Spre Scaunul Ceresc - Alexandrina Tulics
A apărut în aceste zile în Colecția ,,Poezia mirabilis” a Editurii ,,Princeps Multimedia”, cartea de poeme ,,SPRE SCAUNUL CERESC” semnată de poeta de originală expresie, ALEXANDRINA TULICS. (Format A5 cu clape, 140 pagini, coperta 1: Salvatore Gucciardo). Poemele sunt însoțite de o scurtă prefață, pe care o oferim cu drag celor interesați:
ALEXANDRINA TULICS ÎNTRE SPECTACOLUL INTERIOR
ȘI CEREMONIILE IMAGINARULUI
O poetă de mare profunzime și sensibilitate, purtând pecetea originalității, fără a părăsi linia de aur a poemului metafizic este Alexandrina Tulics. Născută în orașul Sfântu Gheorghe (ţinutul Covasnei), stabilită apoi la Timişoara, după care proniile cerești i-au pregătit plecarea și instalarea în America, la Delafield (2007), devenind încă unul din importanții poeți ai diasporei românești. Trebuie să mai spunem că după un lung stagiu de publicare în revistele din țară, din America și Canada, anul 2019 îi aduce un debut editorial neobișnuit, spectaculos chiar, cu cinci cărți de poeme (Fărâme de Lumină, Foșnet stelar, Colț stelar, Pietre Albe, Tezaur ceresc), urmate în 2021 de Boabe de grâu (aforisme și cugetări) și Fereastră în timp.
Cartea pe care o avem în față, ,,Spre Tronul Ceresc”, continuă obsesiile lirice ale cărților de până acum, păstrând același magnetism al rostirii, profunda meditație, spectacolul ideatic și o cuceritoare muzicalitate.
Afirmăm, fără teama de a greși, că trei sunt direcțiile poeziei scrise până acum de Alexandrina Tulics, care ne-o înfățișează pe poetă în postura de poet imnologic prin punerea în legătură a ființei cu divinitatea, în postura de cântăreț al naturii feerice și în ipostaza de purtător al sentimetului patriotic neviclenit, al dragostei de țara natală.
Mărturisim că citind volumul ,,Spre Tronul Ceresc”, am avut sentimentul că fiecare poem al cărții poate fi comparat cu o biserică: temeliile, naosul, pronaosul, altarul, vitraliile de lumină etc. Dacă ceva lipsește, simți neterminarea. Iar pentru constructor, niciodată nu e desăvârșită. Mereu și mereu se adaugă câte ceva care îmbogățește.
În textura poemelor, poeta poate vorbi la fel de ușor despre ,,dimineața unei seri și nopți în care Te chemam pentru noi, biserică și țară” sau ,,cad frunze cu fețe de aur”, ,,serile se dilată”, ,,unii aleargă după măriri/ alții după pace și iarba verde de acasă.” Ea știe s-asculte ,,cântece înflorite când pruncii la pieptul mamei se strâng”, visează să-și tricoteze ,,un șal din razele solare”, așteaptă glasuri cerești, ticluiește cântări demne de ajuns la tronul ceresc. Spune poeta: ,,Atinge-Te Doamne de mine / să fiu ce ai vrea tu ca să fiu!” Interesantă e ideea plecării: se vede ca o mireasă purtată de-un Mire la braț până ,,dincolo de-nstelări.”
Emoționante sunt Rugile, implorările sale. În acest sens, să cităm în întregime poema ,,Rugi fericite”: ,,O priveam printre flori, / purta pe umeri păsări cu pene albastre / care se aplecau să-i vadă fața, / să-i ciugulească din gură hrana / cuvintelor, pe care le murmura. / Le purta pe umeri dăruindu-le / înfometaților, însetaților de lumină. / La trecerea ei, / florile-și scuturau tulpinile ca într-o închinare, / alăturându-se-n miresme, culori, / rugilor pe care le cunoșteau. / Parfumul și culorile se contopeau / înălțân-du-se... până când sărutau / așternutul tălpilor, Tatălui ceresc.
Cuceritoare la Alexandrina Tulics este creativitatea elementară, nesofisticată și fluiditatea unui atrăgător discurs liric. Prozatorul și esteticianul E.M. Forster spunea cândva că povestea este umbra oricărui gen literar și avea dreptate. Poetul se povestește. Iar la poeta de față ai senzația că se reconstituie o lume cu sentimentele și întâmplările sale: ,,Ea are lacrimile care plâng în locul meu, / mâna ce-mparte pâine săracilor, / mângâie fețele orfanilor, / deschide ușa celor fără adăpost / și umple de bucurie / pe cei neînțeleși și neacceptați / de îmbuibații lumii. / Această femeie, poartă în rugi pe toți ai ei, / cheamă pe cei care-o înjură în noaptea minților lor / să vină să guste din viața ei, / să iasă înaintea zorilor cu cântări de laudă. / În compania soarelui blând, / pregătește praznicul sufletului flămând / iar seara, aduce o măsură clătinată de rod al mulțumirii. Aceasta este femeia care trăiește fericită în mine.” (Biserica – femeia fericită).
Destul de multe texte lirice lasă a se-nțelege că se-ntrupează din suferință. În unele texte ale cărții bucuriile vin mai ales din contemplarea naturii. Astfel, în ,,Rapsodia primăverii” întâlnim un spectacol magnetic al vietăților trezite la viață, un tremur al luminii, un vânt dansant peste mugurii ce stau să plesnească și păsări cântând rapsodia primăverii.
Adeptă a grecescului concept CAIROS, adică la plinirea vremii, poeta are încredere în tot ceea ce se va împlini prin Dumnezeu, pentru că și poetul este, vorba lui Leonardo Da Vinci, ,,o așchie de dumnezeire”. Ca orice creator. Pentru că Dumnezeu ne-a oferit Frumusețea acestei lumi, dar și posibilitatea de a o înmulți. Ea știe și spune: ,,Să fii poet e fericire și plâns ce-ți arde sufletul”.
Poetă de impresionantă forță lirică, dezvăluind relația poeziei cu sacrul, cu o excelentă punere în pagină a locuirii, Alexandrina Tulics onorează poezia religioasă și, în general, falanga metafizică și vizionară a poeziei române din ultimele decenii.
Știre preluată de pe www.facebook.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Romani 1:4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,