În pragul iernii, o mamă și fetițele ei au nevoie de ajutor!
Adăugată de SlujireRO in 02/12/2022, citită de 656 ori
Autor: Slujire Crestina, Categorie: Anunțuri
În pragul iernii, o mamă și fetițele ei au nevoie de ajutor!

Cosmina Deac este o mamă, în vârstă de 34 ani, cu două fetițe de 7 anișori, respectiv 13 anișori. Cosmina a fost nevoită să se despartă de soț și o vreme a locuit cu fetițele în chirie. Femeia este cardiacă, dar este optimistă și se gândește doar la binele fetițelor ei și mai puțin la starea ei de sănătate. 

Cosmina locuiește acum într-o căsuță foarte dărăpănată și din puținele ei resurse, la care s-au adăugat ceva bănuți primiți de la o familie mărinimoasă, a cumpărat câteva materiale de construcții pentru renovare. 

Fetițele ei merg la școală și își doresc să învețe cât mai bine, însă au foarte multe lipsuri. Cosmina nu poate munci momentan decât cu ziua. Singurul venit al familiei este ajutorul social și alocațiile fetelor. 

În prag de iarnă, familia are mare nevoie de ajutor, iar Cosmina apelează la toți cei care doresc să o ajute. 

Nevoile lor sunt: lemne de foc, două geamuri, îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente.

Dacă ai pe suflet dorința de a ajuta această familie, o poți face prin modalitățile de donație de mai jos.

 

Donează pentru Cosmina și fetele ei, aici: https://www.slujirecrestina.ro/cause/deac-cosmina/

 

MODALITĂȚI DE DONAȚII RAPIDE

Donează rapid prin Revolut la: 0770 652 708 sau revolut.me/slujirecrestina;

Donează rapid prin BT Pay la: 0770 652 708 ;

Donează rapid prin ING Bank: 0770 652 708 ;

Donează prin PayPal, aici: https://paypal.me/slujirecrestina sau email: [email protected]

 

DONAȚII PRIN BANCĂ

Donații se pot face în conturile bancare de mai jos.

Denumire: Misiunea Slujire Crestina

CUI: 44913438

BCR

IN LEI: RO18RNCB0015171034100002

IN EURO: RO45RNCB0015171034100001

IN GBP: RO07RNCB0015171034100006

IN USD: RO34RNCB0015171034100005

COD SWIFT: RNCBROBU

BRD

LEI: RO68BRDE020SV91680170200

EUR: RO83BRDE020SV91680840200

COD SWIFT: BRDEROBU

Banca Transilvania

IN LEI: RO49BTRLRONCRT0625460401

IN EURO: RO96BTRLEURCRT0625460401

COD SWIFT: BTRLRO22

RAIFFEISEN BANK

LEI: RO17RZBR0000060023192108

EUR: RO87RZBR0000060023192109

COD SWIFT: RZBRROBU

ING Bank

IN LEI: RO51INGB0000999911991327

IN EURO: RO30INGB0000999912068238

COD SWIFT: INGBROBU

Unicredit Bank

IN LEI: RO93BACX0000002258021000

IN EURO: RO66BACX0000002258021001

COD SWIFT: BACXROBU

CEC Bank

LEI RO51CECEB00030RON2072252

EURO RO88CECEB000C1EUR2072258

COD SWIFT: CECEROBU

 

Donează prin WISE:

Dacă faci o donație în LIRE

Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)

Sort code: 23-14-70

Account number: 81760689

IBAN: GB02 TRWI 2314 7081 7606 89

Dacă faci o donație în EURO

Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)

BIC: TRWIBEB1XXX

IBAN: BE15 9674 0799 8130

Dacă faci o donație din STATELE UNITE ALE AMERICII

Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)

Routing number: 084009519

Account number: 9600006648433412

Account type: Checking

Wise's address: 30 W. 26th Street, Sixth Floor

New York NY 10010

United States

Dacă faci o donație din CANADA

Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)

Institution number: 621

Account number: 200110383503

Transit number: 16001

Wise's address: 99 Bank Street, Suite 1420

Ottawa ON K1P 1H4

Canada

Daca faci o donatie din AUSTRALIA

Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)

BSB code: 802-985

Account number: 210271843

Wise's address: 36-38 Gipps Street

Collingwood 3066 Australia

 

Donează prin WESTERN UNION:


Western Union RON

IBAN: AT761988012492453702

BIC: WUIB AT WW XXX

 

Western Union EUR

IBAN: AT731988012203925801

BIC: WUIB AT WW XXX

 

Western Union Dollar

IBAN: AT191988012045903103

BIC: WUIB AT WW XXX

 

Western Union Lira

IBAN: AT951988012942586904

BIC: WUIB AT WW XXX

 

Nume: Negoiescu Manuela

Telefon: 0040770213345

 

 


Știre preluată de pe www.slujirecrestina.ro
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni