Jubilate: Cursul intensiv de închinare
Adăugată de dan4net in 04/11/2023, citită de 5.036 ori
Autor: Fundatia Jubilate, Categorie: Anunțuri
Jubilate: Cursul intensiv de închinare

Iată detaliile cursului:

30 noiembrie - 3 decembrie 2023, la Centrul Alpiniș, Păltiniș, jud. Sibiu

Acest curs special se adresează celor implicați în slujire și în conducerea închinării:

 

- păstori

- prezbiteri

- misionari

- dirijori

- lideri ai echipelor de închinare

- instrumentiști

- lideri de tineret

Ne vom adânci înțelegerea despre închinare în multiplele ei fațete, atât în viața personală, cât și în relația cu cei din biserică, și vom aborda aspecte practice. Subiectele diverse și bogate care vor fi abordate la curs sunt:  

- planificarea unui serviciu de închinare,

- rolul cântării în închinare și alegerea cântărilor,

- relația dintre păstor / prezbiter și slujitorii cu muzica,

- ce înseamnă Sabatul pentru slujitorii foarte ocupați

- ucenicia în lucrare.

Vei avea prilejul să discuți tot ce te frământă cu privire la închinare, prin faptul că acest curs pune un accent deosebit pe implicarea tuturor participanților – în grupuri mici, în dialog cu ceilalți, în diverse forme și subiecte.

*** Materialul de bază pentru discuții va fi din cartea Ofrandă necurmată: Închinarea din perspectivă biblică, istorică și practică, capitolele 13-16.

*** Vom oferi cartea de bază pentru curs - gratis celor înscriși care nu o au deja - Ofrandă necurmată: Închinarea din perspectivă biblică, istorică și practică, Richard Mauney, Editura Jubilate.

Durata cursului este de joi, 30 noiembrie 2023, începând cu prânzul, până duminică, 3 decembrie. Cursul se încheie cu slujirea de duminică dimineața la Biserica Baptistă „Sion” din Sibiu și cu servirea prânzului la biserică. Limita de vârstă pentru curs este minim 18 ani. Numărul maxim de locuri este 60. Costul cursului este de 710 RON și include cazarea, mesele și contribuția de participare. Invităm bisericile să își sprijine slujitorii care vor participa la curs.

Locația:  https://institutuldeleadership.ro/#LOC

 

Fiindcă mai sunt doar câteva săptămâni până la începerea cursului, ar fi de mare ajutor pentru pregătirea noastră ca cei interesați să se înscrie cât mai repede. Ca să te înscrii, să primești cartea Ofrandă necurmată și să te poți pregăti în timp util pentru curs, găsești linkul aici.

Pentru întrebări, îl puteți contacta pe Richard Mauney la adresa: [email protected]

Vă dorim binecuvântări din partea Domnului!


Știre preluată de pe www.jubilate.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni