Lumina zilei este o taină pe care Narcis Sandu nu o cunoaște încă… Băiețelul de 9 anișori este nevăzător la ambii ochișori și i-a fost dat să simtă doar căldura soarelui. El are nevoie permanentă de supravegherea mamei, iar momentan ei locuiesc cu chirie într-o casă oferită de primăria orașului Săveni. Cei doi încearcă să se aibă unul pe celălalt și să înfrunte provocările tot mai mari pe care le presupune o situație cu adevărat specială. Bucuriile copilăriei i-au fost interzise de acest destin nedrept, iar Narcis doar aude și poate susține joaca celorlalți copii mai mici sau mai măricei…
Citește aici întreaga poveste: https://www.slujirecrestina.ro/cause/narcis-sandu/
În toate celelalte însă, Narcis este un copil normal, are visurile lui ca orice copil, iubește diversitatea și îi place să cânte, să lege prietenii și nu încetează să spere… Veniturile familiei lui sunt însă modeste, iar Narcis are nevoi tot mai mari în încercarea de a descoperi tainele unei lumi pe care nu o poate vedea, dar o poate imagina. Narcis are astfel nevoie de rechizite școlare speciale care sunt destul de scumpe și fără de care actul învățării, atât de necesar pentru un copil ca el, este deosebit de dificil de realizat. Ajutorul mamei este esențial pentru desfășurarea tuturor activităților și sarcinilor zilnice ale băiețelului și ambii sunt conștienți că fără ajutorul societății nu pot răzbi în fața greutăților cotidiene…
Narcis are nevoie de lemne pentru foc pentru căldura din căsuța lor în care stau cu chirie, de rechizite speciale, de îmbrăcăminte, de alimente și în general de orice bun care poate oferi suport vieții unui nevăzător.
” Bună ziua ! Sunt mama unui copilaș nevăzător și trebuie să am grijă în permanență de el în fiecare clipă… Locuim cu chirie într-o casă oferită de primărie și veniturile noastre sunt insuficiente nevoilor noastre în creștere. Narcis are nevoie de rechizite școlare speciale pentru a putea învăța mai rapid și mai eficient. În rest, Narcis este un copil absolut normal, visează și gândește modern ca un copil obișnuit… Vă rugăm să ne ajutați în fața acestor încercări deosebite și vă asigurăm că vă purtăm în rugăciunile noastre pe toți ! Vă mulțumesc !”
Haideți să-l ajutăm pe Narcis să depășească problemele injuste pe care este obligat să le suporte zilnic și să-l încredințăm că suntem alături de el ! Uniți în faptă și în gând dăm sens vieții și curs creativității unui copilaș nevăzător!
Donează online cu cardul sau PayPal, aici: https://www.slujirecrestina.ro/cause/narcis-sandu/
Informatii suplimentare:
Donații se pot face în conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank, BRD, CEC BANK, Unicredit și Banca Transilvania.
Denumire: Asociatia Misiunea Slujire Crestina
CUI: 44913438
Donează rapid prin Revolut la: 0770 652 708 sau revolut.me/slujirecrestina;
Donează rapid prin BT Pay la: 0770 652 708 ;
Donează rapid prin ING Bank: 0770 652 708 ;
Donează prin PayPal, aici: https://paypal.me/slujirecrestina sau email: [email protected]
BCR
IN LEI: RO18RNCB0015171034100002
IN EURO: RO45RNCB0015171034100001
IN GBP: RO07RNCB0015171034100006
IN USD: RO34RNCB0015171034100005
COD SWIFT: RNCBROBU
BRD
LEI: RO68BRDE020SV91680170200
EUR: RO83BRDE020SV91680840200
COD SWIFT: BRDEROBU
Banca Transilvania
IN LEI: RO49BTRLRONCRT0625460401
IN EURO: RO96BTRLEURCRT0625460401
COD SWIFT: BTRLRO22
RAIFFEISEN BANK
LEI: RO17RZBR0000060023192108
EUR: RO87RZBR0000060023192109
COD SWIFT: RZBRROBU
ING Bank
IN LEI: RO51INGB0000999911991327
IN EURO: RO30INGB0000999912068238
COD SWIFT: INGBROBU
Unicredit Bank
IN LEI: RO93BACX0000002258021000
IN EURO: RO66BACX0000002258021001
COD SWIFT: BACXROBU
CEC Bank
LEI RO51CECEB00030RON2072252
EURO RO88CECEB000C1EUR2072258
COD SWIFT: CECEROBU
Cu respect
Echipa Slujire Crestina