

În prefața care însoțește poemele cărții stă scris:

 

ALEXANDRINA TULICS ȘI MISTERIOASELE-I ZBORURI SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUMINII

 

Alexandrina Tulics este, fără doar sau poate, un poet religios, pătruns de fiorul metafizic, înțelegând poezia ca rugăciune și ca drum spre slava cerească. Textele sale lirice sunt rezultatul unei reale trăiri poetice. Lumea de azi, cu atmosfera ei „consumeristă”, o lume pozitivistă, nervoasă și dezorientată, îi oferă poetei încrederea în Cuvântul civilizator și mai ales în sacralizarea tuturor dorințelor prin arta poeziei.

 

Cartea de față, „Neîntreruptele zboruri”, continuă căutările și obsesiile lirice din cărțile anterioare, în special din „Spre Tronul Ceresc” și „Cartea Splendorilor”, apărute la Editura „Princeps Multimedia”.

 

În poemele Doamnei Alexandrina Tulics ne întâmpină o creativitate elementară, nesofisticată de artificialitățile timpului de azi și un discurs liric fluid, colocvial. Astfel, poeta vorbește cu dezinvoltură despre lacrimile care „pictează zboruri de toamnă”, despre „plânsul cenușiu auzit în toamnă”, despre cum „tremură ziua în fața-nserării”, despre „armonia dintâi”, în care „cerul respiră în ritmuri stelare”. Poeta aude cum „plouă undeva în țară pentru pace și pâine”, vede „culegători de plâns nedreptățiți.”

Pentru această poetă a luminii și armoniei, lumina este „sărutul cerului”, este „mângâiere și alean”.

 

Aproape jumătate din texte se întrupează din contemplarea naturii, a naturii dăruite de Dumnezeu și lăsată în grija omului.

Spune poeta: „De n-ai fi tu să-ți calc poteca lăsată-n Golgota, spre veșnicii, n-aș mai vedea că soarele răsare iar pasu-mi greu ar fi sărac de bucurii.” Atoatefăcătorul și Atoatețiitorul e văzut de Alexandrina Tulics ca Marea Taină și Nemărginire:

 

 

Pentru ea totul este vibrație, iar Dumnezeu e marea vibrație cosmică la care toate vibrațiile converg. E centrul vibrațiilor. Poeta caută cuvântul potrivit care să trezească emoția. Adică o vibrație care înalță, care schimbă starea și înnobilează ființa.

 

Cititorul acestui tom, care traduce puternice trăiri ale autoarei, va întâlni mai multe întrebări și răspunsuri despre menirea creatorului și rostul a ceea ce crează: „Scrisul meu? Copilul care trăiește în mine, se hrănește cu cea mai proaspătă hrană culeasă din întâia roadă, care nu are rădăcini pământești. El este întâiul născut care știe să-și sature mama cu poama cerească, neatinsă de ură, invidie. Este rodul care satură pe cei înțelepți, știutori și trăitori de Carte Dumnezeiască.” („Copilul care trăiește în mine”).

 

Iată și un text testamentar scris în tonalitatea eminesciană a poemei „Mai am un singur dor”: „Când voi pleca, să nu întrebați oamenii despre mine, nici de acte scrise; să nu cereți despre mine a vedea, dar întrebați, de veți auzi suspine, cine-mi va plânge viața, urma. Poate pădurea va-ngălbeni în vară, plângând prin frunze, vântul mă va căuta și în suspine de vioară, păsările vor cânta în urma mea.”

 

Întâlnim în această carte de excepție, „Neîntreruptele zboruri”, îndemnul la trăirea în duh, îndemnul la îndumnezeirea prin iubire, gânduri întinse spre tezaurul ceresc ca spre cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Texte ce îndeamnă la salvarea ființială, la iertare și ieșire din vina primordială, la îndumnezeire.

 

 

Cartea conține câteva majestuoase referințe critice. Coperta și designul au fost realizate de Paul Gorban. Lucrarea picturală de pe copertă aparține pictorului belgian Salvatore Gucciardo.