Rebeca este o tânără din Sighetu Marmației, are 22 de ani și, de curând, a trăit o experiență mai mult decât revelatoare. Cele trei săptămâni în care a făcut voluntariat pe continentul negru i-au înfățișat o lume aparte, oropsită, dar în care bucuria e un sentiment veridic. Sprijinită de misiunea ”Speranță pentru viitor Malawi”, Rebeca și-a îndeplinit, astfel, un vis din copilărie: de a merge în Africa pentru a răspândi dragostea lui Dumnezeu.

Reporter: Când și în ce context te-ai decis să faci voluntariat în Africa?

Rebeca OROS: Încă din copilărie frecventam taberele de vară “Speranță pentru Viitor” ale asociației non profit în educarea creștină a copiilor și a tinerilor din România. Asociația și-a extins punctele de lucru ajungând și în Africa, Malawi – orașul Zomba. Ovi Cornea, preşedintele asociației, a făcut prezentări cu lucrarea din Africa, iar cum eu, de mică, mi-am dorit să ajung pe continentul ne­gru, anul acesta s-a deschis oportunitatea de a merge acolo.

R.: Cum ai devenit voluntară a misiunii ”Speranță pentru viitor Malawi”? Când ți-ai început stagiul?

R.O.: Am devenit voluntară în urma invitației familiei misionare și după ce am îndeplinit condițiile necesare. Stagiul a început în vara anului trecut, urmând pregătirile necesare.

R.: În ce a constat activitatea ta acolo? Care a fost programul tău?

R.O.: Anul acesta am avut două săptămâni pline, cu multiple activități în fiecare zi. Ne-am implicat la cele două orfelinate construite de misiunea de acolo, unde am hrănit 163 de copii abandonați. Apoi, am organizat tabere gratuite pentru copiii sărmani și am avut peste 800 de participanți și, pentru majoritatea dintre ei, aceasta a fost prima și singura masă din acea zi. În fiecare duminică, am vizitat bisericile creștine plantate de familia misionară, multe dintre ele distruse de Ciclonul Tropical Freddy care a lovit țara la începutul anului. Fiecare zi a fost plină, astfel încât plecam dimineața și ne întorceam seara. Oriunde și în orice loc, am întâlnit oameni săraci, flămânzi, dar plini de bucurie să ne primească.

R.: Cum e viața în Africa? A fost mai bine sau mai rău față de cum îți imaginai?

R.O.: Cuvintele mele ar fi prea puține pentru a putea explica ce e acolo cu adevărat… Am încercat să îmi imaginez de acasă cum va fi, dar ajunsă în Africa am fost lovită de o realitate cruntă. Marea majoritate a populației trăiește sub limita sărăciei, neavând asigurată hrana zilnică. De exemplu, am întâlnit un om a cărui hrană era fasolea sălbatică care este otrăvitoare. Pentru a putea fi cât de cât mâncată trebuia fiartă în mi­nim 10 ape și nici atunci nu era comestibilă total… Dar în felul acesta, el își alina sentimentul de foame, avea ceva în stomac. Ei nu trăiesc, ei pur și simplu supraviețuiesc!

R.: Ce te-a impresionat în mod deosebit?

R.O.: Hristos spune: “Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat, Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut…” (Matei 25:35). Ceea ce noi am făcut pentru poporul african a fost să împlinim porunca lui Hristos, ne-am ocupat și de hrana trupească, dar mai mult de cea sufletească, atingându-i cu dra­gostea lui Dumnezeu. Pe mine m-a impresionat cel mai mult bucuria lor sufletească autentică! Atâta bucurie în atâta tristețe… cum se poate?

Am văzut oameni care aveau totul și se bucurau… dar, în Africa, am văzut oameni care nu aveau nimic și se bucurau sincer! Și când vezi asta, e copleșitor! Acest lucru este posibil pentru că Evanghelia le dă speranță. Nu îi ajută aici pe pământ, nu le umple stomacul, dar le umple inima de pacea Domnului. Nu au nevoie de nimic altceva decât de dragostea lui Dumnezeu care să le inunde inima. Astfel, această experiență în Africa mi-a deschis ochii către esența vieții!

R.: Cât a durat stagiul de voluntariat?

R.O.: Voluntariatul a fost pentru trei săptămâni, dar cu siguranță nu s-a terminat aici. Văzând atâtea neajunsuri acolo, mi-e foarte greu să mă întorc la viața mea normală de zi cu zi. Întrebarea ce voi face acum, după, mă tot frământă. Nu m-am decis încă ce voi face în viitor, dar o parte din inima mea a rămas în Africa și sper să continui ceea ce am început: să răspândesc dragostea lui Dumnezeu acestor suflete. Am trăit într-o bulă de aer unde totul părea bine, iar acum, pentru mine, bula e spartă. Am văzut realitatea cruntă, foarte cruntă, atât de cruntă încât cuvintele mele sunt prea puține pentru a vă explica ce e acolo. Azi sunt vocea lor, a co­piilor, iar pentru că sunt expusă realității, nu pot decât să vă rog să vă deschideți inima pentru Africa.

(Articol preluat de pe site-ul ziarului Graiul Maramureșului)