Cartea de poezie creștină “Lumină Lină” se înscrie pe linia tradițională a poeziei de inspirație religioasă, psaltică și liturgică scrisă de Grigore Nazianz, Efrem Sirul, Romanos Melodul,  Simion Noul Teolog, Teresa de Avila, Ioan al Crucii, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic,Tudor Arghezi, Zorica Latcu, Ioan Alexandru, Daniel Turcea... Poezia creștină este aidoma artei picturii de icoane unde pictorul nu se poate îndepărta prea mult cu imaginația sa de canonul biblic și al tradiției religioase. Poetul creștin care presimte că are și o chemare evanghelică caută să propovăduie adevărul revelat prin spectrul frumosului poetic. El nu crează numai după voia sa, ci așteaptă darul, harul și inspirația divină să-i conducă impulsul creativității poetice și scrisul în slujba Cuvântului. 

CERUL DIN NOI

În liniștea tăcerilor fecunde

Aievea sau în vis ni se arată

Tărâmul luminărilor profunde

Ce n-am călcat cu pasul niciodată.

În umbra de sub norii de pe cer

Se vede în oglinda sa rotundă

Pământu-ntr-o hlamidă de mister

Plutind prin aer pe pârtii de undă.

Magii ne-au căutat trecutu-n stele

Savanții de la Cern în izotopi

Poeții-n vers și-n visele rebele

Și-s multe scrise în ceaslov la popi.

Am vrea s-ajungem la-nceput de lume

Să luăm dumnezeirea cu asalt

Dar când accedem-un orizont anume

Se-ntrezăreşte țărmul celălalt.

De coborâm în noi ca-ntr-o fântână

E-acolo un izvor cu apă vie

Iar cel ce bea nu are să rămână

Un călător pierdut prin veșnicie.

PODUL DE LUMINĂ

Trecem desculţi pe un pod de lumină

Tălpile noastre sunt aprinse de mers

Ducem în spate câte-o desagă de tină

Spre zariștea unui nevăzut univers.

Truda răpune rând pe rând câte unul

Noi totuși purcedem spre malul cel sfânt

Îngeri cu săbii de foc ne apără drumul

Să trecem hiatul dintre cer și pământ.

Podu-i subţire şi se clatină-ntruna

Leviatan ne pândește ascuns în ocean

E timpul să treacă peste valuri furtuna

Piraţi ne privesc printr-un magic ochean.

Şi totuşi convoiul de suflete urcă

Pe podul luminii de îngeri aprins

Țărmu-i departe şi parcă-i nălucă

E tot mai greu, mai greu de atins.

Cerul se-ntunecă, fulgerul sparge

Valurile tulburi cu tumult abisal

Vai, nu se mai văd ale lumii catarge

Şi noi nu mai ajungem la mal.

Trecem desculţi pe un pod de lumină

Printre umbrele pogorâte-n apus

Cărăm în spinare morminte de tină

Mulţi au plecat, puţini au ajuns.

Se lasă iar noaptea şi sufletul ştie

Că nu mai e cale de întors pe pământ

Mulţi se vor pierde de-acum în pustie

Puţini vor ajunge la țărmul cel sfânt.

CAZNELE LUI SISIF

Urcă Sisif bolovanul pe munte

Un bolovan uriaș nu o cruce

El muntele e osândit să îl mute

Nu Golgota din sine să-o urce.

Pe piscul de munte e-o cruce

Pe care n-o vede în tristu-i calvar

El muntele se căznește să-l urce

Și-l urcă etern și-n zadar.

Crucea de jertfă spălată cu sânge

Pentru Sisif a fost purtată în van

Pironul în palmă pe el nu-l străpunge

Nu crucea o urcă ci un greu bolovan.

Povara din spate ca plumbul apasă

Pe umeri armura fragilă de lut

Sisif n-are tihnă și la zeu nu îi pasă

Pedeapsa-i eternă în chip rezolut.

Osânda-i pe viață nicicând ispășită

De-a pururea rob nicicând un erou

Cu fruntea plecată-n pământ ca o vită

Sisif n-are harul să învie din nou.

Urcă Sisif bolovanul pe trepte de scară

Muntele lumii acesteia searbăd și gol

Începe în zori și termină spre seară

Când bolovanul cade în văi rostogol.

Te-oprește Sisif pe povârnişul căderii

Privește o clipă la Lumina de sus

Pe dealul Golgotei, pe crucea-nvierii

S-a răstignit și pentru tine, Iisus!

Din volumul de poezie “Lumină Lină”, 218 pagini, Mirco Publishing, Chicago, USA, 2020