La fel, în Republica Cehă, Federaţia comunităţilor evreieşti a constatat „o creştere a circulaţiei manifestaţiilor de ură online”, alimentate de sfera complotistă, care se opune vaccinurilor şi restricţiilor.
De o manieră mai generală, „lacunele la nivel de date continuă să mascheze realitatea”, puţine dintre ţările membre ale UE contabilizând „cu eficacitate” incidentele antisemite, deplânge FRA.
În unele ţări din UE, precum Ungaria şi Portugalia, nu există niciun fel de cifre oficiale în acest sens.
Este imposibil să faci „comparaţii pertinente”, potrivit raportului. De exemplu, Spania a contabilizat doar trei astfel de incidente anul trecut, comparativ cu 339 în Franţa, în timp ce în Germania au fost înregistrate 2.351 de asemenea incidente, „cel mai mare nivel din perioada 2010-2020”.
În numeroase ţări, „majoritatea zdrobitoare a incidentelor nu sunt semnalate, nici poliţiei, nici unei alte instituţii”, subliniază documentul.
„Antisemitismul este o problemă gravă, însă, fără date, nu ştim cât de gravă este ea”, comentează directorul agenţiei, Michael O’Flaherty, citat într-un comunicat, şi care îndeamnă ţările europene să-şi „intensifice eforturile” în vederea unei mai bune colectări de date. „Vom fi astfel capabili să luptăm mai bine împotriva urii şi prejudecăţilor”, insistă el.
Bruxellesul a prezentat în octombrie prima sa strategie de luptă împotriva antisemitismului, pentru a combate ura online, a întări protecţia sinagogilor şi a promova transmiterea istoriei Holocaustului.