Israelul ÎNCHIDE toate sinagogile. Aici s-au infectat majoritatea oamenilor
Adăugată de Dany82 in 27/03/2020, citită de 2.276 ori
Autor: Info Crestin, Categorie: Știri din Israel
Israelul ÎNCHIDE toate sinagogile. Aici s-au infectat majoritatea oamenilor

Israelul intenţionează să închidă sinagogile în cadrul măsurilor stricte luate de autorităţi în lupta împotriva răspândirii coronavirusului, a informat miercuri presa israeliană, relatează dpa şi EFE, potrivit agerpres.

Analiza epidemiologică a aproape jumătate dintre cei infectaţi în Israel (2.030 în prezent, 5 decese) arată că 29% au fost infectaţi cu coronavirus în lăcaşuri de cult şi în şcolile religioase iudaice, unde credincioşii menţin un contact strâns, relatează ziarul Yediot Aharonot, notează EFE.

După sinagogi (24%), cel mai important loc de contagiune au fost hotelurile (15%), urmate de restaurante (12%), magazine alimentare (7%), alte magazine (7%), şcoli talmudice (5%), clinici (5%) şi şcoli (3%).

Discotecile şi centrele comerciale, cu 2% dintre îmbolnăviri, par să fie locurile în care au fost înregistrate cele mai puţine cazuri de contagiune, potrivit raportului Centrului de Informaţii pentru Lupta împotriva Coronavirusului.

Rabinul şef al Israelului a cerut ca milioane de evrei să participe la o rugăciune colectivă – fiecare persoană separat, de acasă – miercuri pentru oprirea pandemiei de coronavirus.

Citește și: “SUNT SIGUR CĂ MESIA VA SOSI PÂNĂ LA PAȘTI” – Declaratia halucinanta a MINISTRUL SĂNĂTĂȚII DIN ISRAEL

Potrivit informaţiilor apărute în presă, mai mulţi rabini ortodocşi influenţi au dat permisiunea ca persoanele să utilizeze tehnologia videoconferinţei în timpul Paştelui Evreiesc pentru a vorbi cu rudele lor.

Utilizarea dispozitivelor electronice şi a electricităţii este interzisă în timpul Sabatului.


Știre preluată de pe www.infocrestin.com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Opțiuni