De aproape doi ani, Gabriela se află mai mult prin spitale decât acasă din cauza unei boli crunte care i-a invadat viața: CANCER!
Un cancer cu metastaze, operații și multă suferință pentru Gabriela, care trăiește în prezent fără uter și fără ovare!
Acum poți dona pentru Gabriela și prin SMS!
Trimite chiar acum un SMS la 8829 cu textul ”GABRIELA” și donează 2 EURO pentru ea!
Citește povestea Gabrielei, aici:
Ajungând la spital, s-a depistat o tumora mare pe ovarul drept. La începutul lunii ianuarie a fost operată, tumora fiind eliminată cu tot cu ovarul drept. Deși doctorii au asigurat-o că va fi bine, i-a fost depistat un alt chist de 3 cm pe ovarul stâng. Doctorul a spus că acest chist se va elimina la următoarea menstruație. Două săptămâni mai târziu, Gabriela ajunge la control, unde s-a aflat că acel chist a crescut enorm. Gabriela avea metastaze – un proces prin care celulele canceroase invadează și alte țesuturi din corp.
Părinții au luat legătura cu doctorii din Turcia, în speranța că acolo vor găsi o salvare. Ajunsă în Turcia, în urma investigațiilor, li se confirmă prezența acestor metastaze în mai multe locuri: ficat, colon, diafragmă, pancreas, splină.
După investigații amănunțite, Gabriela a intrat în sala de operații, unde doctorii au eliminat toate celulele canceroase vizibile, inclusiv ovarul și uterul.
De aproape doi ani, Gabriela se află mai mult prin spitale decât acasă, împreună cu toată familia. Familie care suferă, care plânge...din cauza unei boli crunte care a invadat viața Gabrielei: CANCER!
Liniștea pare a fi un vis prea frumos și rămas în trecut, căci cancerul nemilos îi poate „surprinde” oricând, controalele frecvente fiind importante. Gabriela trebuie să ajungă regulat în Turcia, la Spitalul Universitar Koc pentru investigații și tratament.
Gabriela are nevoie de toată susținerea să ducă lupta până la sfârșit! Costurile pentru intervenții, tratamente și terapii sunt mult peste veniturile părinților. Ajut-o pe Gabriela cu o donație!
- Informatii suplimentare:
- Responsabil de caz
Cristina Pîrv - [email protected]
- 0771190721
- L - V 8 - 16
Donații se pot face în conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank, BRD, CEC BANK, Unicredit și Banca Transilvania.
Denumire: Asociatia Misiunea Slujire Crestina
CUI: 44913438
MODALITATI DE DONATII RAPIDE
Donează rapid prin Revolut la: 0770 652 708 sau revolut.me/slujirecrestina;
Donează rapid prin BT Pay la: 0770 652 708 ;
Donează rapid prin ING Bank: 0770 652 708 ;
Donează prin PayPal, aici: https://paypal.me/slujirecrestina sau email: [email protected]
DONATII PRIN BANCA
BCR
IN LEI: RO18RNCB0015171034100002
IN EURO: RO45RNCB0015171034100001
IN GBP: RO07RNCB0015171034100006
IN USD: RO34RNCB0015171034100005
COD SWIFT: RNCBROBU
BRD
LEI: RO68BRDE020SV91680170200
EUR: RO83BRDE020SV91680840200
COD SWIFT: BRDEROBU
Banca Transilvania
IN LEI: RO49BTRLRONCRT0625460401
IN EURO: RO96BTRLEURCRT0625460401
COD SWIFT: BTRLRO22
RAIFFEISEN BANK
LEI: RO17RZBR0000060023192108
EUR: RO87RZBR0000060023192109
COD SWIFT: RZBRROBU
ING Bank
IN LEI: RO51INGB0000999911991327
IN EURO: RO30INGB0000999912068238
COD SWIFT: INGBROBU
Unicredit Bank
IN LEI: RO93BACX0000002258021000
IN EURO: RO66BACX0000002258021001
COD SWIFT: BACXROBU
CEC Bank
LEI RO51CECEB00030RON2072252
EURO RO88CECEB000C1EUR2072258
COD SWIFT: CECEROBU
Cu respect
Echipa Slujire Crestina
www.slujirecrestina.ro