Cum va fi? Ce voi putea eu, un om așa slab, să aduc înaintea unui Dumnezeu așa mare?

Aveam o inimă plina de frici, eram nesigură că El m-a chemat pentru că mă uitam la mine și vedeam prea multe lipsuri, mă concentram atât de tare pe cine sunt eu și ce pot eu să fac încât am uitat cine este El și ce poate El să facă. Și atunci El mi-a vorbit clar: “Acum, fiilor, nu mai stați nepăsători; căci voi ați fost aleși de Domnul ca să stați în slujbă înaintea Lui, să fiți slujitorii Lui” (2 Cronici 29:11).

Cuvântul care mi-a atras atenția a fost: “nepăsător”. Oare frica noastră în ochii lui Dumnezeu nu este nepăsare? Faptul că privim obsesiv la noi și cârtim că nu suntem îndeajuns de buni sau că alții ar fi mai potriviți, nu este nepăsare din partea noastră față de planul extraordinar a Lui? Oare prin frica sau îngrijorarea noastră nu cumva micșorăm puterea lui Dumnezeu?

Credeam că am tot dreptul să îmi fie frică, și că El m-ar înțelege dacă aș refuza chemarea Lui, însă Dumnezeu mi-a deschis ochii să înțeleg că atunci când ești copilul Lui, nu mai ai motiv să slujești fricii. Acum, ca și fii și fiice, nu mai avem dreptul să ne fie frică deoarece suntem ocrotiți de El.

Condusă de chemarea Lui am ajuns aici, locul în care descoperi bunătatea lui Dumnezeu. Primul lucru pe care l-am auzit din gura lor a fost: “God is good all the time” (Dumnezeu e bun tot timpul) și, atunci la început, mă gândeam cum poți în toate lipsurile de aici să declari cu zâmbetul pe buze că Dumnezeu e bun? Dar acum, după două săptămâni, pot să spun că DA, Dumnezeu e bun, bunătatea Lui nu depinde de binecuvântarea materială, El e bun în orice circumstanță, El e bun pentru că celor lipsiți le dă mai mult decât au cei bogați, Dumnezeu toarnă peste ei pace, bucurie și împlinire. Aici El mi-a arătat că ce numim noi bucurie e nimic pe lângă ce experimentează cei ce își pun încrederea doar în Dumnezeu. Încrederea în Tatăl ceresc este izvorul bucuriei lor, iar încrederea noastră în forțele proprii este sursa dezamăgirii și neliniștii noastre.

Ce ușor am fost înșelați! Cât de orbiți să fim încât să credem că bucuria se poate găsi în altceva decât în Dumnezeu? Ne punem speranța în lucrurile acestei lumi și sfârșim frustrați și epuizați. Ne conturăm ținte ce promit multe și, odată atinse, ne dăm seama că satisfacția e mult mai mică decât ne-am fi așteptat. Suntem mințiți că dacă “am avea”, “dacă am fi altcineva” sau “dacă am face mai mult” … “am fi mai fericiți”. Credem aceste minciuni și apoi începem să ne dăruim lor, dăm timpul nostru, energia și chiar sănătatea noastră, alergăm după vânt și, la final, realizăm că totul a fost deșertăciune. Din toată truda noastră de a încerca să găsim fericirea, singurul care este cu adevărat fericit este Satan. El e fericit pentru că reușește să ne distragă atenția de la Sursa adevăratei fericiri, ne face robii lui iar noi ii slujim cu loialitate. Satan încearcă să ne minta că aici pe pământ vom putea experimenta raiul. De acea luptăm atât de mult pentru că vrem să ne cream propriul rai, să trăim pe pământul acesta ceea ce a fost creat doar pentru cer: bucurie deplină, confort, doar zile bune și doar oameni care sa ne iubească și să înțeleagă tot ce simțim, însă realitatea este de cele mai multe ori chiar opusă. Confruntarea cu realitatea produce suferință, iar suferința aduce mâna blândă a lui Dumnezeu. Pentru asta trăim, să Îl experimentăm pe El, să Îl cunoaștem și să gustăm bucuria adevărat din El. Când te atingi de El simți un strop din cer și asta te face responsabil pentru cei care sunt împovărați de minciunile lumii acesteia. Nu putem fi egoiști, nu putem păstra doar pentru noi, trebuie să luptam și pentru ei, pentru acei care cred că aici pot fi pe deplin fericiți, pentru cei care par că sunt bine dar inima lor e frântă, iar pentru cei care nu au nimic pe acest pământ suntem responsabili să le facem cunoscut comoara de dincolo.

Acum tu și eu suntem responsabili de toate aceste suflete care, în ochii noștri sunt valoroase, dar cu cât mai mult în ochii Lui. De aceea, în ziua judecății, El ne va întreba: “Tu ce ai făcut pentru preaiubiții Mei ce nu M-au cunoscut?”

Acum, fiilor, nu mai stați nepăsători… (2 Cronici 29:11)